Limitarea numărului de elevi în clasele întâi din Ucraina
Începând cu noul an școlar, numărul de elevi din clasele întâi din Ucraina va fi limitat. Această măsură va intra în vigoare de la 1 septembrie 2024, transmite Ministerului Educației și Științei din Ucraina.
Conform ministerului, începând cu noul an școlar, conform Legii Ucrainei „Despre învățământul general complet”, numărul maxim de elevi în clasele primare din instituțiile de învățământ general de stat și comunal va fi de maximum 24 de elevi.
„În anul școlar 2024/2025, această normă se va aplica tuturor claselor întâi care vor învăța în format cu prezență fizică sau mixt (alternând între prezența fizică și învățământul la distanță cu o anumită periodicitate). Pentru celelalte clase, numărul maxim de elevi rămâne de 30”, se precizează pe site-ul ministerului.
Totodată, numărul de elevi din clasele care învață la distanță poate fi mai mare de 24 pentru clasele întâi și peste 30 pentru celelalte clase. Această normă este valabilă pe durata stării de război.
Ministerul Educației adaugă că scopul acestei măsuri este de a ușura interacțiunea dintre profesori și elevi și de a face procesul educațional mai eficient prin reducerea numărului de copii din clasă. Profesorii vor putea acorda mai multă atenție fiecărui elev și vor putea construi o legătură mai bună cu aceștia.
Împărțirea claselor în grupuri
Împărțirea unei clase dintr-o instituție de învățământ general în grupuri pentru studierea anumitor materii se face dacă există un anumit număr de elevi. De exemplu, pentru studierea limbii ucrainene, clasa trebuie să aibă mai mult de 27 de elevi. Astfel, o clasă cu 24 de elevi nu se împarte în grupuri pentru studierea acestei materii (cu excepția instituțiilor cu predare în limbile bulgară, tătară crimeeană, poloneză, slovacă, română și maghiară).
Urmăriți-ne pe Telegram