Actorul american Sean Penn a primit la Kiev un trofeu simbolic în formă de Oscar, realizat din oțel provenit de la un vagon feroviar ucrainean avariat într-un atac rusesc, după ce a lipsit de la gala Premiilor Oscar, unde a câștigat cel de-al treilea trofeu din carieră, potrivit Agenției BucPress din Cernăuți.
Compania ucraineană de căi ferate Ukrzaliznytsia a anunțat că i-a înmânat actorului acest premiu alternativ, realizat din metal recuperat de la un vagon afectat de bombardamentele rusești. Imagini distribuite online îl arată pe Sean Penn primind trofeul și descriind gestul drept „o comoară”, arată Agerpres.
Sean Penn a lipsit de la ceremonia Academiei Americane de Film, desfășurată la Los Angeles, deși a fost premiat pentru cel mai bun rol secundar masculin în filmul One Battle After Another. În loc să participe la gală, actorul s-a aflat în Ucraina, unde a avut întâlniri oficiale, inclusiv cu președintele Volodimir Zelenski.
Președintele ucrainean i-a mulțumit public actorului pentru sprijinul constant oferit Ucrainei încă din primele zile ale invaziei la scară largă. Relația lui Sean Penn cu Ucraina este una veche: el a ajuns în țară chiar în prima zi a invaziei ruse din 24 februarie 2022 pentru a documenta războiul, iar în noiembrie 2022 i-a oferit lui Zelenski unul dintre premiile sale Oscar, ca simbol al încrederii în victoria Ucrainei.
Gestul companiei feroviare ucrainene are și o încărcătură simbolică aparte, în condițiile în care infrastructura feroviară a Ucrainei a fost vizată în repetate rânduri de atacuri rusești. Prin acest trofeu, autoritățile și instituțiile ucrainene au dorit să marcheze solidaritatea actorului american cu poporul ucrainean într-un moment în care războiul continuă să afecteze infrastructura civilă a țării.
BucPress


