Proiect Erasmus+ lansat oficial la Bordeaux (Franța), cu participarea unor cadre universitare sucevene
La începutul lunii aprilie 2024, a fost lansat oficial, în cadrul unei întruniri transnaționale, la Universitatea din Bordeaux (Franța), proiectul Erasmus+ RENT („Învățare online și resurse digitale pentru formatorii tinerilor adulți aflați în exil”), inițiat și realizat de Erasmus Expertise (Franța) și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), cofinanțat de Uniunea Europeană.
Demarat în ianuarie 2024, proiectul se va derula până la sfârșitul anului 2025 și are ca scop dezvoltarea competențelor formatorilor tinerilor aflați în exil. În acest sens, proiectul RENT prevede în special crearea unui spațiu digital în trei limbi (engleză, franceză și română), care să vină în sprijinul profesioniștilor și voluntarilor în misiunea lor de formatori și tutori ai migranților și refugiaților, sub diverse aspecte (nu doar pedagogic, ci și social, administrativ, cultural etc.)
În cadrul întâlnirii recente de la Bordeaux, membrii echipei angajate în proiect, lector univ. dr. Marin Gherman (responsabil de proiect din partea USV) și lector univ. dr. Gina Puică (membru în proiect din partea USV), respectiv Jacqueline Bergeron (coordonatoarea proiectului RENT și a Erasmus Expertise), Dragoss Ouedraogo și Sonia Dubourg Lavroff (membri Erasmus Expertise) au discutat diverse aspecte organizatorice.
Reuniunea a fost urmată de o masă rotundă publică, „Provocări educative și socio-economice în Europa de Est pe timp de criză”, în cadrul căreia participanților li s-au alăturat studenți în antropologie ai Universității din Bordeaux și reprezentanți ai presei. Lector univ. dr. Marin Gherman, director al Institutului de Studii Politice și Capital Social și președinte al Centrului Media BucPress din Cernăuți (Ucraina) a făcut o prezentare a situației din România (în special de la Suceava) din februarie 2022 până în prezent, insistând pe problemele specifice acestei zone a Europei în contextul războiului din Ucraina și pe soluțiile care ar putea fi propuse pentru rezolvarea acestora.
În etapele viitoare ale proiectului Erasmus+ RENT, va fi realizată o cercetare cu privire la nevoile educaționale ale formatorilor, va fi creat un spațiu digital pentru formatorii tinerilor aflați în exil (6 module de formare și resursele asociate fiecărui modul) și vor fi publicate articole științifice și de presă privind problemele și posibilitățile de integrare ale tinerilor în societățile europene.
Următoarea întâlnire comună a celor două echipe a proiectului RENT va avea loc la Suceava în toamna acestui an.
Mai multe detalii despre proiect – pe site-ul USV.
Urmăriți-ne pe Telegram