Proboteștiul a găzduit Salonul „Memorabile”, dedicat femeilor din istoria comunității românești

Localitatea Probotești din Ținutul Herța a găzduit la 8 martie 2026 cea de-a doua ediție a Salonului de Cultură și Reviriment Societal „Memorabile”, un eveniment dedicat rolului femeilor în istoria și memoria comunității românești din regiunea Cernăuți, potrivit Agenției BucPress din Cernăuți.

Salonul a fost organizat de Societatea „Doamnele Române” din Cernăuți, în parteneriat cu Asociația CCPCT „Arboroasa”, și a reunit cadre didactice, elevi, oameni de cultură și invitați din comunitățile românești din nordul Bucovinei, Ținutul Herța, dar și din România. Tema ediției din acest an – „Regățene în memoria culturală a locurilor” – a propus o incursiune în trecutul satului Probotești și în destinul femeilor care au marcat viața comunității, de la figuri de binefăcătoare și personalități culturale până la femei care au trăit drama deportărilor, a refugierii și a muncii silnice în perioada ocupației sovietice.

În deschiderea evenimentului, președinta Asociației „Arboroasa”, Maria Calancea, inițiatoarea Salonului „Memorabile”, a subliniat importanța memoriei culturale și a rolului femeilor în păstrarea identității românești: „Vă spun bun venit la cea de-a doua ediție a Salonului de cultură și reviriment societal «Regățene în memoria culturală a locurilor», un eveniment anual în cadrul căruia ne propunem să omagiem predestinarea de a fi femeie, astăzi, printr-o incursiune în memoria culturală a Proboteștilor din Ținutul Herța al regiunii Cernăuți.”

În discursul său, Maria Calancea a arătat că ediția din acest an este dedicată femeilor care au trecut prin tragediile secolului trecut, dar care au rămas simboluri ale demnității și rezistenței:

„Vom evoca destinele unor femei ale locului – doamne române remarcabile care ne inspiră până astăzi prin dorința de a zidi pentru generațiile viitoare: femei supuse persecuțiilor staliniste, femei deportate în Siberiile de gheață, femei și tinere fete duse la muncă silnică în Donbas, destine care aduc mărturie despre vremuri și despre femeile de altădată rânduite să poarte o cruce grea pe cărarea de spini și mărăcini a vremurilor.”

Totodată, președinta Asociației „Arboroasa” a amintit că salonul „Memorabile”, inițiat în 2025 în localitatea Igești din nordul Bucovinei, își propune să creeze o platformă de cooperare între organizațiile românești din regiune.

„Am adresat invitația de a ne fi parteneră Societății «Doamnele Române» din Cernăuți, condusă de doamna Maria Toacă, una dintre doamnele române remarcabile prin activitățile dedicate identității românești – scriitoare, jurnalistă și autoare de cărți despre cultura românească din Bucovina.”

Șefă a Protocolului de Salon a fost profesoara Tatiana Tutunaru-Bârzu, cadru didactic la Gimnaziul din Probotești și autoare a unor volume dedicate memoriei comunității, între care „Probotești. File din letopiseț” și „Spovedanii întârziate”.

Pe marginea evenimentului, publicista Maria Toacă, președinta Societății „Doamnele Române” din Cernăuți și redactor al revistei „Glasul Bucovinei”, a relatat pe pagina sa de Facebook impresii și detalii despre atmosfera salonului și despre poveștile evocate în cadrul întâlnirii: „A doua oară am sărbătorit împreună, sudul și nordul Bucovinei, lărgind aria înspre Regat, la Proboteștii Herței, unde Societatea „Doamnele Române” are o filială activă.”

Relatarea Mariei Toacă pune accentul pe destinul dramatic al satului Probotești, situat într-o zonă în care granițele trasate de istorie au lăsat răni adânci: „Nici cea mai luminoasă zi, ornată cu florile gingășiei, n-a trecut fără lacrima memoriei, mai cu seamă că ne aflam într-un sat cu destin dramatic, prin care plugul istoriei, mai concret dictatul de la Moscova, a trasat hotarul, lăsând răni ce sângerează până astăzi.”

Evenimentul a adus în prim-plan povești despre femei care au trecut prin deportări, surghiun sau muncă silnică, dar care au rămas modele de demnitate și rezistență: „La Probotești axa de rotație a memoriei locului este durerea după femeile care au purtat crucea înstrăinării de vatră, au suferit, au rezistat în condiții infernale ale surghiunului, au străbătut pe jos drumul din Donbas, unde au fost mânate la robie în mine, cu prețul vieții lor și-au salvat bărbații, lăsându-i să fugă în România.”

O parte dintre aceste destine sunt consemnate în volumul „Spovedanii întârziate”, semnat de profesoara Tatiana Tutunaru-Bârzu, carte care adună mărturii despre tragediile și încercările prin care au trecut familiile din zonă.

În cadrul salonului au fost evocate și figuri feminine legate de istoria locului, precum preoteasa Profira Sandovici, soția preotului Nicolae Sandovici, dar și alte femei care au marcat viața comunității prin sacrificiu și devotament.

Relatarea Mariei Toacă amintește și povești dramatice din perioada represiunilor sovietice – deportări în Siberia, familii destrămate sau copii rămași fără părinți. Printre acestea se numără istoria Savetei Onescu, obligată să-și părăsească gospodăria cu patru copii, sau destinul Victoriei Prisacaru, care și-a regăsit fiul în România după 15 ani de despărțire.

Evenimentul a fost completat de momente artistice susținute de tineri instrumentiști ai Școlii de Artă din Herța, coordonați de profesorul Victor Hliboceanu, precum și de interpretări muzicale ale profesorului Răzvan Sarafim din Dorohoi.

Atmosfera a fost întregită și de intervențiile unor invitați din România, între care scriitorul Constantin Horbovanu din Suceava și jurnalista Felicia Toma, dar și de prezența profesoarei universitare Irina Vasile Airinei, scriitoare și jurnalistă, președinta Asociației ANIMA FORI – Sufletul Cetății.

Potrivit organizatorilor, Salonul „Memorabile” își propune să devină o platformă de valorizare a memoriei istorice și a patrimoniului cultural al comunităților românești din regiune, cu accent pe rolul femeilor în păstrarea identității și a tradițiilor.

Emisiune Radio România Internațional

Marin Gherman

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina