Publicația britanică Express: „Ucraina are 14 luni pentru a câștiga războiul cu Rusia”
Donald Trump este acum cu 10 puncte înaintea lui Joe Biden într-un sondaj recent şi pe primul loc în GOP (Partidul Republican din SUA). Dacă devine din nou preşedinte în ianuarie 2025, ar putea însemna vremuri dificile pentru Ucraina, potrivit publicaţiei britanice Express, scrie mediafax.ro.
Jurnalistul BBC John Simpson a făcut remarca într-o postare pe Twitter, sugerând că alţi lideri NATO, printre care Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, Rishi Sunak, premierul Marii Britanii, şi Olaf Scholz, cancelarul Germaniei ,,vor trebui să intre imediat să preia rolul de principalii furnizori de arme” dacă Biden pleacă de la Casa Albă.
Premierul Poloniei Mateusz Morawiecki, ţara care a furnizat armament în cantitate considerabilă către Ucraina, a anunţat recent că va sista ajutorul din cauza disputei privind cerealele ucrainene.
Acest lucru ar putea presa Ucraina să accelereze contraofensiva împotriva Rusiei deoarece sprijinul din partea Washingtonului ar putea scădea, chiar dacă ar însemna mai multe pierderi.
Ucraina a primit cel mai mult sprijin din partea SUA pe durata administraţiei Biden, inclusiv armament în valoare de 325 de milioane de dolari ce a fost anunţat joi.
Aceasta este a 47-a tranşă de echipamente care urmează să fie scoase din inventarele Pentagonului pentru a ajuta Ucraina.
Dar dacă Trump câştigă un alt mandat, preşedintele Ucrainei s-ar putea să nu mai primească ajutor.
Sondajul nou al Washington Post arată că ratingul de aprobare al lui Biden este de aproximativ 37%, iar cel de dezaprobare este de 56%.
Între timp, poziţia lui Trump în sondaje rămâne stabilă, în ciuda faptului că se confruntă cu 91 de capete de acuzare penale în patru rechizitorii.
Trump a declarat anterior că America nu ar trebui să trimită „prea mult armament” în Ucraina.
Alţi candidaţi republicani au sporit şi temerile Ucrainei că următorul preşedinte al SUA ar putea limita cheltuielile, inclusiv Ron DeSantis, guvernatorul Floridei care respinge în mod categoric aderarea Ucrainei la NATO.
Trump a condamnat public decizia lui Biden de a trimite muniţii cu dispersie ca parte a pachetelor de ajutor ale SUA pentru Ucraina, avertizând că ar putea duce la Al Treilea Război Mondial.
Urmăriți-ne pe Telegram