Centrul de Rezistență Națională – Ocupanții ruși au dus forțat în Rusia încă 450 de copii ucraineni
Forțele ruse de ocupație au ”evacuat” forțat copii din teritoriile temporar ocupate din regiunile Luhansk, Herson și Zaporijjia. Cei peste 400 de copii au fost duși în taberele pentru copii, sub pretextul ”întremării sănătății” acestora, potrivit UNN cu referire la Centrul de Rezistență Națională.
Dușmanul rus transportă copiii mai mici în tabere pentru a fi ”reabilitați”, inclusiv, 200 de copii din Dovjiansk la Anapa; 150 de copii din localitățile ocupate ale regiunii Herson și 50 de copii din Zaporijje în regiunea Krasnodar din Rusia.
Încă 50 de elevi din clasele mari din teritoriile ucrainene temporar ocupate de Federația Rusă au fost forțați să fie ”evacuați” la Iaroslavl pentru a-i încuraja să se înscrie la universitatea locală.
”Inamicul continuă politica de distrugere a unei întregi generații de ucraineni, evacuând forțat copiii în Federația Rusă pentru a fi ulterior asimilați”, notează Centrul de Rezistență Națională.
Urmăriți-ne pe Telegram