Parlamentul ucrainean a adoptat legea privind mobilizarea
Rada Supremă a Ucrainei a adoptat în a doua lectură legea privind modificările aduse unor acte legislative și cu privire la anumite aspecte ale serviciului militar, mobilizării și evidenței militare, informează Ukrinform. Inițiativa legislativă a fost susținută de 283 de deputați.
Pe site-ul oficial al parlamentului se menționează că proiectul de lege a fost elaborat de Cabinetul de Miniștri al Ucrainei. În timpul pregătirii pentru a doua lectură au fost propuse 4195 de amendamente. În redacția finală a proiectului au fost parțial luate în considerare propunerile Direcției Principale de Expertiză Științifică a Aparatului Radei Supreme a Ucrainei, recomandările Agenției Naționale de Prevenire a Corupției.
Potrivit deputatului Oleksandr Fedienko, membru al Comitetului pentru Securitatea Națională, Apărare și Informații – ”proiectul de lege introduce un schimb între registrele digitale pentru a completa cu informații registrul “Oberig”. “Conform estimărilor, în jumătate de an, centrele de completare vor vedea fiecare persoană supusă serviciului militar. Bărbații care luptă deja mai mult de doi ani au nevoie de odihnă. De asemenea, adoptarea acestui proiect de lege va fi un mesaj către partenerii noștri că nu ne oprim și vom continua să apărăm teritoriul nostrum, iar cei mobilizați au nevoie de arme”, a subliniat deputatul.
Principalele prevederi:️
- Persoanele declarate parțial apte pentru serviciul militar trebuie să treacă din nou examinarea medico-militară.
- ️Cei care au obținut gradul de invaliditate II – III după 24 februarie 2022 (cu excepția militarilor) trebuie să treacă din nou examenarea medicală pentru a determina aptitudinea pentru serviciul militar.
- ️Cu privire la serviciile consulare în străinătate, se va necesita actualizarea datelor personale la Centrului Teritorial de Recrutare în termen de 60 de zile. Aceasta poate fi făcută prin e-mail, telefon sau prin intermediul unui e-cabinet.
- ️Restricționarea dreptului de a conduce mașina pentru cei care se sustrag de la serviciul militar.
- ️În timpul verificării documentelor, un reprezentant al Centrului Teritorial de Recrutare sau un ofițer de poliție va efectua fotografierea și înregistrarea video.
- ️Necesitatea de a avea asupra sa livretul militar și de evidență și de a-l prezenta la cererea reprezentantului Centrului Teritorial de Recrutare, al poliției sau al Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei.
- Prevederea referitoare la demobilizare după 36 de luni de serviciu a fost eliminată din proiectul de lege privind mobilizarea.
Urmăriți-ne pe TelegramCe prevede noua lege a mobilizării din Ucraina? Pedepse pentru cei care se eschivează