„Jihadul” sau „Războiul Sfânt” din numele Patriarhiei Moscovei
Pentru cei care tot continuă să creadă că Rusia este ultimul bastion al ortodoxiei, recomand să faceți cunoștință cu Decizia Soborului Rusesc din 27 martie curent, organizat sub președinția patriarhului Kirill, unde invazia militară rusă în Ucraina este numită oficial – Războiul Sfânt.
Se pare că cineva a uitat că Hristos și ucenicii Lui au „cucerit” lumea întreagă cu Evanghelia și cu cruce în mână, propovăduind dragostea, manifestând smerenia și răbdare, dar nicidecum evocând dușmănire, ură și război, punând arme în mâini, și aruncând bombe peste cetățenii altui stat independent.
Mântuitorul Hristos spune foarte clar: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 35).
Or, fiind lipsiți de această dragoste evanghelică, și purtând un război împotriva altui stat, altui popor – este o crimă și o blasfemie.
Mai jos traducerea acestui text:
„Operațiunea militară specială (OMS) este o nouă etapă în lupta de eliberare națională a poporului rus împotriva regimului criminal de la Kiev și a Occidentului colectiv din spatele acestuia, purtat pe pământurile din sud-vestul Rusiei din 2014. În timpul OMS, poporul rus, cu armele în mână, își apără viața, libertatea, statalitatea, identitatea civilizațională, religioasă, națională și culturală, precum și dreptul de a trăi pe propriul pământ în granițele unui singur stat rus. Din punct de vedere spiritual și moral, o operațiune militară specială este un Războiul sfânt, în care Rusia și oamenii săi, apărând spațiul spiritual unic al Sfintei Ruse, îndeplinesc misiunea de „Deținere”, apărând lumea de atacul globalismul și victoria Occidentului, care a căzut în satanism.
După finalizarea OMS de nord-est, întregul teritoriu al Ucrainei moderne ar trebui să intre în zona de influență exclusivă a Rusiei. Trebuie exclusă cu desăvârșire posibilitatea existenței pe acest teritoriu a unui regim politic rusofob ostil Rusiei și poporului său, precum și a unui regim politic controlat dintr-un centru extern ostil Rusiei”.
Aici textul întreg: http://www.patriarchia.ru/db/text/6116189.html
Renumitul scriitor Umberto Eco a spus cândva: „Oamenii nu fac niciodată răul atât de complet şi cu atâta entuziasm ca atunci când îl fac din convingere religioasă”. (Umbro Eco, Cimitirul din Praga).
Pr. Maxim Melinti,
paroh al bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Ghidighici, municipiul Chișinău