Un minor din regiunea Cernăuți a beneficiat de cea mai scumpă injecție din lume
Vladislav Kaminnîi, în vârstă de un an și jumătate, din regiunea Cernăuți, a primit cea mai scumpă injecție din lume pentru atrofia musculară spinală – SMA. Minorului i s-a administrat medicamentul „Zolgensma”. Injecția costă mai mult de două milioane de dolari – în Germania a fost acordată gratuit în contul asigurării.
Despre aceasta a declarat mama micuțului Victoria Kaminna, potrivit Suspine Cernivți.
Vladislav a fost diagnosticat cu această biala la 9 luni. Din acel moment, familia a început să strângă bani pentru injecție.
“După trei luni, copiii ar trebui să se întoarcă pe burtă și pe spate, dar el nu a făcut asta. Am așteptat, ulterior ne-am hotărât să-l examinăm, și atunci am aflat de boală”, a spus mama băiatului, Victoria.
SMA este tratată cu trei medicamente. Victoria spune că medicamentele care salvează vieți sunt scumpe. Unul dintre medicamente costă 250.000 de grivne o fiolă, așa că au decis să strângă bani pentru un medicament de unică folosință – o injecție cu Zolgensma. Pentru a colecta o astfel de sumă, Victoria împreună cu prietenii ei au organizat târguri și au întreținut pagini de donare în rețelele de socializare.
De la începutul războiului pe scară largă, ritmul de colectare a banilor pentru tratament a scăzut. Majoritatea voluntarilor care au ajutat familia au început să adune bani pentru armată.
În primele zile ale invaziei ruse, Vladislav și mama lui au fost în Polonia pentru tratament. Atunci familia a aflat că în Germania se poate obține medicamentul gratis, așa că au decis să meargă acolo. În Germania, familia s-a inregistrat ca refugiați, dupa aceea a avut dreptul la asigurare de sănătate – așa au reușit să facă o injecție.
Acum Vladislav se află în Germania cu mama sa, unde urmează un program de reabilitare.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
Urmăriți-ne pe Telegram