Cel mai probabil, cea mai bună “înarmare geopolitică” pe termen lung pentru România o reprezintă îmbinarea creativă a consolidării capacităților naționale de apărare/securitate cu efortul de creare și extindere a unei rețele funcționale de parteneriate în plan extern. Cele două dimensiuni sunt complementare. Cele două dimensiuni ne vor ajuta să supraviețuim în noua paradigmă a relațiilor internaționale, despre care avem cel puțin două certitudini – natura ei prioritar tranzacțională și noi distribuții ale rolurilor și sferelor de influență între actorii globali, respectiv marginalizarea (chiar vasalizarea) intereselor țărilor mici și mijlocii.
His sunt leones – nu știm cât de puternic ne va testa această nouă lume capacitatea de a ne proteja și exprima interesele. Ne vom apăra singuri și cu parteneri împotriva tuturor derapajelor posibile ale actorilor statali al căror apetit imperialist se va simți încurajat în noua paradigmă.
În primul rând, România are o urgență majoră, aceea de a ne spori, multiplica și consolida mecanismele proprii de apărare și protecție (protecția la dezastre), începând de la forțele armate și industria de apărare la reducerea analfabetismului funcțional și refacerea sudurii organice a încrederii noastre colective autentice, chiar ingenue, în funcționarea instituțiilor și în elitele politice autentice ale României, oricât de sumbru, rece și redus ar arăta peisajul lor astăzi. Avem nevoie de o frumoasă și nobilă mobilizare internă, nevoia de a mobiliza tot ceea ce va fi rămas neatins de filoxera corupției sau servilismului, de a ne mobiliza resursa noastră umană de calitate, rezerva strategică a patrimoniului național, în jurul meta-proiectului de a face această țară mai modernă, mai cinstită, mai sigură.
În al doilea rând, în punctele slabe ale proiectului nostru intern (acolo unde proiectul nu reușește), trebuie să cultivăm din timp aliați și parteneri puternici și predictibili, parteneriate cu obligații reciproce și egale de sprijin. Vom avea întodeauna nevoi de securitate pe care o țară de mărimea României nu le va putea rezolva singură. Avem, deci, nevoie de parteneri și aliați, din aceeași lume mentală, cu principii, credințe, dar și nevoi similare, iar aceștia se construiesc sisific, cu maturitate și responsabilitate. Chiar și în plan internațional, angajamentele noastre se articulează după același principiu legitim: ne consolidăm capacitățile/capabilitățile proprii (d.e. art. 3 din Tratatul NATO) și abia apoi avem legitimitatea etică de a aștepta sprijin extern de la parteneri (d.e. art. 5 al aceluiași Tratat), dacă acestea nu vor fi suficiente să apere cetatea noastră asediată.
Cred că acesta va fi principiul nostru suveran de a respira în lume în următoarele decenii.
În această fotografie mai largă, semnarea, ieri, a Declarației de Parteneriat Strategic cu Ucraina, aduce României mai multă securitate. Am reușit să construim incredibile parteneriate strategice în regiune – un Parteneriat Strategic Special cu Republica Moldova și parteneriate strategice cu Polonia, Turcia și Ucraina. Nu există astfel actor statal relevant în regiunea extinsă a Mării Negre care să fi rămas în afara rețelei noastre regionale de parteneriate strategice. Un singur actor statal din regiunea extinsă a Mării Negre, belicos și revanșard, a rămas totuși, evident, legitim, dincolo de opțiunile noastre strategice; dintr-un singur motiv – acesta înțelege perpetuu parteneriatul în termenii unei vasalități absolute; România a cunoscut din interior această vasalitate, iar toată istoria ei recentă este în alertă permanentă, cel puțin din 1812 încoace, din cauza amănuntului de a fi devenit vecin, deci, țintă, al/a acestuia.
Parteneriatul Strategic cu Ucraina aduce claritate în această relație și ne disponibilizează pentru alte construcții majore în plan securitar. El s-a construit trudnic, cu prejudecăți și suspiciuni majore, reciproce. Multe dintre acestea supraviețuiesc și astăzi, dincolo de haina festivistă și triumfalistă a Parteneriatului. Cele două țări au construit relația strategică aproape din ruine. În urmă cu 15-20 de ani, România era percepută în Ucraina (și cu puțin ajutor ideologic rusesc) ca fiind cel mai mare inamic extern al său. Marota “imperialismului românesc” măcina paradigmatic și obligatoriu discursul oficial și imaginarul mental. Am fost în Ucraina atunci (la Consulatul General al României de la Cernăuți), știu din experiență directă. Ucraina a plătit scump această cecitate, de a găsi inamici externi la vestul său, sedusă de mirajul lumii ruse și al “fratelui mai mare” din est. Numeroși lideri și experți ucraineni recunosc deschis, astăzi, această cecitate. Abia după 2014, când “fratele mai mare” a decis să îi incendieze casa, a venit și adevărul în Ucraina.
Pe baza acestui adevăr, relevat plenar mai ales după 2022, când sprijinul României, generos, constant, de amplitudine, s-a putut exprima fără dubiu, s-a putut construi foarte rapid o relație de parteneriat strategic. La baza simbolică a acestuia stă înțelegerea, de către români și de către România, a dramei pe care o trăiește o țară asediată; o țară asediată de același incendiator care a produs drame și suferințe colective nesfârșite în istoria noastră în ultimele două secole. Românii au văzut în Ucraina, în 2022, propria lor suferință. La baza simbolică a acestuia stă totodată schimbarea de percepție și de viziune a Ucrainei, care, după multe decenii de cecitate, vede liber și limpede unde locuiesc și cum se exprimă adevărații ei parteneri strategici. Pe aceste două dimensiuni se poate construi solid și multiplu.
Sunt încă multe motive de prudență și de rezervă; o schimbare totală a percepțiilor noastre reciproce de tip arhaic nu a avut loc și nici nu poate avea. Însă chiar statuarea acestui parteneriat strategic reprezintă un instrument prin care ne putem consolida buna credință reciprocă, înțelegerea reciprocă. Fără acest instrument, încrederea reciprocă ar fi rămas rudimentară, episodică, fragmentată, neexprimată. Prin acest Parteneriat, care reprezintă o bogată colecție de angajamente publice exprimate și asumate la cel mai înalt nivel, ne-am construit cel mai credibil instrument de a ne testa și de a ne dezvolta încrederea și buna credință.
Parteneriatul Strategic aduce încredere reciprocă și obligații juridice/publice pe termen lung, diminuează prejudecățile reciproce, îmblânzește apetitul radical al incendiatorilor de serviciu și mobilizează părțile în derularea unor raporturi bilaterale de bună credință.
Parteneriatul Strategic aduce beneficii pe termen lung ambelor părți. Semnarea acestuia (după lungi rezerve inițiale ale părții ucrainene, rămase astăzi în trecut, în desuetitudine) este relevantă pentru că stabilește nu doar un orizont de ambiție, ci și instrumente și resurse, setează și turează relația bilaterală la maxim.
Mai mult, acest Parteneriat aduce beneficii în planul consolidării capacității României de a-și proiecta imaginea și forța la nivel regional, conform obiectivelor strategice asumate în Strategia Națională de Apărare a Țării 2030-2050. Strategia respectivă menționează nevoia noastră de a ne proiecta ca “principala putere a Europei de Sud-Est și a doua mare putere la est de Germania, după Polonia”. Ar fi naiv să credem că ne putem proiecta forța în exterior cu o bilaterală mereu plângăcioasă cu Ucraina.
Republica Moldova și comunitatea românească din Ucraina vor fi laboratorul de testare a Parteneriatului Strategic dintre România și Ucraina.
O relație strategică între București și Kiev poate aduce beneficii semnificative Republicii Moldova, securității și dezvoltării acesteia, poate aduce oportunități de consolidare a relațiilor bi- și tri-laterale în așa-numit Format Odesa, inițiativă pe care aș vedea-o gestionabilă la nivel prezidențial. De România și Ucraina pot depinde numeroase evoluții pozitive privind reintegrarea “regiunii transnistrene”, o problemă care va rămâne explozivă și în continuare. Nu putem exclude, totuși, nici posibilitatea ca, în acest domeniu, părțile să aibă interese și viziuni diferite. Prime posibile disjuncții pot apărea chiar rapid, pe tema simultaneității debutului negocierilor de aderare la UE ale Republicii Moldova și Ucrainei. Am nuanțat această temă într-o recentă analiză, “România și Ucraina măresc culoarul și viteza spre Parteneriatul Strategic”, pe care am avut inspirația de a o edita și publica înainte de vizita președintelui Ucrainei la București și se semnarea Declarației privind Parteneriatul Strategic (https://centrulpolitic.ro/articole/romania-si-ucraina-maresc-culoarul-si-viteza-spre-parteneriatul-strategic/), ca o necesară fotografie de etapă a așteptărilor părților înainte de statuarea unor raporturi strategice bilaterale.
Cred că principalul beneficiar al Parteneriatului Strategic va fi comunitatea românească din Ucraina, care are șansa de a se bucura direct de buna credință pe termen lung a părților de a sprijini proiectele ei de rezistență identitară. Parteneriatul va stimula fundamental schimbarea percepției pe care o are comunitatea românească din Ucraina în diferite medii politice, administrative, intelectuale, precum și în mentalul colectiv al ucrainenilor. În ultimele zeci de ani, această comunitate a fost percepută ca un element intern toxic și dușmănos, care ar pregăti un viitor intervenționism românesc în nordul Bucovinei și care ar fi fost vinovată de relații oculte cu minoritatea rusă din Ucraina sau chiar cu Moscova. Implementarea Parteneriatului va facilita consolidarea percepției pozitive a comunității românești drept o comunitate europeană și autohtonă, care participă la războiul de apărare a Ucrainei, ale cărei nevoi identitare sunt legitime, care are nevoie atât de Ucraina, cât și de România, pentru protecția și promovarea drepturilor ei identitare, și pentru care este nevoie încă de mult efort din partea ambelor state pentru a se construi osatura unei colaborări pe termen lung și oneste în acest domeniu.
Un posibil model de raportare la comunitate îl reprezintă chiar modelul românesc de bune practici în domeniu, pe care comunitatea ucraineană din România îl recunoaște, salută și promovează pe plan extern (sunt indici din care rezultă că, în mod firesc și salutar, autoritățile de la Kiev deja se inspiră din acest model).
O dovadă este și faptul că unele teme prioritare ale comunității rămân nerezolvate și după vizita președintelui Ucrainei la București. Avem nevoie să vedem rapid implementate garanțiile oferite de partea ucraineană privind menținerea rețelei/structurii școlare actuale a unităților cu predare în limba română sau mixte în contextul reformei școlare care implică, în Ucraina, crearea viitoarelor licee academice. Comunitatea românească a propus o soluție privind exceptarea, de la criteriile generale de înființare a acestor licee academice, a unităților școlare din comunitățile locale aparținând minorităților naționale, iar vizita la București a președintelui Zelenski a adus, conform declarației omologului său român, garanții explicite ale partenerului ucrainean privind implementarea acestei excepții. Este vital să vedem aceste garanții implementate rapid și integral – acesta va fi primul test al Parteneriatului Strategic.
Au rămas nerezolvate, cum intuiam, temele și inițiativele privind structurile religioase ale comunităților românești ortodoxe locale și raporturile dintre Biserici. În acest domeniu, părțile nu au reușit articularea unei intersecții a compromisurilor. Ucraina așteaptă o recunoaștere din partea Bisericii Ortodoxe Române a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, în timp ce Biserica Ortodoxă Română așteaptă acceptarea, de către partea ucraineană, a solicitărilor de înființare a Asociației religioase Biserica Ortodoxă Română din Ucraina. Este nevoie de un dialog sistemic și filigranat al părților, care să includă reprezentanți la vârf ai instituțiilor cu atribuții în domeniu – iar Parteneriatul are în vedere acest instrument de dialog (a se vedea Declarația privind Parteneriatul Strategic).
Pe acestă temă, președintele României a enunțat inspirat un principu care poate construi consens (cel al desfășurării serviciului religios în limba română în bisericile comunităților românești ortodoxe), însă, deocamdată, consensul pe această temă este minim și insuficient. Aici, dincolo de bătălia canonică, efectele nefaste cronice ale unor repetate ostracizări anterioare ale comunității românești din Ucraina vor fi dus la o încredere redusă a comunității românești din Ucraina față de promisiunile Bisericii Ortodoxe a Ucrainei cu privire la permiterea desfășurării serviciului religios în limba română în toate bisericile din comunitățile românești care vor putea trece de la Biserica Ortodoxă Ucraineană la Biserica Ortodoxă a Ucrainei, la Vicariatul românesc al celei din urmă. Problema principală este cea a încrederii minime a comunității românești în aceste promisiuni, iar partea ucraineană deține cheia soluțiilor – fie rezolvând problema internă a lipsei de încredere, fie acceptând de jure și de facto dreptul de asociere religioasă a comunităților românești locale la structuri religioase similare celor pe care le propune Biserica Ortodoxă Română.
O problemă nerezolvată o reprezintă și așteptata și amânata decizie a Kievului de a include România pe lista țărilor cu care va opera regimul dublei cetățenii, măsură care ar putea avea efecte pozitive multiple asupra relației bilaterale strategice, răspunzând totodată nevoilor unor categorii largi de beneficiari din ambele țări. Regimul dublei cetățenii este, în esența sa, un instrument european, care atestă maturizarea unei societăți.
Evident că sunt salutare măsurile și deciziile pozitive privind comunitatea românească din Ucraina (instituirea celebării Zilei Limbii Române la 31 August, acordarea garanțiilor privind menținerea rețelei școlare actuale în unitățile pre-universitare cu predare în limba română sau mixte etc.; aceste măsuri creează efecte pozitive directe și imediate), însă și restanțele sunt relevante. Comunitatea românească din Ucraina își dorește mai multă asertivitate și recunoaștere publică, la vârful piramidei de putere din Ucraina, a contribuțiilor sale la războiul de apărare a Ucrainei, a nevoilor sale identitare, a naturii sale de comunitate europeană și autohtonă care poate facilita apropierea Ucrainei de Uniunea Europeană etc.
Valoarea reală a Parteneriatului va fi dată de modul său de implementare, de buna credință a onorării angajamentelor reciproce statuate în document.
Încă o dată, punctele critice ale Parteneriatului privesc eventuale inerții sau boicoturi privind respectarea și promovarea drepturilor comunității românești din Ucraina și eventuale clivaje ale intereselor naționale privind Republica Moldova. Vom avea un Parteneriat real și puternic dacă îl vom construi în acest fel, dacă îl vom utiliza ca platformă și chiar ca pretext pentru consolidarea relației reciproce de încredere, pentru cooperări cu bună credință.
Nu insist asupra punctelor tari (interese și nevoi comune de securitate, oportunități de colaborare în plan regional, oportunități de colaborare în format bi- și tri-lateral privind Republica Moldova, conectivități energetice, proiecte și inițiative în domeniul militar, securitar și tehnico-militar, consultări sistemice ale instituțiilor centrale etc.) ale Parteneriatului.
Amenințarea permanentă pe care o va reprezenta Federația Rusă în regiune va constitui un permanent fundament al cooperării bilaterale româno-ucrainene și al apropierii strategice naturale între România și Ucraina. Însă Bucureștiul și Kievul trebuie să adauge plus-valoarea intrinsecă ce ține de refacerea încrederii reciproce și consolidarea permanentă a ei, cu gesturi mici și adevărate, care se produc nu doar la București și Kiev, dar și în Maramureș, Suceava, Cernăuți sau Odesa.
Pe acest Parteneriat, România trebuie să construiască mai mult, mai ferm. Proiectul emblematic al burselor de studiu pentru etnicii români care optează pentru educația în limba maternă în Ucraina a fost blocat parțial (se aplică la nivelul claselor I-a și a II-a). Casa lui Aron Pumnul de la Cernăuți moare încet, sub povara incapacității noastre cronice de a o aduce la viață. Investițiile directe ale României în proiectele de educație în limba română și culturale ale comunității românești trebuie sporite (aici există un “model maghiar” permanent invocat de comunitatea românească din Ucraina în sensul sprijinului solid de tip sistemic acordat de Budapesta școlilor cu predare în limba maghiară din raionul Beregovo, regiunea Transcarpatia).
Comunitatea românească din Ucraina are nevoie de proiecte paradigmatice de sprijin din partea României, iar Parteneriatul Strategic legitimează și consolidează capacitatea de sprijin în acest domeniu a Statului Român (notă: la Nivelul Administrației Prezidențiale a României, tema este prioritară – la discuțiile extinse cu președintele Ucrainei au participat consilieri prezidențiali și de stat cu atribuții în domeniu).
Comunitatea românească din Ucraina și comunitatea ucraineană din România vor fi relevante din perspectiva succesului acestui Parteneriat. Ele dau valoare adăugată acestui Parteneriat, dincolo de interesele comune strategice ale părților în domenii vitale (precum securitatea).
Deznodământul actualului război din Ucraina, precum și evoluții geopolitice majore ce se pot produce atât în regiune, cât și la nivel global, vor impacta cu siguranță capacitatea și durata de viață ale acestui Parteneriat.
Am anticipat, în analiza mea menționată, numeroase din evoluțiile relației bilaterale care s-au produs / se produc în contextul vizitei la București a președintelui Ucrainei. Publicarea acesstei analize înainte de desfășurarea vizitei a fost relevantă din perspectiva unor comparații analitice obligatorii între nivelul de așteptare pre-strategic și cel actual.
Aici am preferat să evidențiez mizele și câștigurile pe termen lung ale Parteneriatului Strategic dintre România și Ucraina, ridicând astfel, în mod necesar, valoarea analitică a temei de la posibile mici beneficii reciproce pe termen scurt și mediu la cele care pot conta la nivel strategic.
Relația bilaterală româno-ucraineană are potențial. Numeroase rezerve și prejudecăți au fost învinse în articularea relației de Parteneriat Strategic. Multe rezerve și prejudecăți stau încă, latente, iar dinții lor vor sfâșia Parteneriatul Strategic dacă aplicarea acestuia nu va fi coerentă, cinstită, permanentă, reciprocă și prioritară.
Avem, de ieri, un nou tezaur al relației româno-ucrainene. Îl putem valoriza sau rata. Împreună. Putem fi paznicii sau călăii acestuia.
Dorin Popescu
