Pentru această lege au votat 244 de deputați ai poporului.
Militarii care s-au întors din captivitatea rusă vor beneficia de o plată lunară de 50.000 de grivne pe perioada tratamentului medical. Legea respectivă, proiectul nr. 13627, a fost adoptată de Rada Supremă în ședința de joi, 9 octombrie.
Documentul prevede acordarea, timp de trei luni, a unei plăți lunare în valoare de 50.000 de grivne militarilor care, după eliberare, au nevoie de tratament spitalicesc mai lung de 30 de zile. Anterior, astfel de plăți erau destinate doar celor care în captivitate suferiseră traume, răni, contuzii sau mutilări. Noul act legislativ extinde însă sprijinul și asupra celor care au dobândit sau li s-au agravat afecțiuni grave în timpul detenției.
Nu vor beneficia de aceste plăți militarii care s-au predat benevol.
Totodată, a fost aprobat și noul mecanism de eliberare a certificatelor medicale privind rănile sau bolile dobândite în captivitate, menit nu doar să asigure sprijinul financiar necesar apărătorilor, ci și să elimine barierele birocratice pentru cei care își recapătă sănătatea după experiența traumatizantă a prizonieratului.
Elvira Chilaru


