În raionul Teaciv din Transcarpatia a fost lansat un amplu proiect de cercetare a patrimoniului legat de sare, cu scopul de a reconstitui istoria exploatării acestui important zăcământ, din cele mai vechi timpuri până în prezent.
În cadrul programului științifico-educativ „Patrimoniul sării din Teaciv: din neolitic până în prezent” urmează să fie realizat primul „Atlas al sării din Teaciv” – o colecție de informații despre locurile, evenimentele și tradițiile legate de exploatarea sării.
Timp de mii de ani, sarea a avut un rol important în dezvoltarea regiunii, influențând apariția și dezvoltarea așezărilor, comerțul, meșteșugurile și tradițiile locale. Multe dintre aceste pagini ale istoriei sunt însă încă insuficient cercetate.
Organizatorii fac apel la locuitorii raionului Teaciv să contribuie la documentarea acestui patrimoniu. Sunt căutate informații despre izvoare sărate, fântâni cu apă sărată, locuri de unde ieșea saramura, foste mine și exploatări de sare, precum și locuri unde aceasta era fiartă și obținută.
De asemenea, sunt importante datele despre vechile drumuri ale sării, punctele de trecere și locurile de comerț, legendele și povestirile locale, denumirile vechi ale unor locuri asociate cu sarea, dar și documente de arhivă, hărți, fotografii, amintiri de familie și descoperiri arheologice.
La proiect sunt invitați istorici, arheologi, geologi, profesori, muzeografi, bibliotecari, cercetători locali, studenți și elevi, reprezentanți ai comunităților teritoriale, organizații civice și toți cei interesați de trecutul regiunii.
Scopul inițiativei este nu doar colectarea de informații, ci și elaborarea unei istorii documentate științific a patrimoniului sării din Teaciv, pentru a-l păstra pentru generațiile viitoare și a contribui la dezvoltarea cercetării, educației, culturii și turismului.
Organizatorii subliniază că orice document, fotografie, fapt sau amintire de familie poate deveni o piesă importantă în reconstituirea istoriei sării din Teaciv.
Elvira Chilaru


