Un etnic român din Cernăuți, în vârstă de 16 ani, cel mai tânăr student al Universității din Suceava
Constantin Costaş este student în primul an la facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, având ca program de studiu Dreptul European şi Internaţional.
El a absolvit, în vara acestui an, studiile la Liceul „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi, cu predare în limba română, înscriindu-se la universitatea din Suceava pe locurile rezervate românilor din Ucraina.
Pentru că studiile liceale în Ucraina includ doar 11 clase, Constantin Costaş a devenit student cu un an şi trei luni înainte de majorat.
„Sunt uimit de ce mi se întâmplă. Înainte credeam că şcoala şi universitatea sunt acelaşi lucru, dar acum observ cât de mult diferă. Simt că am multe de învăţat şi de înţeles. Am un avantaj în timp, dacă totul se termină cu bine. S-ar putea să fiu nu doar cel mai tânăr student, ci şi cel mai tânăr absolvent, ceea ce mă va ajuta să câştig câţiva ani în plus. Am dobândit mai multă încredere în mine. Înainte credeam că diferenţa de vârstă o să mă împiedice să mă integrez, dar n-aş putea spune că simt o mare diferenţă între mine şi colegii mei”, a declarat, pentru Agerpres, Constantin Costaş, care este câştigătorul ediţiei din 2023 a Olimpiadei de Limba română din Ucraina.
La rândul său, rectorul Universităţii Ştefan cel Mare, Valentin Popa, recunoaşte că numărul studenţilor care provin din Ucraina şi care sunt minori este foarte mare, ca urmare a sistemului de învățământ ucrainean. Potrivit acestuia, în fiecare an sunt înscrişi la cursurile universitare 15-20 de studenţi minori.
„Noi în general tratăm studenţii ca adulţi, dar cei din Ucraina sunt minori. De regulă, cei care termină studiile liceale acolo sunt toţi minori. Nu sunt probleme deosebite cu ei, ci doar ca o curiozitate. Sunt foarte silitori. De obicei, studenţii care vin Ucraina şi Republica Moldova se află în prima treime a clasamentului. (…) E într-un fel maturizare forţată. Mai ales că eşti şi departe de casă, pe pământ străin. Uneori şi cu o limbă pe care nu o înţelegi foarte bine. Mulţi din Ucraina sunt la anul pregătitor. Chiar dacă sunt români, au preferat să facă un an pregătitor de limba română pentru a-şi perfecţiona limba şi apoi intră la curs”, a afirmat Valentin Popa.
Urmăriți-ne pe Telegram