Pe front a murit Valentin Andronic, un etnic român din satul Lucovița, regiunea Cernăuți
Comunitatea românească din regiunea Cernăuți este zguduită de o altă pierdere. Pe câmpul de luptă a murit militarul Valentin Andronic, un etnic român în vârstă de 37 de ani, originar din satul Lucoviţa Moldovenească, comuna Ostrița. Soldatul și-a pierdut viața în timpul unei misiuni de luptă pe front, în regiunea Donețk.
Vestea tragică a decesului său a fost confirmată de autoritățile locale din Ostrița și de către starostele satelor Lucovița și Godinești, Viorel Botlung care a transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndurerate printr-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.
Contactat de BucPress, starostele a transmis că Valentin Andronic locuia în satul Corovia, din preajma orașului Cernăuți, împreună cu familia sa, soția Olga și fiică Alisa în vârstă de 9 ani. El a subliniat faptul că Valentin Andronic era un tânăr extrem de liniștit și muncitor, remarcându-se prin devotamentul său față de comunitate și colegii săi de arme.
„Suntem profund triști să anunțăm că unul dintre eroii noștri, Valentin Andronic, și-a pierdut viața în timpul unei misiuni de luptă în Donețk. Era un tânăr care se deosebea de ceilalți prin liniștea sa și munca sa asiduă. Transmitem sincere condoleanțe familiei și ne rugăm pentru sufletul său să odihnească în pace”, a transmis starostele.
Primăria comunei Ostrița, care administrativ include satul Lucovița, a confirmat de asemenea tragicul eveniment și a informat că Valentin Andronic va fi înmormântat în satul Corovia. Comunitatea locală se mobilizează pentru a oferi sprijin și solidaritate familiei îndurerate în aceste momente dificile.
Reamintim că recent pe front a murit militarul Dumitru Muraru, originar din aceiași comună.
Pe front a murit militarul Dumitru Muraru din Ostrița, regiunea Cernăuți
Urmăriți-ne pe Telegram