Vama Diakivți (Probotești) – Racovăț redeschisă după 13 ani (VIDEO)
Punctul de trecere a frontierei Diakivți-Racovăț, aflat la granița dintre Ucraina și România a redevenit operațional după aproape 13 ani de când a fost închis. Ceremonia de inaugurare a avut loc în localitatea Probotești, comuna Herța, regiunea Cernăuți.
Punctul de trecere a frontierei Diakivți-Racovăț a fost renovat și adus la standardele Shenghen. La ceremonia de inaugurare au participat reprezentanți ai administrațiilor centrale și regionale din Ucraina și România, inclusiv șeful cancelariei Premierului României Mircea Abrudan și omologul său ucrainean Oleg Nemcinov.
Prin ce este importantă redeschiderea punctului de trecere a frontierei ucraineano-române Diakivți-Racovăț pentru comunitatea românească din regiunea Cernăuți a fost una din întrebările adresate unor intervievați cu un an în ainte de deschiderea oficială a acestui punct de trecere. Urmrărind reportajul video veți afla că răspunsul este unul impresionant.
Deocamdată Vama Diakivți – Racovăț este deschisă în regim de trafic internațional pietonal și rutier, nu și marfar, putând să proceseze până la 300 de autovehicule pe zi. Pe parcursul anului activitatea va fi extinsă, astfel încât să facă parte dintr-un nou coridor paneuropean umanitar și economic.
Punctul de trecere a frontierei Diakivți-Racovăț a fost închis în anul 2010 pentru că nu îndeplinea standardele shenghen. Cheltuielile pentru finalizarea modernizării vămii s-a ridicat până la 110 milioane de grivne din bugetul de stat al Ucrainei.
Urmăriți-ne pe Telegram