Funcționară de cadastru, acuzată că a înregistrat ilegal terenuri în baza unor acte falsificate în localitatea Apșa de Jos

O angajată a Serviciului Cadastral de Stat este cercetată penal pentru înregistrarea ilegală a aproape 5 hectare de teren agricol în baza unor documente falsificate. Procuratura Regională Transcarpatia i-a comunicat acesteia suspiciunea de comitere a infracțiunii.

Potrivit anchetatorilor, funcționara ar fi autentificat dreptul de proprietate asupra unor terenuri de pe teritoriul comunei Apșa de Jos  în favoarea unor locuitori ai raionului Teaciv, în baza unor extrase falsificate din deciziile sesiunii Consiliului Local.

Documentele prezentate conțineau nereguli evidente, inclusiv lipsa elementelor obligatorii, însă registratoarea nu a ținut cont de aceste aspecte și a procedat la înregistrarea dreptului de proprietate.

Prejudiciul provocat prin retragerea ilegală a acestor terenuri agricole din proprietatea comunală depășește 860 de mii de grivne.

Cadastrista este acuzată de abuz în serviciu cu consecințe grave și de falsificarea documentelor oficiale (art. 364 alin. 2 și art. 366 alin. 1 din Codul Penal al Ucrainei).

Ancheta este desfășurată de polițiștii Direcției Generale a Poliției Naționale din Transcarpatia, sub coordonarea procedurală a Procuraturii Regionale. Sprijinul operativ este asigurat de Direcția de Investigații Strategice a Poliției Naționale în regiune.

Comunicat al Serviciului de presă al Procuraturii Regionale Transcarpatia

Elvira Chilaru

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina