Primăria Ujgorod a organizat un nou program de art-terapie, dedicat mamelor și soțiilor militarilor care și-au pierdut viața pe front. Inițiativa, intitulată „Vindecare prin artă”, a fost derulată de Departamentul de Politici Sociale al Consiliului Local.
Împreună cu psihologul Galina Kuzka, de la Centrul Municipal de Servicii Sociale, participantele au descoperit cum să-și exprime emoțiile prin culori și desene, au găsit sprijin în discuții sincere și în îmbrățișări calde. Activitățile le-au oferit sentimentul de unitate și certitudinea că nu sunt singure în durerea lor.
Într-o atmosferă sigură și de încredere, femeile și-au împărtășit trăirile, au primit căldură sufletească, ce le-a adus alinare. Programul a inclus și proceduri SPA, dar și timp de relaxare – o ocazie de a se elibera măcar pentru o clipă de povara pierderii și de a găsi puterea de a merge mai departe.
Organizatorii au transmis mulțumiri speciale proprietarului „Hașca BBQ” pentru spațiul pus la dispoziție, centrului comercial „Dastor” pentru bunătățile oferite și companiei „Ujgorod ATP” pentru sprijinul logistic.
Elvira Chilaru


