Gheorghe Cârciu, secretar de stat al DRP: „În 2023, am sprijinit comunitățile românești din 35 de țări”
În anul 2023, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a derulat o serie de programe, proiecte și acțiuni proprii, care au avut ca obiectiv promovarea şi protejarea drepturilor și intereselor românilor din afara granițelor, conservarea și dezvoltarea identității lingvistice, culturale și spirituale ale acestora, precum și întărirea legăturilor cu România, cu un buget aprobat de 207.000.000 lei.
La nivelul finanțărilor nerambursabile acordate în cadrul Sesiunii de finanțare nerambursabilă 2023, din cele peste 1000 de cereri depuse, au fost aprobate 475 de proiecte, provenind din rândul comunităților de români din 35 de țări, în valoare totală de 156.155.396,80 lei.
“Educația și cultura au fost programele care au atras și în 2023 cele mai multe cereri de finanțare din partea mediului asociativ românesc din afara granițelor, ceea ce ne demonstrează, încă o dată, că românii de pretutindeni își doresc să mențină legătură cu țara și să își păstreze identitatea. Ne dorim să vedem proiecte de anvergură în care să se implice cât mai multe asociații. Am lansat încă de anul trecut un nou program, Comunitate, prin care ne propunem să sprijinim înființarea de centre pentru dezvoltarea comunităților românești și să acoperim o plajă cât mai largă de nevoi prin sesiunile noastre de finanțare”, a declarat Gheorghe Cârciu, secretar de stat al DRP.
Prin programul Susținerea educației în limba română în Ucraina, 15.302 de elevi, cadre didactice și studenți au beneficiat de sprijin financiar din partea statului român în 2023. Astfel, DRP a acordat:
- burse pentru 12.640 de elevi cuprinși în ciclul I-VIII în școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română (anul școlar 2022-2023);
- sprijin financiar pentru 2.619 cadre didactice care predau limba română sau în limba română la toate nivelurile de învățământ public din Ucraina (anul școlar 2023-2024);
- burse pentru 43 de studenți care urmează cursurile catedrelor/lectoratelor de limba română de la centrele universitare/institutele pedagogice din Cernăuți, Ismail și Ujgorod (anul școlar 2022-2023).
Programul anual de Tabere ARC a reunit în ediția de anul trecut 5000 de participanți, elevi, studenți și profesori însoțitori români din diaspora și comunitățile istorice, din 24 de state ale lumii, care au avut oportunitatea de a-și exersa abilitățile de comunicare în limba română și de a aprofunda cunoștințele de cultură și civilizație românească alături de profesori și voluntari din România.
În cadrul taberelor organizate în șase centre de agrement din România (Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud; Codrii de Aramă, județul Botoșani; Săcelu, județul Gorj; Căprioara, județul Hunedoara; Oglinzi, județul Neamț; Sulina, județul Tulcea), aceștia au participat la ateliere de istorie, limba română, geografie, pictură și creație, spiritualitate, muzică, teatru și artă, jocuri sportive și activități cu caracter preventiv desfășurate cu autoritățile locale (antidrog, prim-ajutor, poliție, pompieri). De asemenea, au vizitat cele mai importante obiective turistice și culturale din zonele menționate.
Pentru realizarea și implementarea programului ARC 2023, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a colaborat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sportului.
Ziua Românilor de Pretutindeni, un alt proiect anual organizat de DRP, a fost marcată în perioada 25-28 mai 2023, la București, printr-o serie de evenimente dedicate românilor din afara granițelor țării în cadrul Festivalului ”Aici-Acolo”.
Desfășurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România, Festivalul s-a bucurat participarea a peste 400 de români din vecinătatea României (Moldova, Serbia, Ucraina, etc.) sau din țări mai îndepărtate (Austria, Belgia, Canada, Emiratele Arabe Unite, Germania, Iordania, Irlanda, Finlanda, Franța, Italia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Spania, SUA, Turcia, etc).
De asemenea, de-a lungul anului 2023, în cadrul acțiunilor de promovare a identității culturale și a limbii române, DRP a acordat o serie de donații comunităților de români de pretutindeni, care au constat în obiecte identitare, manuale, tablete cu cărți în format electronic, dicționare și beletristică în limba română.
„Ținta noastră pentru anul 2024 rămâne aceeași, să unim românii de pretutindeni, iar România să devină un singur loc pentru cei care împărtășesc aceleași valori. Vom continua activitățile cu tradiție ale DRP, am lansat deja Sesiunea de finanțare pentru anul 2024 și așteptăm propuneri de proiecte care să consolideze comunitățile de români din afara granițelor țării”, a conchis secretarul de stat Gheorghe Cârciu.
Sumar:
- 475 de proiecte cu finanțare nerambursabilă în comunitățile de români din 35 de țări
- burse și ajutor financiar pentru 15.302 de elevi, profesori și studenți prin programul „Susținerea educației în limba română în Ucraina”
- 5000 de români din afara granițelor au redescoperit România în cadrul „Taberelor ARC”
Urmăriți-ne pe Telegram