Fosta președintă a Comisiei medico-sociale de expertiză din Hmelnițki și actuală deputată în Consiliul Regional, Tetiana Krupa, a fost eliberată din arest, după ce Înaltul Tribunal Anticorupție a dispus schimbarea măsurii preventive în cauțiune de 20 milioane de grivne, informează OBOZ.UA.
Decizia vine după aproape 11 luni de detenție preventivă, în condițiile în care legea ucraineană prevede un termen maxim de 12 luni de arest în faza de anchetă pentru dosarele de corupție, infracțiuni grave și deosebit de grave.
Instanța a stabilit un set de măsuri restrictive pentru Tetiana Krupa: interdicția de a părăsi orașul Hmelnițki; obligația de a evita contactul cu persoane implicate în dosar; notificarea autorităților în caz de schimbare a domiciliului; predarea pașapoartelor de călătorie; purtarea unei brățări electronice.
Totodată, ea este obligată să se prezinte la solicitarea anchetatorilor, a procurorilor sau a instanței, și să respecte toate obligațiile impuse până la 4 noiembrie 2025.
Sursa citată reamintește, scandalul de corupție la nivel înalt a izbucnit la începutul lunii octombrie 2024, când anchetatorii Biroul Național Anticorupție și procurorii Parchetului Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul și în birourile ei, precum și ale fiului său, Oleksandr Krupa, funcționar al Fondului de Pensii din Hmelnițki.
Anchetatorii au descoperit sume uriașe de bani – echivalentul a peste 6 milioane de dolari – în numerar, în diferite valute. Pe 7 octombrie 2024, Tribunalul Raional Pecersk din Kiev a dispus arestarea preventivă pentru 60 de zile, cu posibilitatea de eliberare pe cauțiune. Atunci, suma cauțiunii a fost stabilită la un nivel record: 500 milioane de grivne.
Investigațiile au scos la iveală un posibil mecanism prin care aproape toți procurorii din Hmelnițki ar fi obținut certificări de invaliditate de gradul II, eliberate de Krupa, care le-ar fi permis să primească pensii speciale din partea statului – unele depășind câteva sute de mii de grivne anual.
Potrivit documentelor anchetei, începând cu noiembrie 2020, Tetiana Krupa a dobândit bunuri și active în valoare de 137 milioane de grivne, pentru care nu a putut prezenta documente legale de proveniență.
Conform declarațiilor oficiale de avere, Krupa și familia sa dețin: 39 de terenuri cu o suprafață totală de 27,885 hectare; centrale electrice private; sume mari de numerar, în grivne și în valută străină.
În anul 2023, veniturile declarate din funcția sa oficială s-au ridicat la 597.300 de grivne. Diferența uriașă dintre venituri și bunurile acumulate este una dintre principalele piste de anchetă privind îmbogățirea ilicită.
În pofida scandalului și a anchetei penale în curs, Krupa rămâne în funcția de președintă a MSEK Hmelnițki, întrucât contractul său, semnat la 3 noiembrie 2020, este valabil timp de cinci ani – până la 2 noiembrie 2025. Această situație, care permite menținerea în funcție a unei persoane vizate de acuzații de corupție și îmbogățire ilicită, a generat critici puternice în societate și în rândul organizațiilor anticorupție.
Cazul Tetianei Krupa se înscrie într-o serie de dosare deschise de NABU și SAP împotriva unor înalți funcționari publici și reprezentanți ai instituțiilor medicale, vizând abuzul de putere și deturnarea fondurilor publice.
Ucraina, aflată într-un proces accelerat de integrare europeană și în plin război, se confruntă cu presiuni interne și externe pentru consolidarea luptei anticorupție, unul dintre criteriile esențiale pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
Leonid Parpaut


