Cunoscutul interpret Ivo Bobul, artist al poporului din Ucraina, a trecut recent printr-o operație complicată de îndepărtare a unui rinichi. Artistul a vorbit deschis despre cum se simte acum, într-un interviu acordat prezentatorului Slava Domiin, potrivit UNIAN.
Bobul a povestit că se află sub supraveghere medicală constantă și face controale preventive o dată la șase luni. El a subliniat că, după intervenția chirurgicală, trebuie să fie extrem de atent cu sănătatea sa.
„Acum chiar și un stres minor sau oboseala pot avea un efect negativ asupra organismului. Nu trebuie să mă suprasolicit… Ne menținem într-un echilibru”, a explicat artistul.
Întrebat dacă are certificat de dizabilitate după operație, cântărețul a spus că nu a solicitat unul:
„Nu știu, poate aș putea avea. Nu m-am interesat de asta. Așa s-a întâmplat.”
Într-un interviu anterior, Ivo Bobul povestise că a descoperit problema de sănătate în mod neașteptat, în timpul unui control de rutină.
„Cu puțin timp înainte de divorț am trecut printr-o operație grea – a trebuit să-mi îndepărteze un rinichi. Nu mă durea nimic, iar la un control preventiv s-a constatat că rinichiul era complet distrus. Medicii de la spitalul militar unde eram monitorizat nu-și puteau crede ochilor”, declara anterior artistul.
După operație, interpretul continuă să aibă grijă de sănătatea sa și să evite stresul, spunând că energia și echilibrul interior sunt acum cele mai importante pentru el.
De menționat că cunoscutul interpret ucrainean, cu numele scenic Ivo Bobul, s-a născut într-o familie numeroasă din localitatea românească Tereblecea, regiunea Cernăuți, situat la frontiera ucraineano-română.
BucPress


