Autoritățile locale din Cernăuți analizează un proiect privind construirea unui hotel pe strada Sinagogii nr.6, la comanda unui cunoscut lanț hotelier internațional. Informația a fost transmisă de Direcția de urbanism și arhitectură din cadrul Departamentului de urbanistică al Primăriei Cernăuți, relatează publicația Property Times.
Potrivit sursei, în luna noiembrie, Consiliului de urbanism i-a fost prezentată o soluție premergătoare de proiectare pentru noua construcție hotelieră. Autorul proiectului este compania „Șveț și Partenerii” SRL. Hotelul ar urma să fie edificat pe amplasamentul a două clădiri existente pe strada Sinagogii nr.6 și ar avea patru etaje complete, precum și un al cincilea nivel mansardat.
Arhitectul-șef al orașului Cernăuți, Dmitro Domîtriuk, a precizat, într-un comentariu pentru molbuk.ua, că proiectul prezentat Consiliului de urbanism reprezintă doar o propunere preliminară, asupra căreia au fost formulate mai multe observații.
„Am înaintat recomandări privind adaptarea clădirii la structura străzii, reducerea regimului de înălțime, precum și luarea în considerare a lățimii trotuarelor și a modului de organizare a zonei de acces. Acest proiect nu este unul final”, a declarat Domîtriuk.
Arhitectul-șef a comentat și oportunitatea unei astfel de construcții în zonă, subliniind că, din punct de vedere funcțional, un hotel ar putea contribui la revitalizarea cartierului.
„Pentru axa stradală Sahaidacinîi–Sinagogii, o clădire de acest tip ar putea fi benefică și ar anima zona. Totuși, în forma propusă, volumul și fațada clădirii ies din contextul arhitectural al străzii. Este necesară fragmentarea volumului și reducerea numărului de niveluri”, a adăugat el.
Potrivit lui Domîtriuk, lanțul hotelier internațional Ibis ar fi comandat dezvoltatorilor un hotel cu aproximativ 100 de camere. După observațiile formulate de autorități, investitorii analizează în prezent dacă proiectul, în forma ajustată, rămâne de interes pentru companie. „În acest moment, nu știm când va avea loc o nouă prezentare a proiectului și sub ce formă va fi reluat”, a precizat arhitectul-șef.
O parte dintre locuitorii Cernăuțiului și-au exprimat public nemulțumirea față de aspectul propus al clădirii, considerând că un astfel de hotel ar fi nepotrivit pentru centrul istoric al orașului și pentru strada Sinagogii.
Potrivit molbuk.ua, imobilele pe amplasamentul cărora este planificată construcția hotelului au fost vândute de Primăria Cernăuți în anul 2023, prin licitație, pentru suma de 11,8 milioane de grivne. Clădirea nerezidențială, cu o suprafață de peste 600 de metri pătrați, a fost achiziționată de un investitor din Kiev.
Singurul participant la licitație a fost compania „Rent-e-ka-Ukraine” SRL, înregistrată în Kiev, pe Șoseaua Harkiv. La aceeași adresă sunt înregistrate încă cinci companii, toate având legături atât prin sediu, cât și prin structura de proprietate. Conform datelor platformei YouControl, acționarii acestor firme sunt Aron Maiberg, Dafna Maiberg, Polina Maiberg și Ziv Maiberg — cu participații egale — precum și Lesia Prokopenko. Aceleași persoane figurează și în structura de proprietate a companiei „Jitelbud”. Aron Maiberg, fost locuitor al Cernăuțiului, a lucrat în oraș din 1978, iar din 1990 este cetățean al Israelului. El a fost acționar al companiei „International Airlines of Ukraine” (MAU) și a fost menționat de presa de specialitate drept una dintre cele mai influente figuri din industria aviatică a Ucrainei. În 2011, Maiberg a investit sume considerabile în restaurarea sinagogii de pe strada Sadovskîi din Cernăuți
Leonid Parpauț


