Cenaclul literar transfrontalier „Mașina cu poeți” a ajuns în luna martie la Cernăuți, unde scriitori și poeți din nordul Bucovinei și din România s-au întâlnit la Palatul Național al Românilor pentru o nouă ediție a tradiționalelor întâlniri literare. Evenimentul a adus împreună poeți, epigramiști, muzicieni și iubitori ai culturii române, într-o atmosferă marcată de emoție, recitaluri poetice și evocări istorice.
Publicăm integral impresiile despre această întâlnire literară, consemnate de jurnalista și scriitoarea Maria Toacă:
Drumul din luna martie, parcurs de cenaclul transfrontalier „Mașina cu poeți”, a fost destinat Cernăuțiului. Dacă e să credem că poeții stau la Poarta Raiului, apoi pe parcursul unui deceniu ce-i marchează anul acesta rotunda împlinire „Mașina cu Poeți” a deschis de nenumărate ori intrarea în paradisul cuvântului temerar dăltuit, gingaș rimat, răscolitor cântat, măiestrit pictat, dar, mai presus de toate, simțit și trăit românește.
Cu acest buchet de miresme ale cuvântului românesc s-a deschis Poarta Raiului în duminica miezului de Mărțișor la Cernăuți. În Palatul Național al Românilor au excelat împărtășiri de emoții, s-a recitat, s-a cântat și s-a oftat într-un minut de tăcere pentru cei plecați în eternitate.
Și de data aceasta, deși cu mai puțini oaspeți de dincolo de frontieră, însă cu aceeași căldură în îmbrățișări și fiorii bucuriei, s-a mai încondeiat o pagină, aidoma oului pascal, în istoria de zece ani a cenaclului. E tocmai momentul să pomenim de istorie, întâlnirea literar-poetică fiind prefațată de punerea la cale a editării unei antologii, care să cuprindă selectiv din creația tuturor membrilor cenaclului. La etapa inițială, Nicolae Șapcă, președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, șeful echipei cernăuțene a cenaclului, în tandem cu responsabilul din Suceava, unul din fondatorii „Mașinii cu poeți”, scriitorul Constantin Horbovanu, au pus în discuție concepția generală privind structura antologiei, au fost alese patru persoane care vor coordona munca de pregătire și editare.
Mai departe cârma a fost încredințată gazdei de la Palat, poetului Vasile Bâcu, care n-a deviat de la tradiție, poftindu-l pe pasionatul istoric Ioan Abutnăriței să ne spună o nouă poveste. Militar de profesie, colonelul în retragere Ioan Abutnăriței a ales să dezvăluie un adevăr puțin cunoscut pe marginea unui subiect sensibil din istoria Bucovinei. Abordând rebeliunea din noiembrie 1919 din Armata Română la Cernăuți (o manifestare de indisciplină cauzată de extenuarea soldaților pe front, dar și de propaganda sovietică), cu tot calmul său cultivat de-a lungul anilor de slujire Armatei Române, povestitorul n-a fost în stare să-și rețină uimirea.
De la trista proză a istoriei cu bătăi de tun am trecut la emoții estetice ale frumosului ce salvează lumea. Din partea sucevenilor ne-au purtat prin cerul poeziei Constantin Befu, pornit să-și bată iubita cu toate florile primăverii, Maria Crețu, veghetoarea cultului lui Nicolae Labiș la Mălini, pentru care drumul spre Cernăuți este un dar împărătesc, Constantin Bulboacă din Fălticeni, cu epigrame în barbă și poftă de cântec. Am pus accentul pe cântec pentru că domnul de la Fălticeni, acompaniat de flautistul Puiu Crețu, ne-a uluit cu cântarea gingașului monolog al mielului pascal.
De la prietenii din Fălticeni vine și inițiativa de a desfășura împreună evenimente dedicate poetului Nicolae Labiș, în acest an jubiliar pentru tânărul geniu al poeziei. Însoțitorii lui Constantin Bulboacă de la baștina lui Nicolae Labiș, soții Maria și Puiu Crețu, și-au dedicat discursul artistic Bucovinei. Maria cu o poezie proprie și „Dulce-amar de Bucovina” a lui Vasile Tărâțeanu, iar Puiu cu cântecul cucului revărsat din sufletul flautului. Numit „Seniorul scrisului bucovinean”, după merite, nu ca vârstă, Constantin Horbovanu ne-a delectat cu neordinarele sale însemnări de trecător.
De la Suceava la vale sau la deal (să ne-o spună geografii), trecătoarea poeziei au deschis-o Vasile Carlașciuc, cu un poem dedicat eruditului ierarh Petru Movilă, Sofia Roșca, mereu inspirată de miracolul iubirii, Gheorghe Bodnariuc, cu ruga coborârii în universul său de sărbătoare, Rodica Zegrea, care știe cu ce se ocupă îngerii, prinsă de vraja intrării în lumea copiilor, cu visele pruncului și roua curată din crini, Dumitru Zaidel, militant pentru pacea pământului, Dumitru Olexiuc, înduioșat de farmecul necuvântătoarelor…
În universul copiilor a coborât și Nicolae Șapcă, dăruindu-le un sonet de primăvară din zorii unei ”fabuloase dimineți”. Un ghem de emoții a depănat Carolina Jitaru, citind o poezie de Dumitru Mintencu, cel care începe acum la maturitate să îndreptățească marea speranță a „Mănăstirii de cuvinte”. Nedespărțiții prieteni, Dumitru Mintencu și Gheorghe Ungureanu, în anii 90, erau studenți și făceau parte din grupul poetic „Mircea Streinul”. I-a despărțit moartea, însă, după plecarea prietenului, Dumitru a revenit cu poezia în anturajul vieții literare a scriitorilor români din Cernăuți.
În acest context se leagă evocarea mea, ca o invitație la întoarcerea în anii 90 ai secolului trecut, la tinerii poeți, studenți ai Catedrei de Filologie Română și Clasică, uniți de profesoara dr. Lora Bostan în cenaclul „Mircea Streinul”. În culegerea „Mănăstire de cuvinte”, editată de Nicolae Șapcă, la îndemnul poetei Ana Blandiana, care i-a binecuvântat cu aprecierea „O poezie adevărată trebuie să trăiască cu orice preț”, sunt inserate versuri de Vitalie Zâgrea, Dumitru Mintencu, Ion Bâcu, Gheorghe Ungureanu, Doina Bojescu, Lia Popov, Rodica Ursuleac… Nu toți dintre tinerii clopotari au urmat drumul poeziei, însă cei care i-au rămas fideli pot fi numiți astăzi generația nouăzeciștilor, exponenți ai poeziei moderniste în nordul Bucovinei.
Un fragment de proză, citit de Dorin Misichevici, i-a pus în valoare calitatea de filozof al scrisului, mai ales când „nu ține microfonul închis”, abordând veșnica luptă dintre „eu și eu”. Măcar un cuvânt de mulțumire merită cenacliștii care înveșnicesc clipele cu aparatul fotografic și video – suceveanul Marinel Dănilă și cernăuțeanul nostru Nicolae Hauca.
Monoton s-ar mișca „mașina” poeților fără porția de haz de la epigramistul Vasile Bâcu. Pe lângă ale sale, ne-a ridicat buna dispoziție cu semințe de piper rimat de la Cezar Straton, absent din cauza „îmbătrânirii” pașaportului, despre care a aflat abia în vamă. Lăsându-i la o parte pe cei uituci, trebuie să fim atenți la ce spunem și ce facem față de Vasile Bâcu. Neadormita-i imaginație prinde din zbor motive de a ne lua în țeapa umorului. Îi vin cu vârf și îndesat din viața cotidiană, dar găsește destule și la întâlnirile noastre, amplificându-ne voia bună, diminuându-ne părerea de rău la despărțire”, scrie Maria Toacă
Întâlnirea de la Cernăuți a confirmat încă o dată rolul cenaclului „Mașina cu poeți” de punte culturală între românii de pe ambele maluri ale frontierei, consolidând dialogul literar și comunitatea de limbă și spirit românesc.
