Experții ISW: Este posibil ca Kremlinul să anunțe despre anexarea teritoriilor ucrainene pe 1 octombrie
Ucrainenii, care locuiesc pe teritoriile temporar ocupate de trupele ruse, pot fi înrolați în cadrul mobilizării de toamnă, afirmă experții de la Institutul independent american pentru studiul războiului (ISW).
Analiștii Institutului din SUA pentru Studierea Războiului prognozează că liderul de la Kremlin va anunța în jurul datei de 1 octombrie ”anexarea teritoriilor ucrainene unde au avut loc așa-numitele referendumuri, pentru ca ulterior, Federația Rusă să înceapă mobilizarea ucrainenilor din aceste teritorii”, informează publciația ucraineană ZN.UA.
”Kremlinul va ordona Ministerului Apărării al Federației Ruse să-i includă pe cetățenii ucraineni în ciclul de recrutare de toamnă. Astfel, mobilizarea anunțată în Rusia va fi extinsă și pe teritoriul anexat al Ucrainei”, susțin experții ISW. În prezent autoritățile ruse încearcă să corecteze greșelile comise deja în timpul ”mobilizării parțiale”. Cu toate acestea, analiștii se îndoiesc că narațiunea pe care o promovează îi va liniști pe cetățenii din Rusia.
Vom reaminti, mai multe țări din Occident, inclusiv SUA, au declarat că nu recunosc rezultatele referendumurilor ilegale pe care Rusia le-a desfășurat în teritoriile ocupate temporar de forțele putiniste. Ca răspuns la astfel de acțiuni ale Moscovei, multe state au promis ”o creştere a presiunii sancţiunilor împotriva Rusiei” și consolidarea sprijinului militar pentru Ucraina.
Urmăriți-ne pe Telegram