Kiril Budanov: ”Ucraina planifică o contraofensivă de amploare în primăvară”
”Ucraina planifică o contraofensivă de amploare în primăvară” Într-un interviu acordat postului de televiziune american ABC News, șeful serviciilor de informatii militare ucrainene, Kiril Budanov, a declrat că Ucraina planifică o contraofensivă de amploare în această primăvară și că luptele din prima linie din martie vor fi ”cele mai fierbinți”.
Potrivit lui Budanov, ”acest lucru se va întâmpla pe tot teritoriul Ucrainei, din Crimeea până în Donbas”, potrivit BBC News Ukraine.
”Scopul nostru care va fi atins – să ne întoarcem la granițele din anul 1991, așa precum Ucraina este recunoscută de toți subiecții de drept internațional”, a subliniat el. ”Rusia se află în prezent într-un impas complet, situația de pe front s-a blocat” – Budanov
În ceea ce privește viitorul Rusiei, Budanov consideră că aici există mai multe scenarii, dar este clar un singur mesaj: ”Nu ar trebui să vă fie frică de transformarea Rusiei. Întrega lume va beneficia de aceasta”.
”Regimul lui Putin a ajuns de râsul lumii”, a spus Budanov, adăugând că ”trupele ruse sunt practic forțate să apere teritoriile ucrainene ocupate temporar, dar aceasta nu va dura mult timp”.
”Rusia nu mai reprezintă o amenințare militară pentru lume, este doar o ficțiune”, a spus șeful serviciilor secrete militare ucrainene. Potrivit lui Budanov, ”unica problemă – arsenalul nuclear al Rusiei și regimul ei necontrolat, asfel încât întreaga lume va conștientiza necesitatea de denuclearizare a Rusiei sau, cel puțin, al unui control internațional asupra arsenalului nuclear”.
”O țară teroristă, care sperie toată lumea cu o bâtă nucleară și erupții de amenințări, nu este acel regim care are dreptul etic sau politic să controleze armele de distrugere în masă”, a conchis Budanov.
Jurnalista de la ABC l-a întrebat despre loviturile asupra bazelor aeriene rusești (au fost cel puțin trei astfel de lovituri în decembrie, ultima pe 26 decembrie), Budanov a spus că nu va răspunde la această întrebare momentan – posibil, după încheierea războiului. Totuși, imediat după aceste cuvinte, Budanov s-a arătat a fi ”foarte bucuros” de aceste evenimente. Întrebat, dacă acest lucru se va întâmpla și în continuare, a răspuns: ”Posibil că da”. ”În adâncurile teritoriului Rusiei?” – a clarificat corespondentul. ”Din ce în ce tot mai adânc”, a răspuns Budanov.
De asemenea, șeful serviciilor de informatii militare ucrainene, Kiril Budanov, nu exclude posibilitatea unor lovituri asupra Crimeei: ”Crimeea este teritoriul Ucrainei, putem folosi orice armă pe teritoriul nostru”.
Urmăriți-ne pe Telegram