Veșnicia noastră – EMINESCU

Eminescu este poetul meu iubit. El este poetul iubit al milioanelor de îndrăgostiți de poezie, de frumos, de literatură.

Oriunde nu m-aș afla mă stărui să-mi fac o fotografie fie la un monument, fie la bust, fie la un afiș sau o fotografie de-a poetului.

Cititorii deja știu că am o bibliotecă cu literatură eminesciană, nemaivorbind de zecile de ziare, reviste, buclete, calendare, fotografii dedicate poetului. În camera-muzeu am și câteva portrete de-ale poetului.

Acum nu mai țin minte exact când am învățat prima poezie de-a poetului îndrăgit, nici care a fost ea. Poate „Somnoroase păsărele”, sau „Codrule, codruțule”. Cert rămâne faptul că am învățat zeci de poezii  de-ale marelui poet pe de rost. Dar și multe dedicate domniei sale. Ba chiar și singură i-am dedicat o poezie, deși sunt mai mult prozatoare, decât poetă.

Întotdeauna îi îndemn pe discipolii mei, membri cenaclului „Lămâița” de la liceul din Cupca, să citească despre și de Eminescu, cât mai mult, în afara operelor din programa școlară.

Am ajuns cu vreo doi ani în urmă la cimitirul Belu din București, la mormântul poetului. În fiecare an, mă stărui să ajung la 15 ianuarie, dar și la 15 iunie la monumentul tânărului Eminescu de la Cernăuți. Vin cu o floare și cu nesecatul dor în suflet.

Cât voi trăi îmi va fi dor de Eminescu. Eminescu este veșnicia acestui neam.

Eleonora Schipor