Omul care a sfințit locul – 93 de ani de la nașterea lui Vasile I. Tovarnițchi
Luni, 2 octombrie s-au împlinit 93 de ani de la nașterea lui Vasile I. Tovarnițchi, pedagog-inovator, director al Școlii medii din Carapciu, fondator și director al Liceului „Mihai Eminescu” din Carapciu.
Cum să povestești o viață de om? Cum s-o spui, cum s-o depeni? Doar ea se compune din zile şi nopţi nenumărate, din pace şi zbucium, dintr-un noian de gânduri și sentimente, din bucurii, speranțe şi dezamăgiri.
Vasile Tovarniţchi a fost semănător de lumină, a introdus în solul Bucovinei sămânţa cărţii, ce ne dă hrană sufletească. Activitatea sa pedagogică e ca un suflet ce ne cheamă să luptăm pentru dreptate, pentru adevăr, pentru înflorirea culturii noastre naționale. Datoria lui primordială a fost cea de a menține aprinsă făclia graiului nostru matern, a spiritualităţii româneşti pe aceste mirifice plaiuri de la poalele bătrânilor Carpaţi. El insista mereu asupra unui singur lucru: „Școala să fie școală. Lecția e ceva sfânt”.
Liceul „Mihai Eminescu” Carapciu