Oleksandr, un soldat din compania de asalt în munte a Brigăzii 128 Transcarpatică, cu indicativul de apel „Maghiar”, este de origine etnică maghiară. Camarazii săi din unitate îi spun adesea „Șoni” în manieră maghiară.
Povestea soldatului a fost relatată pe pagina de Facebook a Legiunii Transcarpatice.
Oleksandr este din Mucacevo, are 47 de ani și, până la vârsta de patru ani, a vorbit doar în limba maghiară. Înainte de războiul de amploare, transcarpaticul a plecat la muncă în străinătate. S-a întors acasă la mijlocul lunii februarie 2022 pentru a se odihni, dar războiul a schimbat totul.
„Imediat după invazia rusă, ne-am întâlnit cu câțiva prieteni pentru a discuta despre ce să facem în continuare și am decis să ne înrolăm în forțele armate”, spune Oleksandr. „Erau cozi uriașe la birourile de înrolare militară, așa că m-am dus direct la tabăra militară a brigăzii 128 separată de asalt montan din Transcarpatia. Unul dintre ofițeri mi-a notat datele și numărul de telefon și mi-a spus să mă duc acasă și să aștept. Câteva zile mai târziu, m-am întors și le-am amintit de mine, apoi din nou. În cele din urmă, am fost înrolat într-o unitate, mi s-a dat o uniformă și mi s-a acordat ceva timp pentru a mă pregăti de plecare.”
În calitate de membru al companiei de asalt, Oleksandr a luptat în zonele Zaporizhzhia, Herson și Bahmut.
„Cea mai grea parte a fost în regiunea Herson, în timpul asalturilor.
Conduceam Behas cu sprijinul unui tanc, iar atunci când ne apropiam de pozițiile inamice, ne grăbeam să atacăm. Am avut o contuzie – un tanc a tras asupra fâșiei de copaci, am fost acoperiți de pământ, copacii și arbuștii au luat foc”, își amintește soldatul.
În ultima vreme, Maghirul a evacuat răniți și a livrat muniție către pozițiile de luptă. Luptă într-o unitate de asalt încă din primele zile ale războiului, de mai bine de doi ani, dar nu caută ocazii de a demisiona.
„Mi s-au oferit diferite opțiuni, dar nu am o astfel de dorință. Nu pot să plec pur și simplu, chiar dacă nu este ușor aici. Avem o echipă bună, atât soldați, cât și comandanți, așa că locul meu este aici. Lupt pentru familia mea, pentru copiii care mă așteaptă acasă, în Mucacevo”, spune Oleksandr.
Elvira Chilaru
