Ucraina: ONU denunță un atac „odios”, după bombardamentul rus asupra orașului Cernigov
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a denunţat sâmbătă un nou atac rus „odios” care a vizat civili în centrul oraşului Cernigov, în nordul Ucrainei, atac ce a făcut cel puţin şapte morţi şi 110 răniţi, potrivit autorităţilor locale.
„Este odios să ataci piaţa principală a unui mare oraş, dimineaţa, în timp ce oamenii se plimbă, unii ducându-se la biserică pentru a celebra o sărbătoare religioasă”, a denunţat într-un comunicat coordonatoarea umanitară a ONU în Ucraina, Denise Brown.
„Condamn această schemă repetată de bombardamente ruse asupra unor zone populate din Ucraina, (bombardamente) ce cauzează morţi, distrugeri masive şi nevoi umanitare tot mai mari”, a subliniat responsabila ONU.
„Aceasta trebuie să se oprească”, a mai cerut Denise Brown, la câteva ore după acest atac sângeros asupra oraşului.
Acest atac cu rachete, care a avut loc în dimineaţa zilei de sâmbătă, s-a soldat cu cel puţin şapte morţi şi 110 răniţi, un bilanţ greu în acest oraş situat la 100 de km de frontiera cu Rusia.
Urmăriți-ne pe Telegram