„Iisus i-a zis: Eu suntCalea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6)
Toate crizele care s-au împrăștiat ca o apă în pustiu peste neamul nostru se datorează izgonirii lui Iisus Hristos, a înlăturării lui din instituția Lui, care este Biserica, cea mai veche „mamă a poporului român”, cum o numea Eminescu. Și care a fost mărturisit și care a ținut și a coagulat, și a păstrat unitatea neamului nostru, într-o bunăstare și civilizație care era de rang european și mondial.
Deși trebuie foarte clar spus de la bun început, spus fără nici un ocol, criza este de ordin spiritual și provine din faptul că Evanghelia lui Iisus Hristos și persoana Lui nu se afla la locul de cinste (în sufletele oamenilor) care se cuvine ca El sa poata fi Lucrător și în istoria poporului român.
„Zadarnic încearcă lumea prin legi abstracte morale să schimbe lumea.”
(M. Eminescu). Omul ca să se schimbe are nevoie de un prototip moral întrupat în istorie. Iar de două mii de ani acest prototip, care schimbă viața oamenilor și care intră în relație cu sufletul omenesc, este Iisus Hristos.”
Viața fiecurui om se constituie din trei elemente esențiale pentru formarea personalității și anume relația dintre spirit, minte și corp. Spiritualtatea ne manifestă prin instincte și sentimente. Mintea prin rațiune, iar corpul prin funcțiile sale fiziologice.
Cele trei categorii izvorăsc din cele trei forme de energii diferite, care se completează, colaborează și alcătuiesc eul nostru fizic și moral. Toate trei evoluează și au menirea de a duce la desăvârșirea spirituală, factor nepieritor din personalitatea noastră.
Corpul se supune minții. Prin urmare, corpul tinde să manifeste ceea ce mintea crede. Credința poate fi conștientă sau inconștientă.
Acest dicton derivă din conștiința care afirmă: suntem supuși doar celor pe care le menținem în minte. Singura putere pe care o poate avea oricine asupra noastra este puterea pe care o conferim noi a ceea ce credem despre acel lucru. Prin “putere”, intelegem energia si vointa de a crede. Astfel , corpul va exprima credințele pe care le pastrăm în minte în mod constient sau inconstient. Predispozitia noastra de a accepta credințele negative pe care le avem depind, in primul rând, de câtă negativitate avem.
O minte pozitivă, de exemplu, va refuza sa accepte gânduri negative si le va respinge ca neadevărate pentru sine. Acest tip de mentalitate, de regulă, refuză sa creadă în ideile negative. Ideea ca “raceala se ia de undeva” este cel mai bun exemplu. Gândul că daca lumea racește, va fi asimilat de o persoană care conține suficient de multă vinovăție, frică si naivitate în ceea ce privește legile conștiinței. Datorită vinovăției existente în inconștient, o persoana simte, fară să fie conștientă de asta, că “merită” să racească. Corpul se supune minții si convingerilor sale cum că virozele sunt cauzate de viruși, care se pot prinde si sunt contagiosi. Astfel, corpul, care este controlat de convingerile mintți, aduce în manifestare răceala.
O persoană care a renunțat la energiile negative ce însoțesc vinovăția si frica, nu are o minte înspaimantată care să gândeasca “umbla o viroza”, probabil am să o iau si eu ca toti ceilalți. Acestea sunt dinamicile din spatele bolilor.
Mecanismele funcționează din cauza lipsei de gândire si relație cu sursa directă- spiritualitate sau trăire în trup, minte, spirit, ci doar trup si minte.
În această relație, dintre minte si trup , gândul este puternic pentru că are o rată înaltă a vibrației. Un gând este un lucru. Are un tipar energetic, atasarea față de corp, este de fapt o atașare de senzații, plăceri si supunerea conceptului “al meu”, iar ceea ce este al meu și este controlat de mine trebuie, asadar, sa fie “cine sunt eu”.
Identificarea cu trupul este consecința poziționalităților egoului. Pentru desprinderea de identificarea cu sinele ca trup nu este nevoie decât să vă vedeti corpul ca pe “ceva” mai degrabă decât ca pe un “eu”.
Chiar si atunci când este definit ca “eu” devine evident ca individul nu deține o dominație reala asupra sa, probabil circa 99% din ansamblul funcțiilor sale. Deci, controlul corpului este deținut doar în ceea ce priveste funcțiile sale cele mai grosiere.
Sf. Maxim Mărturisitorul descrie procesul care îl duce pe om de detașarea de spiritualitate, sau la uitarea lui Dumnezeu si trăirea in minte si trup sau la iubirea de sine.
Sufletul cu instincte puternice si satisfăcute, cu facultați intelectuale puțin dezvoltate si, în deosebi cu voința slabă, este plin de păcate.
Prin eforturi mari, în darul său nemarginit de mare, de progres, de a deveni perfect, sufletul renunăa tot mai mult la deșertaciunile vieții si prin aceste renunțări, care sunt suferințe, îsi intărește tot mai mult rațiunea.
Prin renunțarea, prin abandonarea păcatelor sau a greșelilor, instinctele rămân tot mai puțin satisfăcute și dau naștere, astfel, la alt izvor de suferințe.
Pe masură ce seria suferințelor se accentuează, voința se întarește în aceeași măsură, tot mai mult, până ajunge să-și poata afirma definitiv supremația sa asupra instinctelor.
Din acest moment, se naște un acord de colaborare armonioasă dintre instinct si rațiune si, in fine, cei doi factori ai vieții sufletești îsi întind mâna pentru coordonarea sufletului, de a-și putea face în condițiile suportabile evoluția spirituală. Acesta este momentul când sufletul a ajuns la adevăratul echilibru. Omul devine, din acel moment, bun, drept moral, plin de calitați frumoase si virtuți cu drag și sacrificii pentru alții si pentru societate. Acesta este omul superior, generatorul suferinței, care stăpâneâște materia. Superioritatea omului bun asupra omului inferior, precum si al celorlalte vietați rezidă tocmai din facultatea sufletului său de a domina, prin rațiune si sentimente nobile si, grație acestora, de a invinge materia, de a înfrumuseța și de a reglementa dorințele instinctuale rele. Adevarata superioritate o atinge, însa, abia atunci, când dispare din instinctele sale chiar si dorul de rău, iar experiențele rațiunii sale au devenit apanaj veșnic al înțelepciunii sale. Astfel, acest om, pentru a fi cel mai bun, nu mai are nevoie de înfranarea sa prin rațiune, ci este bun si întelept, pentru ca așa este întreaga constituție a sufletului său.
Preot Dr. Radu ILAŞ
BucPress
