Sărbătoarea mărțișorului la liceul din Cupca
La liceul din Cupca, anual ne pregătim minuțios de această frumoasă sărbătoare din prag de primăvară.
În condițiile actuale am pregătit o frumoasă expoziție la care și-au adus concursul învățătoarea de muncă Vera Bicer, învățătoarele și profesoarele liceului nostru, dar și elevii diferitor clase, sub conducerea diriginților. În afară de mărțișorii confecționați am mai organizat o expoziție de gazete de perete, ziare, broșuri, desene, aplicații dedicate sărbătorii primăverii, zilei Mărțișorului.
Câțiva elevi din clasele mijlocii au pregătit câte o poezie despre Mărțișor, alții au citit sau au recitat, la dorință, iar noi i-am înregistrat sau fotografiat, ba mai mult chiar i-am încurajat…
Cu câțiva ani în urmă am scos de sub tipar un buclet cu versuri despre Mărțișor, numită „Ți-am adus un Mărțișor”, unde am selectat toate poeziile ce le-am găsit la acea perioadă, despre frumoasa sărbătoare de la începutul primăverii. Am introdus în acest buclet, dar și le-am publicat prin ziare și reviste două poezii de ale mele. În cartea mea de versuri „Lumea miraculoasă a poeziei” aceste versuri au apărut și în variantă ucraineană, grație efortului depus de scriitoarea și traducătoarea ucraineană Maria Gulei.
Sincere felicitări tuturor bucovinenilor, tuturor colegilor mei cu prilejul sosirii anotimpului renașterii, multașteptatei primăveri. Pace și sănătate tuturor. Să dea bunul Dumnezeu să fie o primăvară pe măsura așteptărilor noastre.
Eleonora Schipor,
pedagog-organizatoare la liceul din Cupca
Dor de Mărțișor
Mărțișor, Mărțișor,
Fir de aur, fir de dor,
Fir de dor și de lumină
Din frumoasa Bucovină!
Mărțișor, Mărțișor,
Al Primăverii vestitor,
Mărțișor, Mărțișor,
Ah, ce scump odor!
Mărțișor, Mărțișor,
Te iubesc și te ador,
Și în prag de primăvară
Ești un mesager de-amor!
Mărțișor
Cănd dau ghioceii-n floare,
Se prind la piept mărțișoare,
Roșu-alb – două culori,
Două blânde sărbători.
Eu mi-am prins la piept cu dor
Roșu-alb un mărțișor,
Și cu el la inimioară
Simt c-adie-a primăvară.
Luna martie de-acum
Iat-o pornită la drum,
Cu zâmbet și cu soare,
Și roș-albe mărțișoare.
Două culori
Când pajiștea-i toată-n floare,
Se prind la piept mărțișoare –
Roș-albe, două culori,
Două blânde sărbători.
Albul e seninul zării:
Și mârgeanu-nminunării,
Iar roșul văpaie este-a
Primăverii ce dă vestea
Că sosește timpurie,
Pe-o coamă de vânt, zburlii.
Luna martie de-acum
Voioasă-a pornit la drum,
Cu muguri plesniți și soare
Și cu mândre mărțișoare.
Eleonora Schipor
Urmăriți-ne pe Telegram