Criza secolului XXI: aspect religios

„ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric.

                                                              Luca (11-35)

Noțiunea de criză este definită ca fază în evoluția unei societăți marcată de enorme dificultăți economice, politice, sociale, culturale etc. sau ca o perioadă de tulburare, de încercări, de tensiune care se manifestă în societate.

Secolul XXI, pare a fi un secol al crizei totale, chiar dacă am avansat foarte mult în tehnologii, deținem atătea oportunități și, după cum spune legea democrației, avem libertatea deplină de a ne exprima oriunde și oricum. Dar, de fapt, ne dăm seama că toate aceste „beneficii” ne-au maltratat sufletele și ne-au transformat în mici roboți care exercită absolut în mod automat tot ce ține de viața noastră.

În fond, exista o singură criză din care derivă toate crizele. E o criză de ordin spiritual. Întreaga Europă este, după mulți ani de „libertate”, haotică, dezumanizată, iar oamenii, vrând sau nevrând, trăiesc doar în iluzii. Din păcate, ea a fost pustiită de Cel care ne-a făcut ca seminție, ca oameni cu rațiune și conștiință. Pe noi, ca națiune, ne-a apărat cel mai mult atunci când au venit puhoi peste noi popoarele păgâne.

Această persoană, care ține toată lumea și în jurul căreia s-au adunat și s-au urzit toate națiunile este Hristosul cel Viu și Jertfelnic. Trebuie să avem curajul să spunem foarte clar că, criza sau crizele care s-au împrăștiat ca apa în pustie peste toată Europa se datorează izgonirii Hristosului cel Viu și Jertfelnic și a Institutului Lui care este Biserica, „ cea mai veche haină a poporului român”, cum spunea Mihai Eminescu.

Hristosul cel Viu, care a fost mărturisit, a ținut și a coagulat, păstrând unitatea neamurilor într-o bunăstare de invidiat. Acum, însă, e cazul să afirmăm clar și categoric – criza omenirii de azi este o criză de ordin spiritual. Cauza primordială a acestei crize constă în faptul că Învățătura lui Hristos și persoana Lui nu se află la locul de cinste care se cuvine pentru a fi lucrător în Europa, nu religia, ci persoana Hristosului cel Viu. Creștinismul înseamnă a-L mărturisi și, totodată, a-L avea în suflet pe Hristosul cel Viu și Jertfelnic în Sfânta Treime. Tocmai aceasta spunea și Eminescu la 1883, scriind la ziarul Timpul „ Zadarnic încearcă popoarele prin legi abstracte morale să schimbe lumea. Ca omul să se schimbe, are nevoie de un prototip moral ancorat în istorie…”  Iar acest prototip de peste 2000 de ani care schimbă viața oamenilor, cu condiția ca oamenii să-l poarte în suflete, și care intră în relație cu sufletele oamenilor este Hristosul cel Viu. „ Zadarnic este părerea școalelor, zice Eminescu, că dacă îi înveți pe copii legi morale abstracte, ei vor fi mai buni”.

Tot Eminescu spune în lucrarea Geniu pustiu, că singurul care poate schimba lumea prin moralitate absolută este Iisus Hristos, iar poporul nostru s-a cam îndepărtat de ceea ce este sacralitate și valoare „…noi am rupt-o cu trecutul fie ca limbă, fie ca mod de a privi și a cugeta; căci altfel n-am putea trece în ochii Europei de națiune civilizată…”

Toate moralele fără Iisus Hristos, fără suflete care cred sunt de inspirație diabolică. Ne trebuie intelectuali inspirați, oameni care îl au pe Dumnezeu, cei care încă de pe băncile școlii sau de la catedră să-i ajute pe copii și adolescenți să se întoarcă la credința creștină.

Venirea lui Iisus Hristos acum două mii de ani instaura o ordine a lucrurilor în care, pentru întâia oară în istoria omenirii, valorile iubirii, ale bunătății, iertării, răbdării, blândeței, compasiunii, sacrificiului erau așezate pe primul loc.                                                                                       Pentru a învia trebuie să revenim pe pământ, să ne descotorosim de toate slăbiciunile noastre, să intrăm în cămara sufletelor noastre și să renunțăm a ne hrăni cu gânduri egoiste bazate doar pe interese personale și nimicnicii. În Iisus Hristos avem singura dovadă vie în carne și oase că Dumnezeu există și că e adevarată existența lui.

„Creștinismul nu este o religie, ci este sfârșitul tuturor religiilor”, spunea Mircea Eliade. Trebuie să apară oameni, așa cum a apărut Iisus Hristos, pentru a ne lumina, pentru a ne da praful și pulberea secolului de pe ochi și să încercăm să vedem cu ochii credinței Învierea Lui. Dacă nu ne ținem de Hristos – pierim, dacă ne întoarcem cu fața spre El, moartea este numai o trecere la înviere.

Pr. Dr. Radu Ilaș