În orașul Cernăuți va începe reparația străzii pietonale Olga Kobîleanska
Costul estimat al lucrărilor de reparație este de peste 4 milioane de grivne. Departamentul de Infrastructură și Amenajare a Teritoriului al Consiliului Orășenesc Cernăuți a anunțat despre o licitație pentru reparația străzii Olga Kobîleanska.
”Când orașul Cernăuți a sărbătorit 600 de ani de la prima atestare documentară, pe strada Kobîleanska a fost acoperită cu pavaj. S-a făcut, ca să zicem așa, doar de formă. De un deceniu, cernăuțenii se plâng că este incomod, o rușine față de oaspeții orașului, că te poți vătăma acolo… Așadar, s-a decis renovarea celei mai problematice porțiuni, acolo, unde pavajul de pe trotuare practic lipsește”, se arată într-o postare a Departamentului pe pagina oficială de Facebook, conform agenției de știri ACC.
Reparația străzii se va face treptat, astfel încât o parte din lucrări vor fi efectuate vara, iar cealaltă parte – la sfârșitul toamnei, când vor fi demontate terasele de vară. Deci, vor foi reparate segmentele critice ale pavajului de pe strada pietonală din centrul Cernăuțiului. Costul estimat al lucrărilor, menționat în documentația de licitație pe site-ul Prozorro – peste 4 milioane de grivne. Licitația va dura până la 3 iulie 2024. Executantul trebuie să garanteze calitatea serviciilor prestate și posibilitatea utilizării pe durata termenului de garanție, care este de trei ani. Lucrările de renovare urmează să fie finalizate până la 1 noiembrie 2024.
Urmăriți-ne pe Telegram