Muzee și oameni ai Bucovinei – o zi de neuitat în regiunea Cernăuți

Am avut parte de o vizită deosebită chiar în aceste zile de la începutul lunii septembrie, când am dat curs unor invitații primite mai demult. De fapt, avem mai multe asemenea invitații și sperăm ca, pe parcurs, să mai putem vizita și alte locuri deosebite.

Am început cu vizita la Muzeul Etnografic „Ilie Motrescu”, aflat în incinta liceului din Crasna. Acest muzeu a fost înființat din inițiativa domnului Laurențiu Dragomir, președintele Asociației „Protecția Patrimoniului” din București, care, datorită familiei poetului din Crasna, a devenit un adevărat prieten al nord-bucovinenilor. Din România au sosit doi buni prieteni de-ai noștri: profesorul Ioan Ițco, expert în domeniul turismului, fondatorul Asociației și al revistei „Dacia Străbună”, și scriitorul Andrei Breabăn, autorul faimoasei lucrări „Epopeea Ștefaniană”. De la Kiev, aflat într-o vizită prin Bucovina natală, a venit academicianul și diplomatul Teofil Rendiuc. Doar la Crasna ne-a însoțit și omul de afaceri Dumitru Morhan, managerul fabricii de apă minerală de la Budineț, care, ca de obicei, nu a venit cu mâna goală, ci cu sticle de apă minerală și dulciuri. Fiind foarte ocupat, nu ne-a putut însoți peste tot în acea zi, dar a trimis darurile sale în fiecare loc, fapt pentru care îi mulțumim.

La Crasna am fost întâmpinați cu multă amabilitate de doamna Mariana David, secretara liceului și responsabila muzeului. I s-a alăturat doamna Larisa Bruja, directoarea acestei prestigioase instituții, împreună cu directoarele-adjuncte. Doamna Mariana David ne-a făcut o prezentare succintă despre viața și destinul tragic al poetului martir Ilie Motrescu. Despre cărțile și activitățile dedicate memoriei acestui mare poet al Bucovinei am vorbit și eu, pe scurt. Vizitatorii au fost încântați de exponatele aduse de la București, de cele donate de mine, dar și de obiectele de etnografie aranjate cu grijă și pricepere. Domnii din România au donat bibliotecii și muzeului un set din „Epopeea Ștefaniană”, revistele „Dacia Străbună” și „Dulce Bucovină”. Eu am oferit liceului cartea regretatului nostru consătean Ilie Popescu, intitulată Biobibliografie. Am mulțumit gazdelor pentru primirea călduroasă și am promis că vom reveni și cu alte delegații, pentru că asemenea locuri și valori merită cunoscute.

De la Crasna am mers la Pătrăuții de Jos, la muzeul etnografic aflat într-o casă veche, renovată prin strădania domnului Laurențiu Dragomir și prin munca neobosită a doamnei Natalia Balan, sprijinită de părinții săi, Elena și Ilie Clioț. În pragul casei-muzeu, îmbrăcată într-o frumoasă cămașă tradițională, ne-a întâmpinat doamna Natalia. Cu multă însuflețire, ea ne-a povestit despre istoria acestei case, despre obiectele adunate și aranjate în cele două încăperi: mobilier, icoane, perne și tablouri cusute, lăicere, haine populare, stative de țesut, vase de lut și multe altele. În spatele casei se află Biblioteca „Ilie Popescu”, pe care am amenajat-o împreună cu bibliotecara satului, doamna Maria Ștefureac, și cu sprijinul familiei Clioț. Domnii Breabăn și Ițco au donat, de asemenea, cărți și reviste. Am vorbit și despre bustul savantului bucovinean Ilie Popescu, pe care domnul Ioan Ițco a promis că îl va realiza până anul viitor. Am mulțumit doamnei Natalia Balan pentru primirea caldă și pentru colaborarea de până acum, reamintind și întâlnirea din iarna trecută, când am organizat aici o prezentare de carte și revistă, împreună cu ansamblul de dansuri „Mugurel”. Sperăm ca astfel de activități să fie tot mai dese în liceele și bibliotecile din ținutul nostru.

Un alt popas l-am făcut la casa nonagenarului Ionică Semeniuc din Hrușăuții Volocii. Vizitasem acest muzeu cu o lună în urmă și am dorit ca și prietenii noștri să-l descopere. Cu energia sa caracteristică, domnul Semeniuc ne aștepta în ograda casei sale de peste 100 de ani, plină de obiecte autentice și rare. Vizitatorii au fost încântați de ceea ce au văzut. Am mers apoi și la muzeul din centrul satului, amenajat într-o casă nouă din lemn, unde majoritatea obiectelor au fost donate tot de Ionică Semeniuc. Aici, domnii au lăsat cărți și reviste, iar domnul Ioan Ițco i-a dăruit gazdei un tablou pictat de el și o fotografie cu regele Decebal – un gest de noblețe.

În fiecare muzeu am scris câteva impresii în cartea de onoare. Chiar și domnul Semeniuc are una, iar de data aceasta am rugat pe scriitorul Andrei Breabăn să consemneze câteva gânduri, noi adăugând doar semnăturile.

A fost o zi deosebită, petrecută în compania unor oameni deosebiți. Prietenii ne-au mulțumit pentru organizarea vizitei, iar domnul Ițco, specialist în turism, a propus să aducă grupuri de turiști la aceste muzee și la altele asemenea. Pe viitor, sperăm să vizităm și muzeele din Iordănești, Oprișeni, Hliboca, Suceveni, Dimca, precum și mănăstirile și bibliotecile din zonă.

Astfel de inițiative contribuie la consolidarea relațiilor cultural-turistice dintre România și Ucraina, dintre sudul și nordul Bucovinei, și la cunoașterea mai profundă a ținutului natal. Ele dau trecutului un viitor și păstrează vii frumoasele noastre tradiții și obiceiuri. Îi așteptăm oricând, cu drag, pe acești prieteni și pe alți vizitatori dornici să descopere istoria, cultura și frumusețile Bucovinei.

Eleonora Schipor

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina