Ministrul ucrainean al Transformării Digitale – “Diya” a devenit un program cu sursă deschisă
Ministrul ucrainean al Transformării Digitale, Mîhaio Fedorov, a informat că dezvoltatorii din alte țări pot acum să folosească și să importe codul aplicației mobile ”Diya” pentru a-și lansa propriile servicii publice. Mîhailo Fedorov a scris despre acest lucru pe Telegram.
“Specialiștii vor putea crea un analog ”Diya” sau o altă aplicație similară, dar pentru aceasta, desigur, vor trebui să se alăture licenței publice. Puteți găsi codul sursă deschis și vă puteți alătura licenței pe un siteu separat”, a scris ministrul.
Potrivit acestuia, ca un “prim pas”, pe lângă codul comun pentru server și partea mobilă a aplicației, echipa Ministerului pentru Transformare Digitală a adăugat documentul “Permis de conducere” și serviciul “Cazier judiciar” ca exemple de logică a aplicației pentru lucrul cu datele.
“Vor exista mai multe servicii și documente. De asemenea, fiecare specialist IT va putea să analizeze codul și să sugereze cum să îmbunătățească Diya”, a adăugat Fedorov. El a dat asigurări că datele ucrainenilor sunt complet sigure, deoarece nu există acces la registre în sursa deschisă. Oficialul a explicat, de asemenea, că open source este una dintre practicile de top din lume. Această abordare a fost utilizată pentru a crea certificatele europene covid și portofelul european de identitate digitală, așa lucrează și companiile Linux, Android și MySQL.
Vom reaminti, la 14 februarie 2024, guvernul a aprobat un decret care permite dezvoltatorilor din alte țări să utilizeze codul software Diya și să dezvolte propriile aplicații bazate pe acesta.
Urmăriți-ne pe Telegram