Anul 1990 a rămas în memoria românilor din sudul Basarabiei ca o perioadă a speranțelor mari și a răspunsurilor care nu au mai venit. „Eram naivi și credeam că vom fi auziți”, scrie Zinaida Pintiac, corespondenta BucPress în regiunea Odesa, evocând timpurile în care locuitorii satelor Frumușica Veche, Furatu și Manjiu cereau să fie ascultați de autoritățile de la Chișinău, Kiev și Moscova. În amintirile sale revin problemele de atunci: izolarea satelor românești, lipsa infrastructurii, situația școlii, trecerea la grafia latină, lupta pentru denumirea corectă a limbii române și teama de a nu fi rupți de spațiul cultural firesc al conaționalilor din Republica Moldova.
Anul 1990 pentru locuitorii satelor românești din regiunea Odesa părea să fie un an al speranței că, în sfârșit, vom fi auziți și ni se va face dreptate. N-a fost să fie…
La începutul anului 1990, locuitorii satului Frumușica Veche (Staroselie) au adresat un apel către Președintele Sovietului Suprem al RSS Moldovenești, Mircea Snegur, cu rugămintea de a ne susține în dorința noastră de a trece satul Frumușica Veche (Staroselie) din componența RSS Ucrainene în componența RSS Moldovenești. Un asemenea apel a fost expediat și autorităților de la Kiev și Moscova. 700 de locuitori ai satului Frumușica Veche și-au pus semnătura sub acel apel, expediat în trei direcții: Chișinău, Kiev și Moscova. Eram naivi și credeam că vom fi auziți.
Acel apel suna în felul următor: Noi, locuitorii satului Staroselie, raionul Tarutino, regiunea Odesa, vă chemăm să ne acordați ajutor în acțiunea noastră de trecere a satului în componența RSSM. Motivele care ne-au determinat la acest act sunt următoarele:
- În toată perioada în care ne-am aflat în componența RSSU, satul nu s-a dezvoltat deloc în ceea ce privește sfera socială: drumurile se află într-o stare dezastruoasă, o bună parte din case nu sunt asigurate cu electricitate, lipsesc asistența medicală și aprovizionarea cu produse alimentare și articole de larg consum.
- Satul duce o lipsă cronică de cadre naționale. Foarte puțini dintre copiii noștri ajung să studieze la instituțiile de învățământ superior din RSSM din cauza condițiilor deplorabile în care studiază în școala din sat. Din 1944 și până acum nu am avut în sat un președinte moldovean sau, cel puțin, din părțile noastre.
- Până la ora actuală, legea cu privire la revenirea limbii moldovenești la grafia latină este ca și inexistentă pentru noi, ca să nu mai spunem că toate firmele și inscripțiile publice din sat sunt efectuate în limba rusă.
- Având graniță comună cu raionul Suvorov, considerăm că cerința noastră poate fi realizată.
Un asemenea apel au expediat și locuitorii satelor Furatu și Manjiu, situate la hotar cu Republica Moldova. Împreună formam un conglomerat de sate moldovenești și ceream să trecem în componența Republicii Moldova.
În data de 23 august 1990, ziarul «Literatura și Arta» publica articolul meu «Povara situației noastre», în care scriam că ne-am adresat Parlamentului Republicii Moldova să examineze chestiunea cu privire la trecerea satelor noastre moldovenești (în număr de trei) în componența Republicii Moldova, dar n-am primit niciun răspuns. N-a răspuns Chișinăul, n-a răspuns Kievul, n-a răspuns Moscova. Am apelat la jurnaliști cu emblematicul S.O.S., deoarece nimeni nu dorea să se implice în rezolvarea unei probleme atât de sensibile cum este problema hotarelor trasate pe hârtie.
Voi veni cu câteva lămuriri de ce speram că vom fi auziți și ajutați: odată cu trecerea teritoriilor Basarabiei istorice în 1944 în componența RSSU, noi n-am avut hotar cu Republica Moldova. Hotarul exista numai pe hârtie. În viața de toate zilele, locuitorii satelor noastre circulau liber. Mergeau la piață în Bender. Flăcăii mergeau la dansuri în Căușeni. Pentru prelungirea studiilor, elevii mergeau la școală în Căușeni, Volintiri, Suvorov (Ștefan Vodă), unde pentru ei era organizată cazarea. Circula ruta de autobuz Staroselie-Bender. Situația s-a schimbat brusc atunci când Republica Moldova a revenit la grafia latină, pe 31 august 1989. Atunci Sovietul Suprem al RSS Moldovenești a adoptat legile prin care limba română a devenit limbă de stat și totodată s-a decis revenirea la alfabetul latin. Satele moldovenești din regiunea Odesa au rămas cu un vid pe care nu știau cum să-l gestioneze. Limba moldovenească în Republica Moldova nu mai exista, iar limba română nu era recunoscută de către Ucraina. Ni se propunea varianta cu limba moldovenească, așa cum a făcut Tiraspolul.
Frica de a nu fi îndepărtați de conaționalii noștri din Republica Moldova ne-a impus să facem acel pas îndrăzneț: să cerem trecerea satelor noastre la Republica Moldova. Acel apel a jucat un rol decisiv în aducerea și păstrarea limbii române în regiunea Odesa. Pentru a liniști populația, ni s-a permis să aducem în școală manuale cu grafie latină din Republica Moldova. Chiar s-a permis să fie numită corect limba de predare în școlile naționale – limba română. Primul abecedar al elevilor și cadrelor didactice pentru trecerea la grafia latină a fost micul îndrumar practic al lui Vlad Pohilă, «Să citim și să scriem cu litere latine», Chișinău, 1989. Acel îndrumar practic ne-a ajutat să trecem ușor de la grafia chirilică la cea latină. Din 1990 și până în 1998 am avut în școală limba română. Din 1999 a început introducerea insistentă a limbii moldovenești de către autoritățile ucrainene, limba moldovenească cu grafie latină!!! Au trecut două decenii și jumătate de luptă a intelectualilor regiunii Odesa pentru a convinge statul ucrainean că nu există limbă moldovenească cu grafie latină. În anul școlar 2023-2024, școlile din regiunea Odesa au revenit la limba română. Aceasta este o pagină mai puțin cunoscută din istoria luptei pentru limba română în regiunea Odesa.
