Lectoratul de limba română al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), găzduit de Universitatea Națională „Iurii Fedkovici” din Cernăuți (Ucraina), și-a reluat activitatea cu prezență fizică începând din 22 septembrie.
Cursurile se desfășoară pe niveluri de limbă – de la A1/A2 până la C1/C2, conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi – și sunt dedicate atât începătorilor, cât și celor care doresc să își aprofundeze cunoștințele.
Pentru anul universitar 2025–2026 s-au înscris 118 participanți, dintre care aproape 65% sunt studenți, 28% cadre didactice și 7% personal administrativ. Grupul este unul divers, atât din punct de vedere al vârstei, cât și al formației culturale, majoritatea cursanților nefiind vorbitori nativi de română.
Participanții provin din diferite facultăți ale Universității din Cernăuți – Filologie, Științe Economice, Istorie, Medicină, Drept, Psihologie, Informatică, Arhitectură, Muzicologie, Cultură Fizică, dar și din cadrul Bibliotecii Științifice a instituției.
La finalul anului universitar, cursanții vor avea posibilitatea să își testeze nivelul de competență lingvistică, în cadrul unei evaluări organizate de o comisie mixtă formată din cadre didactice ale Facultății de Litere și Științe ale Comunicării (USV) și ale Catedrei de Filologie Română și Clasică (UNYF).
Lectorul de limba română, Ioana-Daniela Bălăuță, a consolidat în ultimii ani colaborarea științifică și culturală dintre cele două universități, prin organizarea de evenimente comune și prin parteneriatul cu Biroul de Relații Internaționale al UNYF, care sprijină promovarea limbii române în comunitatea academică din Cernăuți.
Alexandru Vasilachi


