Transcarpatia se afirmă ca unul dintre centrele-cheie ale industriei eoliene din Ucraina. Cel mai nou episod al documentarului „482 – Fabricat în Ucraina”, prezentat de Evhen Sînelnîkov, arată dezvoltarea energiei eoliene și producția de turbine moderne în regiune.
Compania Friendly Wind Technology, singurul producător ucrainean de turbine multimegawatt, și-a relocat activitatea în Transcarpatia în timpul războiului. Directorul Vladîslav Ieremenko a prezentat procesul de producție și realizarea primului atelier ucrainean pentru fabricarea palelor.
În comunitatea Nijni Vorota funcționează 16 turbine locale, cu o putere totală de peste 80 MW. Modelul de parteneriat social asigură comunității 3% din veniturile obținute din vânzarea energiei, bani folosiți pentru școli, drumuri și proiecte sociale.
Relansarea producției și dezvoltarea sectorului eolian reprezintă un pas important în refacerea potențialului industrial al Ucrainei.
Elvira Chilaru


