Peste 6.700 de cetăţeni ucraineni s-au angajat în România de la începutul războiului
Marius Budăi, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale al României, a declarat că de la începutul războiului, peste 6.700 de cetățeni ucraineni s-au angajat în România, conform Agerpres.
Potrivit datelor Ministerului Muncii, la momentul interviului, erau înregistrate 7.975 de contracte active ale cetățenilor ucraineni, iar 6.774 dintre acestea aveau data de început a activității de la începutul conflictului, respectiv 24 februarie 2022 sau mai recent. Numărul de contracte cu data de început de la 24 februarie 2022 sau mai recent a crescut cu 17 față de ziua precedentă.
În funcție de domeniu, cele mai multe persoane refugiate din Ucraina, respectiv 1.613, au fost angajate în industria prelucrătoare, 1.061 de ucraineni au fost angajați în construcții, iar 681 desfășoară activități comerciale. Cei mai mulți refugiați, respectiv 2.833, lucrează în București, 427 în Timiș și 421 în Bistrița Năsăud.
Urmăriți-ne pe Telegram – t.me/bucpress
Urmăriți-ne pe Telegram