Analist politic român: „Va fi o iarnă grea și pentru noi, dar probabil că i-am ajutat pe românii din Cernăuți”
România a vândut energie Ucrainei în valoare de peste 9 milioane de lei. Ajutorul nu este, însă, de ajuns. Oficialii ucraineni se pregătesc pentru o pană totală de curent în plină iarnă. Aceștia avertizează că întreruperea curentului ar putea avea o durată lungă, însă refacerea rețelelor va începe imediat.
În lunile august și septembrie România a livrat Ucrainei doar 3.725 MWh. Pentru aceasta, ucrainenii au plătit peste 9.6 milioane de lei. Ajutorul energetic a fost unul de avarie, potrivit documentelor oficiale.
În situații de urgență, companiile din România pot acorda ajutor sistemelor energetice cu care suntem interconectați. În prezent, România acordă ajutor de avarie și Republicii Moldova.
Bogdan Chirieac, analist politic român, a vorbit despre exportul de energie electrică pe care România l-a făcut în Ucraina și în Republica Moldova:
„O cantitate mică de energie a fost exportată de România în Ucraina, nici noi nu avem mai mult. România nu reușește și, în opinia mea, nu o să reușească să își acopere vârfurile de sarcină în această iarnă, dar faptul că am dat energie de 2 milioane de euro, ceea ce e foarte puțin la nivelul costului energiei de astăzi, e un ajutor umanitar. Probabil că am dat pentru românii din Cernăuți, că sunt jumătate de milion de români care au ajuns să trăiască în Ucraina nu din cauza lor, ci după pactul Ribbentrop-Molotov.
Faptul că România a exportat energie și în Ucraina, și în Republica Moldova, deși eu știu că nu sunt linii de înaltă tensiune care să treacă din România în Republica Moldova, pentru că nu s-au construit, nu e un lucru rău”, a spus analistul politic, la Realitatea Plus.
Urmăriți-ne pe Telegram