Regiunea Cernăuți: A fost condamnat un bărbat pentru trecerea ilegală a conscrișilor peste frontiera de stat
”Un bărbat din regiunea Cernăuți, care a ajutat unor conscriși să treagă ilegal frontiera, a fost condamnat la patru ani de închisoare. Pentru suma de peste 6 mii de dolari, acesta a ajutat unor bărbați să traverseze frontiera cu România”, se specifică într-un comunicat ce a fost postat pe pagina de Facebook a procuraturii regionale.
Potrivit reprezentanților procuraturii, un locuitor în vârstă de 25 de ani din raionul Vijnița, împreună cu complicii săi, în primăvara anului curent, au organizat pentru două persoane de vârsta mobilizării trecerea ilegală în România. Pentru acest ”serviciu” el a primit 6.600 de dolari și 3 mii de euro.
Acesta îi transporta pe bărbați într-un sat de lângă frontieră, iar pe harta online le stabilea o rută spre frontieră. Cele două persoane au fost opriți de grăniceri. Pentru tentativa de organizare a trecerii ilegale a frontierei, bărbatul a fost condamnat la 4 ani de închisoare.
Urmăriți-ne pe Telegram