Ucraina – tot mai aproape de instituirea Zilei Limbii Române pe 31 august. La Kiev a avut loc o dezbatere publică la care a participat comunitatea românească
Reprezentanții comunității românești din Ucraina au participat miercuri, 7 februarie a.c., la o dezbatere publică organizată de Serviciul de Stat pentru Politici Etnice și Libertatea Conștiinței, cu privire la instituirea Zilei limbii române în Ucraina.
Inițiativa privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina îi aparține Asociației „Basarabia” a românilor din regiunea Odesa (președinte Anatol Popescu), organizație membră a Consiliului Național al Românilor din Ucraina. În cadrul dezbaterii, reprezentanții comunității românești și-au exprimat punctele de vedere asupra propunerii, evidențiind importanța marcării unei astfel de zile și discutând data potrivită pentru sărbătoare – 31 august.
În cadrul discuției s-a pus un accent deosebit asupra faptului că alegerea datei de 31 august pentru Ziua Limbii Române este în deplină concordanță cu interesele comunității românești. Această dată, marcată cu semnificație culturală și istorică, este sărbătorită atât în România, cât și în Republica Moldova, precum și în alte state locuite de etnici români, au menționat cei prezenți.
Participanții la dezbatere au evidențiat și contribuția semnificativă a limbii române la diversitatea culturală și lingvistică a Ucrainei. Reprezentanții Serviciului de Stat pentru Politici Etnice și Libertatea Conștiinței au salutat propunerile comunității românești, asigurându-i pe participanți că o solicitare oficială privind instituirea Zilei Limbii Române va fi înaintată Guvernului Ucrainei.
Reprezentanții comunității și-au exprimat speranța că propunerea va fi bine primită de autoritățile ucrainene, iar instituirea oficială a Zilei Limbii Române în Ucraina pe 31 august va deveni o realitate, aducând beneficii semnificative comunității românești și consolidând legăturile culturale dintre statele învecinate.
Într-o scrisoare deschisă remisă autorităților ucrainene pe 27 octombrie 2023, de Ziua scrierii și a limbii ucrainene, Asociației „Basarabia” a argumentat că instituirea Zilei limbii române în Ucraina pe 31 august trebuie să aibă loc în contextul întâlnirilor bilaterale româno-ucrainene constructive.
Asociația „Basarabia” a românilor din Ucraina a amintit și de celebrarea Zilei limbii ucrainene în România în urma unei inițiative a președintelui Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi.
Urmăriți-ne pe Telegram