NATO a decis: Ucraina va fi invitată să adere la alianţă
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a insistat marţi, într-un discurs rostit în oraşul lituanian Vilnius, că Ucraina ar trebui să devină membră a NATO, deşi liderii statelor aliate au amânat o decizie în acest sens.
„NATO ar oferi Ucrainei securitate, iar Ucraina ar face Alianţa mai puternică”, a declarat Volodimir Zelenski, citat de cotidianul Le Monde.
Volodimir Zelenski se află în Lituania pentru a participa miercuri la prima reuniune a Consiliului NATO-Ucraina.
„Astăzi, la Vilnius, a fost adus un drapel de luptă de la Bahmut, una dintre luptele decisive pentru viitorul Europei”, a susţinut Zelenski.
Cu ocazia summitului de la Vilnius, liderii naţiunilor NATO au reafirmat că Ucraina va deveni membră a Alianţei Nord-Atlantice, subliniind însă că integrarea se va produce când va exista unanimitate din partea statelor membre şi când Kievul va îndeplini condiţiile.
Guvernul Germaniei nu este de acord cu posibilitatea integrării automate a Ucrainei în NATO nici măcar după încheierea războiului izbucnit prin invazia militară rusă, au declarat oficiali de la Berlin, sub protecţia anonimatului.
Zelenski a catalogat drept „absurd” faptul că nu există un calendar pentru aderarea Ucrainei la NATO. Șeful statului pare să fie dezamagit că liderii alianţei nu au stabilit un calendar concret de aderare a Ucrainei la NATO.
„Este fără precedent și absurd faptul că nu este stabilit un interval de timp nici pentru invitație și nici pentru aderarea Ucrainei”, a criticat el într-un mesaj puternic pe Twitter.
„Se pare că nu există disponibilitate nici de a invita Ucraina la NATO și nici de a o face membră a alianței”, a mai scris Zelenski.
Urmăriți-ne pe Telegram