Reluarea activității Consulatului General al României la Odesa

După o perioadă de suspendare determinată de contextul de securitate generat de izbucnirea războiului din Ucraina, Consulatul General al României la Odesa își reia activitatea cu publicul începând cu data de 16 octombrie 2025.

Reluarea activității Consulatului General al României la Odesa are loc ca urmare a dialogului constant și a inițiativelor înaintate de mediul asociativ românesc din regiunea Odesa, inițiative care au fost analizate cu atenție și sprijinite de Președinția României, Ministerul Afacerilor Externe și alte instituții competente ale statului român.

Conform informațiilor publicate pe site-ul oficial al Consulatului General al României la Odesa (https://odessa.mae.ro), într-o primă etapă, activitatea consulară va fi desfășurată provizoriu în incinta Hotelului Premier din Odesa, situat pe strada Akademichna nr. 32, până la finalizarea procedurilor administrative necesare reluării integrale a activității misiunii la sediul său oficial.

Pentru informații suplimentare și programări privind serviciile consulare de urgență disponibile (documente de călătorie, acte notariale, cereri de renunțare la protecția temporară oferită de statul român, semnarea declarațiilor de apartenență la identitatea culturală română), cei interesați sunt rugați să acceseze adresa de e-mail: consulat.itinerant.odesa@gmail.com.

Reluarea activității Consulatului General al României la Odesa constituie un gest semnificativ de sprijin față de comunitatea românească din sudul Ucrainei, reflectând atenția constantă și preocuparea continuă a autorităților române pentru protejarea drepturilor și promovarea identității culturale românești.

Totodată, acest demers reafirmă angajamentul ferm al României de a rămâne aproape de cetățenii săi și de comunitățile românești din afara granițelor, în spiritul solidarității, continuității și responsabilității față de valorile care unesc națiunea română, oriunde s-ar afla.

https://odessa.mae.ro

Agenția BucPress Cernăuţi.

BucPress

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina