Experți media: Noul proiect de lege nr.14057 riscă să instituie o formă de cenzură

Președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk, împreună cu alți 186 de parlamentari, au înregistrat proiectul de lege nr. 14057 privind modificarea Codului civil al Ucrainei, care a stârnit critici dure din partea jurnaliștilor și experților în media, scrie Zahid.net

Potrivit echipei Bihus.Info, prevederile documentului ar putea limita libertatea de exprimare și ar îngreuna publicarea anchetelor jurnalistice. Printre altele, proiectul introduce posibilitatea sancționării nu doar pentru răspândirea unor informații considerate false, ci și pentru opinii subiective sau critici, inclusiv cu solicitarea de despăgubiri.

Instituții media și organizații de profil, precum Institutul Mass-Media, avertizează că legea riscă să instituie o formă de cenzură preventivă și să transforme presa într-un spațiu lipsit de control editorial.

În urma reacțiilor, deputatul din partea „Holos”, Iaroslav Iurcișîn, și-a retras semnătura de pe document, anunțând consultări suplimentare cu mediul jurnalistic.

Proiectul, susținut oficial de 187 de deputați, inclusiv de Ruslan Stefanchuk, se află în prezent pe agenda Parlamentului.

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina