În orașul Cernăuți va fi adoptat un program de sprijin pentru militari
În Cernăuți ar putea fi introdus un program de sprijin pentru militarii care participă la acțiuni de luptă. Proiectul de decizie a fost depus de către deputatul Oleksii Kaspruk. Documentul prevede că militarii vor putea primi bani pentru echipament și mijloace tehnice. Ajutorul este destinat militarilor, care participă la acțiuni de luptă și sunt înregistrați în comunitatea Cernăuți sau au un certificat de cu stattul de personaă strămutată intern. Militarii vor putea primi o sumă unică de 20 mii de grivne, informează audiovizualul public din regiune Suspilne.
Oleksii Kaspruk, deputat în Consiliul orășenesc Cernăuți: ”Mai întâi de toate, respectivul program va compensa cheltuielile suplimentare suportate de familiile militarilor în timpul mobilizării. În al doilea rând, astăzi știm cu toții care sunt necesitățile militarilor de pe front, în mod constant se adună fonduri – familiile, prietenii, voluntarii. În acest caz, conform programului, militarilor li se permite să direcționeze banii pentru a-i folosi la alegerea lor și a cumpăra ceea de ce au nevoie. Având în vedere suma de impozite pe care militarii le-au plătit la bugetul municipal, cred că putem cu ușurință să redirecționăm o parte din aceste impozite”.
Potrivit politologului Igor Babiuk, programul este oportun, dar a fost propus cu întârziere. Programe similare au aplicate deja în Ivano-Frankivsk și Ternopil.
Igor Babiuk, politolog: ”Există o anumită categorie de militari, pentru care va fi dificil să dovedească că au fost în zonele fierbinți de conflict, din câte știu eu, și că au suferit răni și așa mai departe, dar cred că în mare parte majoritatea militarilor totuși vor putea demonstra că au fost pe front, că au suferit răni și cred că nu vor fi dificultăți majore în acest sens. Se alocă în principiu fonduri modeste. Doar Dumnezeu știe cât de modeste. De exemplu, pentru reparația unui parc în Sadagura se cheltuiesc de zece ori mai multe fonduri decât pentru programul în sprijinul militarilor”.
În anexa la proiectul de decizie se află un model de cerere și o listă de documente necesare. Acestea includ o copie a pașaportului sau un certificat de persoană strămutataă intern, care este înregistrat în comunitatea Cernăuți, numărul cardului de plătitor de taxe, o copie a documentului privind participarea la acțiuni de luptă și contul bancar. Proiectul de decizie va fi discutat pe 31 august.
Urmăriți-ne pe Telegram