Universitățile și colegiile din Ucraina, verificate din cauza suspiciunilor de abuzuri legate de bărbații de vârsta recrutării

Peste o sută de instituții de învățământ superior și colegii din Ucraina vor fi supuse unor controale inopinate, ca urmare a suspiciunilor privind încălcări legate de înscrierea și evidența studenților – în special a bărbaților de vârsta recrutării.

Potrivit informațiilor publicate de Zaxid.net, verificările sunt inițiate de Serviciul de Stat pentru Calitatea Educației din Ucraina, în colaborare cu structurile militare și organele de aplicare a legii.

Scopul acestor controale este de a verifica respectarea regulilor campaniilor de admitere și a procesului educațional, precum și acuratețea datelor din Registrul de stat unificat privind educația. În anii anteriori, au fost descoperite cazuri de introducere a unor informații false, întârzierea sau lipsa datelor despre studenții de sex masculin aflați în evidența instituțiilor.

De asemenea, au fost semnalate încălcări în ceea ce privește statutul unor doctoranzi și activitățile lor de cercetare științifică.

Lista completă a instituțiilor vizate de controale nu a fost făcută publică.

Alexandru Vasilachi

Donează pentru BucPress Cernăuți - sprijină jurnaliștii români din Ucraina