Un locuitor în vârstă de 41 de ani din raionul Mucacevo va fi judecat sub suspiciunea de posesie ilegală de arme, muniții și trafic de bărbați peste graniță. Acest lucru a fost raportat pe site-ul web al Procuraturii Regionale Transcarpatice.
Potrivit reprezentanților forțelor de ordine, bărbatul a fost reținut în februarie 2024 în zona de frontieră a raionului Beregovo.
„La acel moment, s-a constatat că acesta se afla în posesia unui pistol și a șase cartușe cu muniție de război. Ulterior, ofițerii de poliție, având informații despre posibila implicare a bărbatului în distribuirea ilegală de explozibili în regiune, au percheziționat locuința transcarpatinului și au găsit o grenadă RGD-5. Acuzatul o ținea într-un BMW X5″, se arată în comunicat.
Potrivit agenției, ofițerii de aplicare a legii l-au identificat pe suspect ca fiind implicat în trecerea ilegală peste graniță a bărbaților pasibili de serviciul militar.
„În aprilie 2024, acesta a planificat un traseu pentru trei persoane, care trebuiau sî ajungă în Ungaria, ocolind punctele de control. Pentru a face acest lucru, acuzatul a organizat un transfer de la Mucacevo la așezările de frontieră din raionul Beregovo și a reușit să primească de la unul dintre ‘clienți’ o plată în valoare de 1.000 de euro”, se arată pe site-ul Procuraturii din Transcarpatia. Acuzația împotriva suspectului a fost trimisă acum la Tribunalul raional din orașul Mucacevo. Bărbatul riscă o pedeapsă de până la nouă ani de închisoare.
Elvira Chilaru


