În regiunea Cernăuți a fost reținut un grănicer care organiza, contra cost, trecerea ilegală a frontierei spre România

Bărbații fără drept legal de ieșire din țară primeau două variante: traversarea pe jos, contra 7.000 de dolari, sau transportul ascuns în portbagaj, contra 13.000 de dolari

În regiunea Cernăuți a fost reținut un grănicer care organiza, contra cost, ieșirea ilegală din țară către România, informează Direcția Teritorială a Biroului de Anchetă de Stat din Hmelnițki.

Grănicerul se prezenta drept „consultant pentru plecarea din Ucraina”, iar numărul său de telefon era distribuit prin cunoștințe.

Bărbaților care nu aveau motive legale pentru a ieși din țară, acesta le propunea două variante de trecere ilegală a frontierei.

Contra sumei de 7.000 de dolari americani, suspectul oferea traseul și instrucțiunile necesare pentru trecerea frontierei cu România, ocolind punctele de trecere.

Contra sumei de 13.000 de dolari, acesta promitea și transportul până la frontieră, ocolind punctele de control — ascuns în portbagajul unui automobil, printre bunuri.

Automobilul, având la bord unul dintre „clienți”, a fost oprit de reprezentanții Poliției Naționale în regiunea Cernăuți, la 40 de kilometri de frontiera cu România.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina