În satul Corovia se lucrează la reabilitarea unui tronson al drumului național M-19, care conectează regiunea Cernăuți cu zona Ternopil și conduce spre frontiera cu Uniunea Europeană.
Potrivit Serviciului de Refacere și Dezvoltare a Infrastructurii din regiunea Cernăuți, tronsonul nu a beneficiat de o reparație capitală de peste 20 de ani, iar după iarnă îmbrăcămintea rutieră și-a pierdut rezistența — au apărut gropi adânci, crăpături și desprinderi ale stratului de asfalt.
Reprezentanții Serviciului de Refacere explică că o simplă colmatare a gropilor nu ar fi rezolvat problema. De aceea s-a recurs la metoda frezării pe suprafețe mari — o soluție mai temeinică în cadrul lucrărilor de întreținere. Mai întâi se frezează stratul degradat, după care se aplică asfalt beton cald, compactat cu cilindri vibratori. Lucrările se desfășoară fără întreruperea circulației.
BucPress


