Zece ani în prima linie a rezistenței identitare. Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” – o instituție românească în bătaia vremurilor

„Să nu uităm de cele trei datorii mari și sfinte – Patria, Limba, Biserica” (Doxachi Hurmuzachi)

                                             Un început de drum cu entuziasm și riscuri

În tumultul vremurilor pe care le trăim, cu fluxuri și refluxuri de toate soiurile, activitatea Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți a înscris, în cei zece ani de existență, o pagină aparte în viața mediului asociativ românesc din Ucraina. Au fost de toate: urcușuri și coborâșuri, bucurii și lovituri sub centură – mai ales din partea celor cărora le stăm în gât. Dar nimeni nu poate, și nu va putea, să conteste faptul că activitățile Centrului au adus o plusvaloare substanțială în peisajul tot mai trist al comunității.

În ce măsură am reușit să răspundem așteptărilor și provocărilor vremurilor tulburi prin care am trecut – și, din păcate, continuăm să trecem — rămâne să ne judece contemporanii și istoria. Noi însă vom trece în revistă crâmpeie din ceea ce am făcut, cu reușite mai mari sau mai modeste. Un fapt nu-l va putea contesta nimeni: ne-am asumat, poate, cele mai îndrăznețe proiecte și acțiuni ale mediului asociativ local, venind adesea cu inițiativa demersurilor — motiv pentru care am fost și cei mai atacați, din toate părțile.

S-a dorit și s-a obținut, în mare măsură, ca mediul asociativ românesc din care facem parte să fie cât mai amorf  în fața problemelor „sensibile” ale comunității. Iar sensibile sunt majoritatea, exceptând – poate – muzica, dansul și poezia. Putem constata cu regret că, pentru noi, românii din Ucraina, a te manifesta deschis sub aspect identitar înseamnă, încă, dosare penale, percheziții, etichetări în presă, amenințări, intoleranță, interdicții, controale suplimentare prin vămi etc. Suntem departe de normalitate, mai ales acum, în timp de război. Indiferent însă de vremuri, avem cu toții obligația de a ne duce mai departe crucea destinului în acest colț de țară, pentru a supraviețui și a nu ne fi rușine în fața urmașilor.

Înființarea Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, ca organizație neguvernamentală, în 2013, și inaugurarea sa la sediul de pe strada Kobileanska, la 10 mai 2015, s-au dorit a fi un proiect  care să sprijine o comunitate ce dădea tot mai multe semne de oboseală, fără ca mediul asociativ să vină cu soluții. Începuturile Centrului s-au suprapus cu perioada post-Maidan – departe de a fi cea mai fastă pentru un dialog constructiv cu autoritățile. Mereu cu sabia lui Damocle deasupra capului, am fost suspectați la tot pasul de activități „subversive”, iar mass-media de limbă ucraineană – nu fără încurajarea sistemului – ne-a fost adesea ostilă. Entuziasmul începutului de drum depășea însă riscurile care ne pândeau la tot pasul.

Din capul locului trebuie spus că ceea ce s-a reușit ar fi fost imposibil fără cel care a fost, încă din prima zi, inegalabilul Vasile Tărâțeanu – poet, academician și Om al cetății – care și-a asumat povara de a fi președinte al Centrului. Prin Spovedania sa, Poetul și-a rostit crezul în fața contemporanilor.

Speranțe deșarte

Odată cu dispariția regimului totalitar sovietic, ne-am fi așteptat la o cu totul altă înțelegere a modului în care merită să fie tratate minoritățile, mai ales că și etnia titulară a trecut, la rândul ei, printr-un amplu proces de „reeducare” de tristă amintire. La începutul anilor ’90 existau semnale încurajatoare pentru asemenea speranțe. O serie de documente veneau în sprijinul acestor așteptări.

Prin „Apelul Radei Supreme a Ucrainei” din 28 august 1991, adresat tuturor cetățenilor Ucrainei de toate naționalitățile, „Prezidiul Radei Supreme al republicii afirmă cu responsabilitate că declararea independenței Ucrainei nu va duce nicidecum la lezarea drepturilor persoanelor, indiferent de etnie”. În același „Apel…” se mai preciza că „Ucraina […] va asigura tuturor cetățenilor drepturi politice, economice și sociale egale, libertate deplină pentru dezvoltarea tuturor limbilor și culturilor naționale”.

Declarația drepturilor naționalităților din Ucraina afirma clar că „statul ucrainean își asumă obligația privind crearea condițiilor necesare dezvoltării tuturor limbilor și culturilor naționalităților” (art. 2), precum și „libera folosire a limbilor în toate domeniile vieții sociale, inclusiv în învățământ...” (art. 3).

Legea privind minoritățile naționale, adoptată în 1992, venea cu un suflu ceva mai nou față de perioada sovietică, deși avea mai degrabă un caracter declarativ, deseori interpretabil la nivel local.

Lucrurile aveau să ia, însă, mai târziu, o cu totul altă întorsătură, întărind senzația că acele acte normative au fost mai degrabă conjuncturale, menite să convingă opinia publică internă și internațională să accepte noul curs de independență al țării. Rigiditatea clasei politice ucrainene în a răspunde adecvat solicitărilor firești ale minorităților naționale privind dreptul de a-și păstra identitatea etnică a fost peste măsură, iar anii care au urmat au venit, din păcate, cu destule dovezi în acest sens. Nimeni n-a avut de câștigat din această rigiditate – dimpotrivă.

Să ne amintim cum, în 2020, Administrația de Stat a regiunii Cernăuți solicita administrațiilor raionale Herța, Hliboca și Noua Suliță să faciliteze anularea, de către consiliile locale și raionale, a deciziilor anterioare prin care limba română obținea statut de limbă regională și putea fi folosită, alături de limba ucraineană, în unitățile administrativ-teritoriale. Se întâmpla în urma adoptării de către Rada Supremă a Legii privind funcționarea limbii ucrainene ca limbă de stat.

Mai recent, anunțul făcut în 2024 de ombudsmanul lingvistic al Ucrainei, Taras Kremini, privind trecerea de la ucrainizarea „blândă” la cea „ofensivă” va afecta, fără îndoială, alte entități etnice. Credem cu tărie că forțarea artificială a unor procese lingvistice – care își au propriile ritmuri și reguli de dezvoltare – nu face bine nimănui.

Educația și iar educația

Ne-am implicat în toate, solicitând să fim consultați constant și în mod aprofundat cu privire la modificările legislative care vizează prezervarea identității noastre etnice, culturale, lingvistice și religioase. Educația, însă – în sensul larg al cuvântului – a fost și rămâne una dintre prioritățile Centrului.

Adoptarea Legii Educației (în special art. 7), a Legii privind învățământul mediu general (art. 5) și a Legii privind minoritățile (comunitățile) naționale a creat un cadru legislativ restrictiv pentru educația în limba maternă a minorităților. Noile reglementări au generat o situație total neordinară pentru secolul XXI, în care un întreg sistem de învățământ în limbile minorităților naționale a fost pus sub semnul întrebării doar pentru faptul că procesul educațional se desfășura într-o altă limbă de predare decât cea a etniei titulare. Obiectivele erau evidente.

De menționat că Legea Educației a fost adoptată în condițiile unei lipse totale de transparență, iar articolul 7 a fost strecurat în textul final în ultimul moment, fără a fi supus dezbaterii parlamentare – fapt confirmat și de răspunsul primit din partea deputatului Grigore Timiș. Nici comunitatea românească, nici celelalte minorități care încă beneficiau de învățământ în limba maternă nu au fost consultate în perioada premergătoare adoptării legii. Autismul instituțional al autorităților ne-a costat pe toți foarte scump, știrbind totodată imaginea internațională a Ucrainei.

Pentru noi, românii, restrângerile dreptului la educație în limba română veneau în contradicție flagrantă și cu prevederile pct. 5, art. 13 din Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina, care stipulează că „membrii comunității românești din Ucraina au dreptul să fie instruiți în limba maternă, într-un număr necesar de școli și instituții de stat pentru învățământ și specializare, situate ținând seama de răspândirea geografică a minorității naționale”. În acest context, atragem atenția asupra faptului că, potrivit art. 9 din Constituția Ucrainei, în cazul coliziunii între tratatele internaționale și legislația internă, prevalează obligațiile internaționale ale Ucrainei.

Școala românească din Ucraina actuala are o tradiție de circa 200 de ani. În Bucovina, ea a funcționat aproape un secol și jumătate sub stăpânire austro-ungară și mai bine de o jumătate de secol sub regim sovietic – dar niciodată n-a fost atacată frontal ca în perioada de după 2014. Nu forțele politice de azi au deschis școlile naționale și nu forțele politice de azi pot să le închidă. Nu putem însă să nu observăm că, din cele 205 școli cu limba română de predare care funcționau în 1941, cele 132 rămase în 1991 după destrămarea URSS, în prezent au rămas circa 50, dar și acestea, în ultimul timp, sunt luate cu asalt. Am pierdut masiv din tot ce-am avut.

La 27 iunie 2017, președintele Centrului Cultural Român adresează guvernatorului regiunii un memoriu scris prin care solicită încetarea presiunilor asupra sistemului de învățământ în limba română.

În aceste condiții deosebit de tensionate și îngrijorătoare, Centrul Hurmuzachi a inițiat o serie de demersuri către principalele instituții de stat din Ucraina, România, precum și către organismele europene – Comisia de la Veneția, Înaltul Comisar OSCE pentru Minorități Naționale. În adresarea către Înaltul Comisar OSCE, Lamberto Zannier, din decembrie 2017, după pichetarea Centrului de către „Corpul național” (o organizație de extremă dreaptă), se menționa:

„Nici Stalin, și nici Brejnev nu ne-au lipsit de dreptul de a învăța în limba maternă, folosind asemenea metode. Nu putem accepta asimilarea noastră lingvistică și distrugerea identității noastre etnice în mileniul trei, tocmai când Ucraina își propune integrarea în Uniunea Europeană și declară solemn că acceptă valorile europene – deci multiculturalismul și plurilingvismul.”

La 21 septembrie 2017, consilierii Consiliului raional Herța adoptă un apel către președintele Petro Poroșenko, solicitând nepromulgarea Legii Educației, deoarece aceasta ar îngrădi drepturile românilor la școlarizare în limba maternă. Mai multe colective pedagogice și de părinți i-au trimis președintelui adrese similare.

La 5 octombrie 2017, Departamentul pentru Învățământ al Administrației Regionale de Stat anunța cu mândrie că, la Ministerul Învățământului și Științei, „reprezentanții regiunii Cernăuți s-au alăturat discuțiilor privind implementarea art. 7 din Legea Ucrainei privind educația în școlile minorităților naționale”, la care, tradițional, au luat parte și câteva directoare de școli cu limba română de predare.

La 9 octombrie 2017 are loc întâlnirea reprezentanților OSCE cu liderii ONG-urilor românești din regiunea Cernăuți, la care a participat și conducerea Centrului.

Conștientizând gravitatea extremă a situației create prin aplicarea noii Legi a Învățământului, la 12 octombrie 2017 șapte lideri ai mediului asociativ românesc din Cernăuți adresează o Scrisoare deschisă către cetățenii României și consângenii noștri din întreaga lume, solicitând susținere și solidaritate în acele momente dificile. Printre altele, se arăta:

„Nu credem că există păcat mai mare decât acela de a interzice cuiva să vorbească liber și să învețe în școală în limba maternă, în limba pe care i-a dat-o Bunul Dumnezeu.”

Motoarele dezinformării și reacția comunității

Motoarele dezinformării sistemului au fost puse la turații maxime. Neacceptarea articolului 7 din noua Lege a Educației era prezentată de vuvuzelele „binevoitoare” drept nesupunere civică, separatism, refuz de a învăța limba de stat, putinism, iar opțiunea de a studia în limba română era interpretată ca o simplă etapă intermediară pentru continuarea studiilor în România. Președintele Radei Supreme, ministrul Învățământului și ministrul de Externe, cu orice ocazie, nu încetau să declare sus și tare că Ucraina nu va modifica articolul 7.

Conștientizând că simpla corespondență cu autoritățile nu va convinge pe nimeni, conducerea Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” inițiază organizarea unui protest autorizat în fața Administrației de Stat a regiunii Cernăuți, pentru a transmite un NU clar către guvernanți. Era, de fapt, a doua oară când comunitatea românească din regiune se organiza la un protest în fața Administrației regionale, după mitingul din 17 septembrie 1991, organizat de Societatea „Mihai Eminescu”, când s-a obținut, pentru o scurtă vreme, dreptul la tricolor și o mai mare libertate în folosirea limbii române în localitățile locuite de români.

Principalul miting de protest împotriva articolului 7, care limita drastic dreptul la educație în limba maternă, a avut loc în după-amiaza zilei de 17 octombrie 2017, în fața Administrației Regionale de Stat Cernăuți, începând cu ora 15:00. Au participat circa 500 de persoane – părinți, profesori, membri ai mediului asociativ – iar protestul a fost susținut și de un grup de preoți români. Principalele cerințe vizau anularea articolului 7 și respectarea dreptului constituțional la educație în limba maternă. Acțiunea, inițiată și organizată de Centrul Cultural Român, a avut aprobarea municipalității și sprijinul celorlalte ONG-uri românești. În fruntea protestatarilor s-a aflat, ca întotdeauna, președintele Centrului, Vasile Tărâțeanu. Manifestanții au transmis lui Oleksandr Fișciuk, șeful Administrației regionale, și lui Ion Muntean, președintele Consiliului Regional, un protest scris, cu solicitarea de a fi înaintat președintelui Petro Poroșenko.

Protestul din 17 octombrie 2017 al românilor din Ucraina în fața Administrației de Stat a regiunii Cernăuți, inițiat și organizat de Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” împotriva art.7 din noua Lege a Educației

Pentru a calma spiritele, la Cernăuți a sosit de urgență Lilia Grinevici, ministrul Educației. La 19 octombrie 2017, Centrul adresează guvernatorului regiunii solicitarea de a organiza o întâlnire separată a ministrului cu directorii școlilor cu predare în limba română, pentru a discuta în detaliu problemele legate de aplicarea Legii Educației, în special articolul 7. Drept urmare, la 20 octombrie 2017, în Sala Verde a Universității de Stat, are loc întâlnirea cu Lilia Grinevici. Obiectivul doamnei ministru era să ne convingă de beneficiile noii legi; obiectivul nostru – anularea articolului 7.

Ministerul a lansat ulterior o „foaie de parcurs” pentru implementarea articolului 7. La 11 mai 2018, în incinta Bibliotecii Regionale, are loc o întâlnire a ministrului-adjunct al Educației, Pavlo Hobzei, cu reprezentanții mediului asociativ românesc din Cernăuți, pentru consultări privind aplicarea articolului 7 și discutarea Legii Învățământului Secundar. S-a invocat, în mod fals, că elevii aparținând minorităților naționale nu ar fi motivați să învețe limba ucraineană. Solicitarea comunității românești a fost clară: anularea articolului 7, respectarea Constituției și a Opiniei Comisiei de la Veneția.

Anunțul noului ministru, Hanna Novosad, din 4 octombrie 2019, potrivit căruia toate școlile minorităților naționale din Ucraina care folosesc o limbă a Uniunii Europene vor trece la predarea în limba ucraineană începând cu 1 septembrie 2023, ne-a pus pe toți în gardă. Tot în 2019, Pavlo Hobzei a anunțat că și grădinițele ar trebui să treacă la educația în limba ucraineană, iar Oksana Paliiciuk, șefa Inspectoratului Școlar Cernăuți, insista ca, începând cu 1 septembrie 2018, unele materii să fie deja predate în limba ucraineană.

Opinia Comisiei de la Veneția și presiunile structurilor europene, suprapuse cu negocierile de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, au determinat Kievul să-și revizuiască încrâncenarea manifestată în aplicarea articolului 7.

După revenirea învățământului la „limba moldovenească” în regiunea Odesa, în anul 2000, ne-am solidarizat cu demersurile profesorilor, părinților și mediului asociativ din Bugeac pentru unificarea programelor de studii ale acestor școli cu cele din regiunile Cernăuți și Transcarpatia, unde limba română avea „dezlegare” de la autorități.

În perioada 3 februarie – 15 iunie 2024, Centrul Cultural Român, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, a desfășurat proiectul educațional transfrontalier „Călătorie de suflet în spațiul românesc”, structurat în două module: primul dedicat Geografiei României, iar al doilea abordând aspecte din istoria, geografia și cultura Bucovinei. Proiectul a constat într-un ciclu de lecții online, susținute săptămânal cu profesori din județul Suceava, publicul țintă fiind elevii și profesorii școlilor românești din Ucraina, mai puțin familiarizați cu tematica propusă. Pentru viitor, cooptarea acestor școli în proiecte similare ar fi un câștig real.

Experimentul predării bilingve

Prin Ordinul nr.95 din 08.02.2016 emis de Ministerul Învățământului s-a dispus efectuarea experimentului „Formarea abilităților multilingve la preșcolari și elevi : idei europene progresive în contextul european” (ce haină frumoasă i s-a dat, nu-i așa ?) în unele școli din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa, cu predare în limbile minorităților naționale, inclusiv Gimnaziul nr.6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, Gimnaziul din Boian și școala generală din Utconosovca, regiunea Odesa. Ordinul sus-menționat a fost completat cu diferite dispoziții ministeriale și ale structurilor subsecvente. În regiunea Cernăuți, prin dispoziția nr.01-31/267 din 01.01.2018 emisă de O. Paliiciuk, șefa Inspectoratului școlar regional, pentru a cumpăra interesul profesorilor, s-au stabilit și stimulente financiare (suplimente la salariu în proporție de 30%) pentru participanții la proiect (în total 13 persoane). De menționat că, școlile cu limba maghiară de predare din Ucraina au refuzat să ia parte la proiect. În realitate, proiectul își propunea cu totul altceva – predarea bilingvă a materiilor în timpul aceleiași ore de studii.

Proiectul în cauză a fost lansat în cârdășie cu directorii de școli, fără nicio consultare cu părinții sau profesorii școlilor respective. Timp de aproape doi ani acesta nu a fost explicat sub nicio formă celor vizați – profesorilor și părinților, discuțiile purtându-se mai mult în taină, între funcționarii ministerului și administrației regionale de stat, pe de o parte și directorii de școli, pe de altă parte. Deși actele normative care reglementează organizarea și desfășurarea experimentului în școli presupune obligativitatea consultării și acceptului din partea părinților și a cadrelor didactice, în cazul dat această condiție n-a fost îndeplinită. Pentru a da mai multă credibilitate proiectului pentru comunitatea românească, în el a fost cooptat un ONG din România – PATRIR din Cluj-Napoca, pentru care proiectul n-a fost altceva decât o sursă de venit. Or, predarea amestecată în două limbi în cadrul aceleiași lecții a fost un eșec total, elevii neputând obține întregul volum de informații în timpul lecției, ceea ce a dus la degradarea procesului educațional. În cadrul recentului „Forum al comunității românești”, desfășurat în decembrie 2024 în Cernăuți, însuși directorul Liceului „Alexandru cel Bun” a recunoscut scăderea drastică a numărului de elevi în intervalul care a cuprins experimentul. Colectivul pedagogic al Gimnaziului nr.6 din Cernăuți, în cadrul Adunării sindicale a profesorilor, din data de 13 februarie 2018, s-a pronunțat ferm asupra nocivității experimentului. A urmat scrisoarea de protest a 17 profesori înaintată directorului Ion Ignat, iar părinții au colectat semnături pentru respingerea proiectului. Tot atunci, părinții elevilor Gimnaziului nr.6 din Cernăuți au apelat la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru sprijin, iar sprijinul pe care l-am putut acorda a fost să le asigurăm asistența juridică, prin angajarea unui avocat care să le susțină cererea către instanța de contencios administrativ din Kiev, pentru a obliga Ministerul Învățământului să anuleze experimentul. Totodată, o delegație a mediului asociativ românesc, condusă de acad. Vasile Tărâțeanu a solicitat atunci o întâlnire cu dl Ion Ignat, directorul Gimnaziului nr.6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți. În cadrul întâlnirii, membrii delegației și-au exprimat nedumerirea față de acceptarea nocivului experiment și îngrijorarea față de efectele negative ale acestuia, solicitând renunțarea la acest proiect. Ei au arătat că acest așa-zis experiment „novator” (dar în fond babilonic) este cu atât mai antipedagogic în cazul în care prevede predarea simultană (babilonică), în două limbi, (română și ucraineană), a materiilor chiar din clasele primare. De remarcat că, în manualul de istorie a Ucrainei, clasa a 10-a, pentru școlile cu limba română de predare (autor F. Gh. Turcenko, Ed. Svyt, 2003, p.375) găsim pasaje care atacă cu vehemență predarea bilingvă polono-ucraineană pentru ucrainenii din Polonia în perioada interbelică, care nu urmărea altceva decât polonizarea masivă și rapidă a ucrainenilor. De ce oare o fi bună azi aceeași metodă pentru românii din Ucraina? Care o fi diferența între predarea bilingvă din perioada interbelică și cea de azi ? Procesul de judecată este în derulare și azi, fără să se dea deocamdată vreo decizie în prima instanță. Doar că efectele nocive ale experimentului, prin degradarea cunoașterii limbii române de către elevi, deja se resimt în școală, deși nimeni nu ia lucrul acesta în seamă. E de oare?

Limba română vs limba moldovenească. Moldovenismul și moldoveniștii

Deși existența unei unice limbi române este un adevăr demonstrat științific, denumirea ei diferită în diverse spații geografice rămâne o problemă creată artificial, menită să servească interese strict geopolitice. Falsa divizare lingvistică „moldo-română” stă la baza fragmentării comunității românești, atât din Republica Moldova, cât și din Ucraina, generând confuzii identitare profunde.

Pentru exemplificare, este suficient să invocăm cazul ziarului moldovenist Luceafărul (Odesa), apărut simultan cu Asociația moldovenilor din Ucraina, imediat după semnarea tratatului bilateral dintre Ucraina și România (1997). Țintele principale ale publicației au fost, constant, România și limba română. Administrația de Stat a regiunii Odesa, care a subvenționat ziarul, a cheltuit pentru editarea lui, doar în perioada 2016–2019, suma record de 2.260.000 grivne. În contrast, ziarele care își afișau deschis limba română – altele decât cele oficiale – nu au beneficiat de niciun sprijin financiar din partea statului. Drept urmare, publicații precum Concordia, Zorile Bucovinei și Libertatea Cuvântului au dispărut, rând pe rând.

În regiunea Odesa, trecerile succesive de la limba română de predare în școli, la „limba română (moldovenească)”, în 1998, apoi la „limba moldovenească (română)” în 1999, și în final la „limba moldovenească” în 2000, s-au înfăptuit la solicitarea – formală, desigur – a unui agronom, Anatolii Fetescu, președintele Asociației moldovenilor. Evident, ideea nu-i aparținea, altfel n-ar fi fost îmbrățișată cu atâta ușurință de autorități, care, prin dispoziții verbale, au efectuat practic schimbarea –  fără urme scrise, din motive lesne de înțeles.

Într-un interviu acordat agenției HotNews, ambasadorul Ucrainei în România, Oleksandr Bankov, declara fără echivoc: „Pentru noi nu există limba moldovenească. Cei din România și Moldova vorbesc o singură limbă.” Doar că drumul către renunțarea oficială de către guvernul ucrainean la sintagma „limbă moldovenească”, la 18 octombrie 2023, a fost lung și spinos – și, din păcate, nefinalizat nici până în prezent.

Legea pentru implementarea considerentelor unor hotărâri ale Curții Constituționale, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 16 martie 2023, a pus punctul pe „i” în privința acestei sintagme, legiferând definitiv limba română.

Pentru a veni în sprijinul conaționalilor din Bugeac, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” a purtat o vastă corespondență cu instituțiile din Ucraina – în special cu Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Învățământului și Științei – insistând asupra renunțării la sintagma stalinistă de „limbă moldovenească”, care afecta profund sistemul educațional din sudul Basarabiei. Subiectul a fost abordat și în paginile revistei Mesager bucovinean.

Majoritatea colectivelor pedagogice din regiunea Odesa s-au pronunțat deschis și ferm pentru revenirea la limba română, la care se trecuse în 1991, revocată ulterior prin metode „specifice”. După cum menționa președintele Centrului, Vasile Tărâțeanu, în scrisoarea din 26 decembrie 2019 către ambasadorul Bankov, căruia îi mulțumea pentru declarația tranșantă: „A venit timpul să se dea dovadă de maturitate politică în relațiile româno-ucrainene și să se dea curs acestei solicitări. Sperăm că epoca Fetescu în relațiile ucraineano – române a apus.”

Chiar și Comisia de la Veneția, în Opinia sa din decembrie 2017 privind Legea Educației din Ucraina, menționa: „Merită să fie menționată situația particulară a persoanelor care se identifică moldoveni, a căror limbă este aceeași cu limba vorbită de minoritatea română și, prin urmare, limbă a Uniunii Europene.”

În aceste condiții, la 23 martie 2021, Curtea de contencios administrativ din Kiev a fost sesizată de reprezentanții a zece școli din regiunea Odesa, care solicitau obligarea Ministerului Învățământului și Științei să dispună trecerea la limba română de predare în locul „limbii moldovenești” și unificarea programelor de învățământ din regiunea Odesa cu cele din regiunile Cernăuți și Transcarpatia, conform cererilor din august 2020 ale cvasi-totalității părinților— ignorate de autorități. La 31 martie 2021, Curtea a admis cererea spre examinare. După patru ani, procesul continuă, iar ministerul de resort nu catadicsește să vină în instanță cu propunerea de încetare a procesului, deși guvernul din care face parte a renunțat oficial la sintagma „limbă moldovenească” în 18 octombrie 2023.

La rugămintea profesorilor și părinților din Bugeac, Centrul Cultural Român a susținut de la bun început acest proces, prin angajarea unui avocat care să le reprezinte cauza dreaptă.

Și totuși, întrebarea rămâne: de ce această tergiversare? Faptul că „decizia” guvernului ucrainean nu este propriu-zis o decizie, ci un extras dintr-un proces-verbal (nr. 115), faptul că acest document nu a fost dat publicității și nu este opozabil erga omnes, precum și faptul că se stipulează aplicarea acesteia (doar) în relația cu Republica Moldova, nu și în Ucraina propriu-zis – toate acestea constituie temeiuri suficiente pentru a păstra rezerve privind buna-credință în renunțarea definitivă la sintagma stalinistă. Se lasă deschisă portița unei eventuale reveniri, într-o altă conjunctură geopolitică. Este și asta o stratagemă, doar că e de rea-credință în relațiile cu cele două state vecine.

Pentru a elimina orice suspiciuni, problema se impune a fi tranșată definitiv pe cale diplomatică, între București, Chișinău și Kiev.

Pentru a susține, din punct de vedere științific, demersurile mediului asociativ, dar și opțiunea părinților și profesorilor din regiunea Odesa de a trece de la sintagma „limbă moldovenească” la „limba română” în procesul educațional, Centrul a solicitat, la 6 noiembrie 2020, un punct de vedere Academiei Române. Biroul forului științific suprem din România a răspuns cu promptitudine, venind cu argumente de netăgăduit în favoarea adevărului, subliniind că „solicitările mediului asociativ românesc din regiunea Cernăuți și din raioanele din sudul Basarabiei pentru recunoașterea glotonimului corect al limbii conaționalilor noștri, acela de limba română, sunt în concordanță cu adevărul științific și cu realitatea concretă”.

Cartea – izvorul înțelepciunii

Nu e niciun secret că lipsa de carte românească a devenit un fenomen cronic în comunitate. Potrivit unui studiu din 2020, din fondul total de carte însumând 220.000 de volume al raionului Herța, doar 5,4% erau în limba română. În celelalte trei raioane, procentul era și mai mic. Majoritatea bibliotecilor sătești s-au închis sau sunt în curs de lichidare. În 2021, Consiliul local Mămăliga a decis desființarea celor șase biblioteci sătești din comună, dintre care cinci se aflau în localități cu populație românească. Fenomenul este în derulare și în alte zone.

Odată cu închiderea fostei librării „Drujba”, care avea un raion de carte românească, fluxul de carte în limba lui Eminescu s-a subțiat vizibil. Acesta a fost motivul pentru care am inițiat proiectul deschiderii Librăriei „Mihai Eminescu”, situată în incinta Centrului. Aici au avut loc prezentări de carte, întâlniri cu poeți și alte evenimente culturale.

Pentru a aduce mai multă lumină asupra trecutului istoric și cultural al provinciei, am tipărit, cu forțe proprii, mai multe lucrări: Unirea Bucovinei, 1918, de Radu Economu (Ed. Alexandru cel Bun, Cernăuți, 2008); Arboroasa. File din cronica vieții studențești cernăuțene, de Pantelimon Socaciu (Ed. Septentrion, Rădăuți, 2009); Istoria orașului Cernăuți, de Al. Bocănețu (Ed. Zelena Bucovina, Cernăuți, 2010); 20 de ani în Siberia. Amintiri din viață, de Anița Nandriș-Cudla (Ed. DrukArt, Cernăuți, 2017), proiect comun cu Primăria Mahala; Bucovina în primele descrieri geografice, istorice, economice și demografice, ediție bilingvă română-germană, îngrijită de acad. Radu Grigorovici (Ed. Alexandru cel Bun, Cernăuți, edițiile a II-a și a III-a, 2011 și 2019); Membrii Consiliului Național Român din Bucovina ales la Adunarea Constituantă din 27 octombrie 1918, de Dumitru Covalciuc (Ed. DrukArt, 2017).

Volumul Aniței Nandriș, apărut la Cernăuți din inițiativa Centrului și prin bunăvoința Editurii Humanitas din București, grație doamnei Lidia Bodea, bucovineancă și ea, a făcut ca memoriile autoarei – premiate de Academia Română – să devină cunoscute și în Bucovina ei dragă, pentru care s-a zbătut întreaga familie Nandriș. Cartea a fost îngrijită de dr. Gheorghe Nandriș din Sibiu, nepotul autoarei, cu o amplă prefață semnată de Ștefan Hostiuc, consăteanul Aniței. Volumul a fost lansat atât la sediul Centrului, cât și la Mahala, baștina autoarei.

Cu ocazia inaugurării Centrului Hurmuzachi, am solicitat lui Dumitru Covalciuc și Ilie Luceac să elaboreze monografii dedicate vieții și operei lui Eudoxiu Hurmuzachi. Drept urmare, ne-am ales cu două lucrări prețioase: Eudoxiu Hurmuzachi, omul providențial al Bucovinei, de Dumitru Covalciuc (Ed. Misto, Cernăuți, 2015) și Eudoxiu (Doxaki) Hurmuzaki, 1812–1871, de Ilie Luceac, redescoperind astfel importanța familiei Hurmuzachi pentru Bucovina.

La 30 iunie 2015, Centrul a găzduit un simpozion dedicat lui Mihai Jar, primul director al Școlii Nr. 29, românești, deschisă în 1991, în centrul civic al municipiului Cernăuți, prin efortul Societății „Mihai Eminescu”. Ulterior, în 2021, ca obligație morală de cinstire a memoriei regretatului director Mihai Jar, Centrul a inițiat adunarea într-un volum a memoriilor prietenilor, colegilor și celor care au stat la temelia acestei oaze de românism din centrul urbei. Cartea Mihai Jar, primul director al primei școli românești din centrul civic al orașului Cernăuți, apărută prin grija Centrului, cu sprijinul profesoarei Larisa Jar și al inimosului român Titus Scripa, prieten de studenție al lui Mihai, a fost îngrijită și prefațată de scriitorul Ștefan Hostiuc. Volumul a fost lansat la Centru, la Liceul „Alexandru cel Bun”, cu participarea fostului primar Mikola Fedoruk, și ulterior în școala din satul natal al lui Mihai — Mihoreni.

De menționat că, în anii ’90, Societatea „Mihai Eminescu” a reușit să deschidă școli și clase românești la Cernăuți, Corovia, Molodia, Camenca, Storojineț, Valea Cosminului — dar numai „școala lui Mihai Jar” a supraviețuit, în special prin eforturile incredibile ale primului său director.

În vara anului 2016, Centrul a inițiat și organizat, în parteneriat cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” din cadrul MAE, Caravana civilizației și culturii românești în circa 15 școli din regiune, cu predare în limba română, însoțită de donații de carte. Din caravană au făcut parte Vasile Tărâțeanu, Corneliu Nichitovici, Arcadie Moisei, Dumitru Covalciuc și Vasile Rauț.

Ulterior, proiectul Caravanei a continuat în parteneriat cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, propunându-și editarea de carte cu tematică bucovineană sau de autori bucovineni. Obiectivul principal: acoperirea unui mare gol editorial privind trecutul istoric și cultural al Bucovinei — subiect tabu atât înainte de 1991, cât și după.

Până în prezent, Centrul a tipărit multiple titluri, între care:Minorități naționale inventate. Moldovenismul: politici, cauze, efecte, volum rezultat din Conferința științifică internațională cu același titlu (2019); Mesaje din trecut de arhivistul Dragoș Olaru, carte-document cu materiale din Arhivele Statului din Cernăuți (2020); proiect editorial respins de DRP tocmai  în perioada în care instituția era condusă de o bucovineancă, Oana Ursache (2021); Antologie poetică de Arcadie Suceveanu și Sfârșit și început de lume într-un ducat habsburgic. Bucovina. Amintiri, locuri, oameni de Ovid Țopa (2022), Opera poetică de Ilie Motrescu, Dialoguri septentrionale de Ștefan Hostiuc, Punctul Omega de Mircea Lutic, Pe creste de cuvinte de Nicolae Șapcă (2023); Românii din Ucraina. Teme, probleme, dileme de Ștefan Hostiuc, Opera poetică de Ilie T. Zegrea, Opera poetică (vol. I) de Vasile Tărâțeanu, Poezii pentru (când suntem) copii de Arcadie Suceveanu, Amintiri și portrete din Cernăuțiul interbelic de Leon Țopa. În 2025 ne aflăm la a V-a ediție a Caravanei civilizației și culturii românești, în cadrul căreia sunt programate să apară trei lucrări de referință: Opera poetică de Vasile Levițchi, Critice de Ștefan Hostiuc și Catedra de limbă și literatură română a Universității din Cernăuți: 150 de ani de activitate sub patru stăpâniri, de Cristinia Paladian.

Multiplele lansări de carte organizate la sediul Centrului de-a lungul anilor s-au transformat în adevărate sărbători de suflet, delectând spiritul de cunoaștere al celor interesați de trecutul istoric și cultural al Bucovinei. Dezbaterile pe marginea volumelor ne-au confirmat că suntem pe drumul cel bun în promovarea cărții românești. Menționăm doar o parte dintre lucrările lansate la Centru: Populația Bucovinei și Basarabiei sub stăpâniri străine. 1774/1812–1918 de Constantin Ungureanu, Cupca – un sat din Bucovina. Monografie istorică (partea a II-a, anii 1944–2000) de Domițian-Modest Cucuruz, Atlasul etnolingvistic și confesional al Bucovinei, 1774–2002 de Constantin Ungureanu, Familia Hurmuzachi și Unirea Principatelor Române de Ion Maftei, Ținutul Hotin în surse statistice rusești din prima jumătate a secolului al XIX-lea de Valentin Tomuleț, Drumul spre Golgota de Ilie Popescu, Din istoria Bucovinei, 1774–1862, 30 de zile în Siberia și Reflecții privind România Mare de Mihai Iacobescu, Privește și încearcă să vezi de Doina Cernica, I.G. Sbiera – album de familie de Elena Pintilei, Călătorii identitare. Românii megieși de Mihai Nicolae, La răspântia Boianului de Viorica Chibac-Cuciureanu (în îngrijirea Mariei Toacă), Neamul nostru de martiri de Maria Toacă, Forța destinului sau fereastra prin care privești cerul, interviuri, de Ilie Luceac și altele.

Lansare de carte la sediul Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți. Vorbește președintele Centrului, acad. Vasile Tărâțeanu

În săptămâna luminată din mai 2018 (a treia zi de Paști), Centrul Hurmuzachi a organizat lansări de carte la Gimnaziul românesc din Crasna. Printre lucrările prezentate, atenția publicului a fost atrasă în mod special de Opera poetică a lui Ilie Motrescu – cea mai completă ediție apărută vreodată despre viața și opera autorului-martir, originar din Crasna. Maestrul Arcadie Suceveanu i-a încântat pe gimnaziști cu poeziile proprii, într-un moment de autentică comuniune culturală.

Centrul a participat la mai multe ediții ale Saloanelor de carte organizate de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Către bibliotecile școlare au fost direcționate multiple donații de carte, primite atât din Țară, cât și — în mod special — cele tipărite în cadrul proiectelor de parteneriat cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Doar că și aici sunt probleme, pentru că donațiile noastre încă mai sunt supuse cenzurii, chiar dacă Constituția o interzice. În zadar noi facem eforturi de a duce carte, dacă a doua zi bibliotecarii sau directorii de școli primesc dispoziții sau sunt din oficiu obligați să anunțe de donațiile primite superiorilor. Interesant de observat cazul pe care l-am semnalat și la întâlnirea Avocaților Poporului din Ucraina și România, din 28 mai 2024. Cu ceva timp în urmă am donat bibliotecii sătești din Mahala cca.1000 de cărți, iar la câteva zile Inspectoratul pentru cultură a raionului Noua Suliță, din motive necunoscute dar cu siguranță nelegale, a solicitat transportarea acestora „pentru expertiză” la raion. Și duse au fost până azi…Iar controlorii trimiși pe teren după sesizarea cazului față de înalții demnitari, în loc să clarifice unde sunt cărțile, cine și de ce le-a luat fără niciun act și de ce nu le-a restituit bibliotecii, le-au găsit ac de cojoc…mahalenilor, nu hoților de cărți.

Începând cu anul 2017, Centrul Hurmuzachi este coeditor al revistei Mesager bucovinean, publicată în parteneriat cu Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina și Asociația Culturală „Bucovina” din Chișinău, într-un tiraj de 500 de exemplare, difuzat în cea mai mare parte în regiunea Cernăuți. Editarea revistei este parte a unui proiect transfrontalier finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Îngrijită cu dăruire și profesionalism de criticul literar Ștefan Hostiuc, publicația și-a câștigat simpatia cititorilor. În lipsa altor reviste de acest gen, Mesagerul bucovinean rămâne un reper al scrisului românesc din nordul Bucovinei și o sursă bogată de documentare pentru cercetătorii vieții românești din acest spațiu.

Timp de câțiva ani, Centrul a tipărit (e adevărat, cu intermitențe) – pe cheltuială proprie – ziarul Neamul Românesc (redactor-șef Vasile Tărâțeanu), care a fost o tribună a comunității.

Activități culturale

Anual, în a doua duminică din mai – ziua în care a fost inaugurat și Centrul Cultural Român – s-au organizat Parade ale Portului Popular Românesc, care au adunat mii de bucovineni dornici să-și etaleze portul tradițional și, totodată, să admire frumusețea zestrei rămase din străbuni. Cu o durată de 5–6 ore, paradele se transformau în adevărate sărbători ale sufletului, când strada domnească din Cernăuți devenea, măcar pentru o zi, românească.

Zeci de colective folclorice și-au demonstrat măiestria artistică, alături de cei mai talentați interpreți din Țară și din Republica Moldova: Maria Iliuț, Ioan Paulencu, Mihai Amihalachioae ș.a. În 2018, de ziua Paradei, s-a organizat și o expoziție-târg de artizanat al meșterilor populari. Tot în 2018 a fost unicul caz când la Paradă a participat și primarul Oleksii Kaspruk. La 12 mai 2019, Parada a fost organizată împreună cu Consulatul General al României la Cernăuți, în contextul președinției României în Consiliul Uniunii Europene. Obiectivul: promovarea valorilor culturale europene, sub sloganul „Unitate în diversitate”. Tradițional, cele mai active grupuri folclorice au fost cele venite din Crasna, Ciudei, Pătrăuții de Jos, Boian, Carapciu, Horbova, Ropcea, Voloca etc.

Parada Portului Popular Românesc organizată de Centrul Hurmuzachi, ediția a III-a, 2017. Vedere din strada pietonală Olga Kobileanska din Cernăuți

Cenaclul „Mașina cu poeți”, un proiect de suflet al lui Vasile Tărâțeanu, pornit inițial să unească prin poezie cele două emisfere bucovinene, a devenit într-un timp scurt un liant spiritual pentru cei însetați de frumosul cuvântului matern. Cele mai multe ședințe cernăuțene ale Cenaclului au avut loc la Centru, care de fiecare dată îi aștepta pe ultimii romantici cu ușile larg deschise.

Anual, de Ziua Națională a Culturii Române, Centrul a organizat, în cadrul Cafenelei „București”, seri de romanțe pe versurile lui Mihai Eminescu, cu participarea unor soliști din regiunea Cernăuți, România și Republica Moldova: Corul „Anastasia”, Carolina Jitaru, Valentina Antoșuc, Patricia Ivaneț, Gheorghe Posteucă, Alexandru Tărâțeanu, Gheorghiță Puiu, Mihaela Popescu, Maria Stoianov ș.a.

La invitația Centrului, în data de 19 ianuarie 2019, în sala de festivități a Liceului „Alexandru cel Bun” a fost organizat spectacolul literar „Floare albastră”, dedicat poetului național Mihai Eminescu, cu participarea actorilor de la Teatrul Național din Chișinău.

În cadrul sărbătoririi Centenarului Unirii, am organizat expoziția de artă contemporană Reconstituiri, cu participarea unor pictori bucovineni: Constantin Flondor, Maria Coțofan, Ion Sfeclă, Dacian Andoni, Mihai Chiseliță, Nicolae Chiseliță, Gheorghe Dâra, Andreea Palade Flondor, Ștefan Purici, Alexandru Timciuc, Gheorghe Zvarici. Vernisajul a avut loc la Centru, în data de 24 noiembrie 2018, iar între 27 noiembrie – 3 decembrie 2018, expoziția a fost găzduită de Consulatul General al României la Cernăuți.

La 12 octombrie 2018, în incinta Filarmonicii din Cernăuți, am organizat spectacolul „Orchestra Unirea leagă orașele Unirii”, susținut de Orchestra de Cameră Unirea din Focșani, invitat special – Maestrul Eugen Doga. La 16 februarie 2020, la sediul Centrului, a fost omagiat poetul Grigore Vieru, care la 14 februarie ar fi împlinit vârsta de 85 de ani.

La 23 iunie 2017, Centrul a găzduit spectacolul româno-ucrainean „Dialogul inimilor”, cu participarea colectivelor folclorice Fetele din Bucovina (românesc) și Bucovineanca (ucrainean).

Perioada pandemiei COVID a rupt lanțul manifestărilor culturale, iar războiul a agravat și mai mult situația. Cu toate acestea, spiritul cultural românesc din nordul Bucovinei continuă să pulseze, iar Centrul rămâne un far de lumină și demnitate.

Grădinița „Grâurel”

Prima cerere de a deschide o instituție preșcolară românească în centrul Cernăuțiului am adresat-o municipalitatății cernăuțene la sfârșitul anului 2015. Propunerile Centrului vizau deschiderea unei grădinițe românești în centrul urbei, în baza grădinițelor nr. 7, eventual nr. 12, de pe strada Kobileanska, ori înființarea uneia noi, dar tot în centru, pentru a putea beneficia întreaga comunitate a orașului. Într-un prim răspuns primit din partea lui S. Martîniuk, șeful Departamentului municipal de învățământ (nr. 01-15-201 din 02.03.2016), ni s-a comunicat că nu există necesitatea deschiderii unei asemenea grădinițe.

La 9 ianuarie 2016 am depus o nouă cerere, însoțită de 71 de cereri ale părinților care solicitau pentru copiii lor o grădiniță cu proces educațional în limba română. La 7 martie 2017, am revenit cu o cerere semnată de 26 de consilieri regionali și municipali, 8 ONG-uri, precum și alte 55 de cereri ale părinților — totalizând 126 de solicitări.

Pentru a-și motiva refuzul și a tergiversa discuțiile, același Martîniuk, într-un alt răspuns, menționa următoarele: „Drept urmare a rezultatelor monitorizării de către Inspectoratul Școlar Cernăuți, considerăm ca fiind posibilă înființarea unor complexe instructiv-educative cu unități preșcolare în baza școlilor nr. 10 și 13” (cu predare în limba română — n.n.). Evident, nici până azi acele complexe n-au fost înființate, fiind doar un pretext formal de respingere.

Pentru a evita tensiuni între părinți, Centrul a propus ca imobilul de pe strada Armeană nr. 17, aflat în renovare și destinat prin dispoziția municipalității unei grădinițe – să fie atribuit micilor românași, cu deschiderea a patru grupe. Un argument suplimentar era poziționarea imobilului la intersecția căilor de transport ale orașului, ceea ce ar fi facilitat accesul majorității părinților români.

De asemenea, printr-o scrisoare de intenție din 10 februarie 2017, primarul Sectorului 1 București, Daniel Tudorache, se angaja să asigure toate amenajările și dotările necesare viitoarei grădinițe românești, precum și luarea acesteia sub patronajul Primăriei Sectorului 1. Din păcate, autoritățile orașului Cernăuți au refuzat demersul, invocând motive politice cu caracter discriminatoriu față de comunitatea românească. Este oare prea mult să cerem o singură grădiniță pentru copiii românilor din cele 55 existente în oraș?

În bătaie de joc, autoritățile insistau asupra unei locații alternative, lipsită de condiții minime și mult prea lăturalnică, astfel încât proiectul să aibă un eșec total.

O reușită parțială a fost deschiderea, la 24 august 2019, a două grupe românești (din patru) în cadrul grădiniței „Grâurel” nr. 54, de pe strada Armeană nr. 17 – contrar rezistenței nedemne a autorităților. Spunem „nedemne” întrucât cei circa 20.000 de români din oraș ar fi trebuit să beneficieze măcar de o singură grădiniță cu patru grupe. Deși numărul cererilor era suficient, iar oferta generoasă din partea Primăriei Sectorului 1 București era sigură, autoritățile cernăuțene au refuzat banii, dar și deschiderea unei grădinițe românești.

Chiar și în aceste condiții, primăria a refuzat constant, până azi, să modifice statutul grădiniței, astfel încât să fie expres specificat faptul funcționării grupelor românești. Bucuria a fost de scurtă durată: educatoarele românce din cele două grupe au fost, direct sau indirect, determinate să-și dea demisia, grupele devenind mixte.

Nu e simplu de înțeles de ce, la doar câteva zeci de metri de grădinița „Grâurel”, poate funcționa în regim normal o grădiniță evreiască – deși comunitatea evreiască este de cel puțin 20 de ori mai puțin numeroasă decât comunitatea română – iar pentru micii românași acest lucru nu e cu putință. Spunem acest lucru nu pentru a contesta drepturile altora, ci pentru a înțelege ce ni se cuvine și nouă. Mai ales că în oraș funcționează, de bine de rău, patru școli cu predare în limba română.

În concluzie, problema grădiniței cu educație în limba română rămâne una de actualitate pentru comunitate și își așteaptă, în continuare, o soluție echitabilă.

Activități științifice

Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți a fost, de-a lungul anilor, gazda și inițiatorul unor importante manifestări științifice, menite să aducă lumină asupra trecutului istoric, identitar și cultural al românilor din nordul Bucovinei și sudul Basarabiei.

La 23 noiembrie 2019, Centrul a organizat, la sediul propriu, Conferința științifică internațională „Minorități naționale inventate. Moldovenismul: politici, cauze, efecte”, eveniment urmat de tipărirea unui volum cu materialele lucrărilor. Nevoia de a clarifica originile și efectele moldovenismului politic – promovat activ din rațiuni (geo)politice și în Ucraina, nu doar în Transnistria separatistă – rămâne de actualitate. Nu este întâmplător că ucrainizarea masivă a învățământului se produce cu preponderență în spațiul Bugeacului și fostului raion Noua Suliță, acolo unde semințele înstrăinării au avut și au un teren fertil. Pe de altă parte, cvasi-totalitatea activităților Asociației moldovenilor din Ucraina – apărută imediat după semnarea tratatului de bază dintre Ucraina și România (1997) – nu vizează protejarea comunității pe care pretinde că o reprezintă, ci se concentrează asupra contestării limbii române și a tot ce este românesc.

La 22 octombrie 2016, Centrul a găzduit colocviul științific dedicat aniversării a 150 de ani de la înființarea Academiei Române și a 100 de ani de la nașterea academicianului Vladimir Trebici.

La 25 mai 2017 a avut loc Conferința științifică jubiliară dedicată celor 90 de ani de la moartea marelui cărturar bucovinean Dimitrie Dan, membru al Academiei Române. Au participat membri ai Academiei Române și ai Academiei Republicii Moldova, reprezentanți ai Institutului „Bucovina” din Rădăuți, precum și arhimandritul Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna. Cu această ocazie, s-a organizat un parastas de pomenire la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Cimitirul Horecea din Cernăuți, iar cripta de familie a savantului a fost reabilitată cu avizul municipalității

La 27 mai 2017, în parteneriat cu Institutul „Bucovina” al Academiei Române, Centrul a organizat sesiunea științifică „Documenta Bucovinae Historica”, cuprinzând comunicări, referate și prezentări de carte ale cercetătorilor din Rădăuți și Cernăuți.

Participanții la Conferința științifică intenațională „Bucovina și bucovinenii în istorie” din 19 septembrie 2017, organizată în parteneriat cu Institutul „Bucovina” al Academiei Române

La 6 septembrie 2017, Centrul a găzduit conferința „Cultură, spiritualitate și identitate românească”, organizată în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Au conferențiat: pr. conf. dr. Constantin Necula (Pedagogia poveștii).Vlad Cubreacov, expert în problematica minorităților din spațiul ex-sovietic (Statutul, rolul și funcția limbii române în Ucraina. Legislație și practici), dr. Eugen Patraș (Reflecții asupra statutului minorităților naționale în context european).

La 29 septembrie 2017, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la înființarea Institutului „Bucovina”, la Rădăuți s-a desfășurat Conferința științifică internațională „Bucovina și bucovinenii în istorie”, continuată la Cernăuți în data de 30 septembrie 2017, dedicată tot aniversării Institutului.

La 9 iunie 2018, în parteneriat cu Institutul „Bucovina”, Centrul a organizat Colocviul științific internațional „Bucovina în preajma Marii Uniri”, dedicat Centenarului Unirii. La 29 septembrie 2018, tot în parteneriat cu Institutul „Bucovina”, a avut loc Conferința științifică internațională „Bucovina și bucovinenii în istorie. Un secol de la Marea Unire”, precedată de sesiunea de la Rădăuți din 28 septembrie.

În memoria victimelor regimului totalitar sovietic, la 4 februarie 2019, Centrul a găzduit Conferința „Masacrele de la Fântâna Albă și Lunca”, organizată de Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina (președinte Octavian Bivolaru).

Inscripțiile, scuarul, placa memorială

Încă din anul 2000, cu ocazia centenarului bisericii din suburbia Roșa, poetul Vasile Tărâțeanu a adresat public un apel creștinesc către Î.P.S. Onufrie, Arhiepiscopul Cernăuților și al Bucovinei, prezent la ceremonie, solicitând repunerea literelor „Unul în trei ipostasuri  Dumnezeu”, sfințite de primul mitropolit, Eugenie Hacman, la locul lor de cinste. A urmat tăcerea.

Mai târziu, la 29 martie 2016, respectiv 27 august 2020, prin demersuri inițiate de Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” și susținute de alte ONG-uri, am solicitat Î.P.S. Meletie, Mitropolitul Cernăuților și al Bucovinei, repunerea înscrisului biblic „Unul în trei ipostasuri  Dumnezeu” pe frontispiciul Catedralei Ortodoxe din Cernăuți.

La 23 decembrie 2019, Centrul a adresat primarului Oleksii Kaspruk un memoriu prin care solicita repunerea înscrisului „Palatul Național” pe clădirea care, începând cu anul 1900, a fost sediul Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, precum și al altor societăți culturale românești de la începutul secolului XX – Armonia, Junimea ș.a. Clădirea, naționalizată de sovietici, a fost vizitată de regi, politicieni de marcă și personalități culturale remarcabile. Prin același memoriu, am solicitat municipalității și repunerea pe frontispiciul Catedralei a înscrisurilor „Unul în trei ipostasuri Dumnezeu” și „A.D.1844”, litere sfințite în 1864 de către primul mitropolit al Bucovinei, Eugenie Hacman. Drept urmare, prin decizia municipalității și cu acordul Curții de Apel Cernăuți din 29 februarie 2020, noul posesor al imobilului, Centrul a repus la loc de cinste înscrisul „Palatul Național”. După cum menționa, pe bună dreptate, Dragoș Olaru: „Nu cred că există un loc mai plin de istorie românească decât Palatul Național din Piața centrală a orașului… Astăzi, 25 septembrie 2021, în jurul orei 12.00, când trompetistul de pe turnul primăriei anunța urbea despre scurgerea neîncetată a timpului, pe clădirea fostului Palat Național se așezau la locul lor ultimele litere din inscripția istorică de cândva”.

Inscripția “Unul în trei ipostasuri Dumnezeu”, repusă pe frontispiciul Catedralei Ortodoxe  între 1-3 decembrie 2020, în urma cererilor insistente făcute de Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți

Suntem încă departe de multiculturalismul de altădată, dar praful uitării trebuie șters. Ar fi potrivit ca întreg imobilul care a aparținut Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina să fie pus la dispoziția comunității române, așa cum comunității ucrainene i s-a pus la dispoziție întregul imobil al fostei Case Naționale Ucrainene.

De remarcat că doar pentru Palatul Național și Casa Națională Evreiască s-au cerut aprobări municipale pentru repunerea înscrisurilor, nu și pentru Casa Națională Ucraineană. Volodîmîr Starik, responsabil de imobil, fost viceprimar al Cernăuților și cunoscut pentru atitudinile sale antiromânești, s-a pronunțat public împotriva restabilirii înscrisului „Palatul Național” – așa cum, în 1992, împreună cu fostul edil, organizase scoaterea din propriul sediu a Societății „Mihai Eminescu”.

La 20 februarie 2020, în cadrul ședinței Consiliului științific consultativ în problemele patrimoniului cultural din orașul Cernăuți, s-a aprobat decizia de a repune literele pe frontispiciul Catedralei. Prin adresa din 2 martie 2020, Centrului i s-a comunicat oficial această hotărâre. O adresă similară a fost transmisă și Mitropoliei. La scurtă vreme, începând cu 3 decembrie 2020, literele au început din nou să strălucească pe frontispiciul Catedralei, atestând totodată caracterul mai mult românesc al ortodoxiei bucovinene.

Inscripția „Palatul Național”, restabilită la locul ei de cinste pe frontispiciul sediului istoric al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina (Cernăuți, Piața Centrală nr.9), la insistențele Centrului Hurmuzachi din Cernăuți

Inscripția în limba română cu caractere chirilice „Unul în trei ipostasuri Dumnezeu”, rămasă intactă după perioada sovietică, a dispărut brusc în urma unor lucrări de renovare în 1992. Nimeni dintre autorități nu s-a arătat deranjat, nici nu s-a autosesizat. În mod suspect, s-au pierdut și urmele literelor originale, poleite cu aur.

Cu vreun deceniu în urmă, într-o discuție pe care am avut-o cu un slujitor de atunci al Catedralei, mi s-a spus că literele originale există și, în anumite condiții, pot fi repuse, fără a preciza unde se află. Din păcate, la scurtă vreme, persoana a decedat. Ca opinie personală, acele litere nu împiedicau cu nimic lucrările de renovare din 1992, după cum n-au împiedicat nici în alte perioade. Din discuțiile ulterioare de la Mitropolie, am concluzionat că decizia de demontare nu a aparținut acesteia, ci a venit din afara Bisericii. Și tot din afară s-au opus ani la rând repunerii lor. Doar când am anunțat că vom apela la justiție pentru a obliga repunerea înscrisului înlăturat samavolnic de pe un monument istoric, clasificat în patrimoniul statului, lucrurile au început să se miște din loc.

La 24 decembrie 2020, Centrul Hurmuzachi a adresat un memoriu doamnei Elena Pușcova, șefa Secției Patrimoniu Cultural a municipalității cernăuțene, solicitând susținerea demersului de acordare a numelui Mihai Eminescu scuarului din preajma monumentului Poetului național. Prin decizia sesiunii a III-a, legislatura a VIII-a, din 25 februarie 2021, scuarului i s-a acordat oficial numele lui Eminescu. Centrul s-a angajat  să monteze un panou în acest sens, având acordul de principiu al municipalității.

La începutul anului 2025, Centrul a inițiat demersurile pentru instalarea unei noi plăci memoriale pe clădirea fostului Liceu „Aron Pumnul” din Cernăuți, acolo unde și-a făcut studiile Poetul național Mihai Eminescu. Spre finalul perioadei sovietice fusese instalată o placă în bronz, dar textul era incorect și monolingv, perioada de studii greșită, iar formularea insinua că poetul ar fi fost reprezentant al literaturii „popoarelor român și moldovenesc” – o tentativă evidentă de a impune doctrina stalinistă prin (și) intermediul numelui lui Eminescu.

Solicitarea Centrului a fost susținută de autoritățile orașului, iar noul text va fi:
„În această clădire, între anii 1860–1866, a studiat clasicul literaturii române și universale MIHAI EMINESCU.”

La 10 aprilie 2025, placa veche a fost demontată și preluată în custodie de Centrul Hurmuzachi, urmând a fi predată, la momentul potrivit, noului muzeu – pe care îl așteptăm de peste 35 de ani – în fosta casă a profesorului iubit al poetului, Aron Pumnul. Noua placă, turnată la Liov pe spezele Centrului, va fi dezvelită de Ziua Limbii Române, în data de 31 august 2025.

Biserica

În contextul înființării, în 2018, a noii Biserici Ortodoxe Autocefale a Ucrainei și al eliberării Tomosului de autocefalie de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, în Ucraina au început răzmerițele bisericești. Dihoniile nu erau însă o noutate: ele trenau încă de la începutul anilor ’90, când mitropolitul Filaret s-a autoproclamat Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhatul Kievului. Atunci, în 1992, a avut loc și prima tentativă de acaparare cu forța a Catedralei din Cernăuți. În apărarea lăcașului sfânt s-au ridicat o mulțime de credincioși, inclusiv foarte mulți români.

Ceea ce a urmat după eliberarea Tomosului nu mai era o acțiune strict bisericească, ci una statală, concertată, cu implicarea directă a instituțiilor de forță în preluarea bisericilor de către noua structură bisericească. Faptul că, la înmânarea Tomosului în Fanar, a fost prezent și președintele Petro Poroșenko spune multe despre caracterul mai mul politic al demersului.

A apărut o situație cu totul nouă, iar bisericile românești au devenit și ele ținta atacurilor. Din inițiativa Centrului Hurmuzachi, susținută de alte ONG-uri, la 27 august 2019 am transmis un memoriu către Întâistătătorul Onufrie, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, și Î.P.S. Meletie, Mitropolitul Cernăuților și al Bucovinei, solicitând înființarea unui vicariat românesc pentru cele 127 de parohii și 6 așezăminte monahale, cu trei protopopiate în regiunile cu populație românească din Ucraina. Am avut și discuții în acest sens la sediul Mitropoliei. Din păcate, demersul nu s-a finalizat cu nimic, neexistând nicio reacție din partea înalților prelați.

Imediat după ce s-a anunțat că, în ședința din 27 iulie 2019 a Sfântului Sinod al Bisericii Autocefale a Ucrainei, s-ar fi luat decizia de înființare a vicariatului românesc, Centrul i-a adresat mitropolitului Epifanie, prin scrisori recomandate, de trei ori, rugămintea de a ne trimite o copie certificată după hotărârea în cauză. Toate au rămas fără răspuns.

Mesajele transmise în această perioadă către români din partea lui Epifanie au stârnit mai degrabă nedumerire decât optimism. Îndemnul de a construi împreună, în biserică, „lumea ucraineană” ne-a dus cu gândul la formule mai vechi, deloc favorabile comunității românești.

În orice caz, problema trebuie rezolvată de către credincioși, fără ingerințe și fără intimidări din partea autorităților statului, conform principiului libertății religioase, literei și spiritului Constituției Ucrainei și angajamentelor internaționale în materie de drepturi ale omului.

Litigii

Învățământul românesc a fost și va rămâne o prioritate a Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”. În această perioadă, am colaborat cu alte ONG-uri, având un obiectiv comun: păstrarea identității prin educație. Întrucât autoritățile au trecut limita legalității în lichidarea sistemului de educație în limba română, am fost nevoiți să apelăm la justiție.

Sunt cunoscute deja cele două procese avute cu primăriile teritoriale, susținute cu sprijinul Centrului Hurmuzachi: procesul școlilor din Bălcăuți, Stălinești și Nesfoia (regiunea Cernăuți) și procesul școlilor din Manjiu și Furatu (regiunea Odesa).

Primul  caz

Prin deciziile Consiliului local Mămăliga din 30 mai și 8 iulie 2016, se crea o școală de bază la Mămăliga, cu predare majoritară în ucraineană – deși localitatea este românească – prin lichidarea școlilor cu predare în limba română din Bălcăuți, Stălinești și Nesfoia, localități românești. Deciziile au fost luate fără consultarea comunităților, părinților sau profesorilor.

La 16 august 2016, un grup de cinci profesori din Stălinești a adresat un memoriu Oksanei Paliiciuk, șefa Departamentului școlar regional, solicitând revocarea deciziei. În paralel, nouă organizații ale mediului asociativ românesc s-au adresat primarului comunei Mămăliga și consilierilor locali, cerând abrogarea urgentă a hotărârii de comasare. Precizăm că populația comunei este de 88,15% românească, însă proporția de predare în limba română este exact inversă.

La solicitarea colectivelor pedagogice și a părinților, Centrul a asigurat asistență juridică, angajând un avocat. Prin încheierea Judecătoriei raionului Noua Suliță din 19 august 2016, deciziile Consiliului local au fost suspendate, interzicându-se orice acțiuni care ar fi afectat buna desfășurare a procesului educațional în cele trei școli.

Cu toate acestea, în răspăr cu decizia instanței, la 30 august 2016, șefa Inspectoratului școlar raional, Adelina Rusnac, le-a cerut în mod ultimativ celor trei directori să-și depună cererile de demisie. Drept urmare, la inițiativa Centrului, cinci ONG-uri i-au adresat guvernatorului regiunii Cernăuți, O. Fișciuk, solicitarea de a lua măsurile necesare pentru respectarea deciziei instanței și revocarea inspectorului-șef. A urmat o serie de hotărâri favorabile date de: Judecătoria raionului Noua Suliță (19 decembrie 2016), Curtea de Apel Vinița (1 martie 2017) și Curtea Supremă a Ucrainei (6 februarie 2019). Prin acestea, s-a revenit la situația anterioară, iar cele trei școli cu predare în limba română au fost repuse în drepturi. Din păcate, mai recent, același Consiliu local Mămăliga a lichidat din nou cele trei școli, transformându-le în filiale ale școlii din Mămăliga, unde predarea se face prioritar în limba ucraineană.

Al doilea caz:

Acest caz a vizat păstrarea școlilor cu predare în limba română din Manjiu și Furatu (Bugeac), lichidate și subordonate școlii cu predare în limba ucraineană din Faraonovca – aflată la 20 km distanță și populată majoritar cu rromi. La 17 septembrie 2020, fostul Consiliu raional Sărata a lichidat cele două școli în doar 10 minute, fără consultări, fără publicarea proiectului deciziei, fără înștiințarea directorilor. Părinții, profesorii și chiar directorii au aflat abia la 26 septembrie 2020, din paginile ziarului Час. Люди. Події, că școlile fuseseră deja lichidate. Cazul era cu atât mai revoltător cu cât, la mai puțin de 5 km distanță, se află școala medie generală din Frumușica Veche, cu o capacitate de 530 de locuri, cu predare în limba română – o soluție logică pentru arondare, dar ignorată.

La 3 septembrie 2021, instanța de contencios administrativ din Odesa a dat câștig de cauză reclamanților, casând hotărârea fostului Consiliu raional Sărata și repunând în drepturi cele două școli. Instanța a reținut, între altele, că autoritatea locală nu a ținut seama de doleanțele naționale și lingvistice ale comunităților din Furatu și Manjiu, care sunt de limbă română (moldovenească).

Bucuria a fost însă umbrită de faptul că, în timpul procesului, la 16 martie 2021, primăria comunei Petropavlovca – în raza căreia au intrat cele două școli după reforma administrativ-teritorială – a mai lichidat o dată cele două școli, deja lichidate (!).

În aceste condiții, părinții și profesorii au apelat din nou la Centrul Hurmuzachi pentru sprijin. Din nou am angajat un avocat, care i-a reprezentat într-un alt proces, încheiat tot în favoarea celor două școli. În felul acesta, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” a demonstrat că este solidar cu frații din Bugeac, unele victorii fiind posibil să le obținem și prin instanță, doar să existe curajul de a acționa mai ferm.

„Colaborarea” SBU cu Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”

De departe, cel mai atacat ONG al mediului asociativ românesc din Ucraina post-1991 a fost Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”. Nici Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” nu a fost ocolită de presiuni. În perioada în care am fost vicepreședinte (1990–1993), am „beneficiat” de dosare penale, intimidări și „discuții confidențiale”. Neutralitatea nu este ceea ce-și dorește sistemul în relația cu mediul asociativ românesc. Mai degrabă funcționează principiul: „cine nu-i cu noi, e împotriva noastră”. A lovi în unii pentru a le arăta altora cum trebuie să se comporte nu este o metodă nouă. Așa-numitele „măsuri preventive” sunt promovate activ și astăzi.

Vârful atacurilor la adresa Centrului Hurmuzachi, puse la cale de autorități, a fost percheziția din 11 iunie 2018 – probabil gândită de mai multă vreme, întrucât activitatea Centrului devenise prea deranjantă pentru unii, după cum reiese și din dosarele de urmărire penală. Formal, plângerea penală a fost depusă de Olha Kobevko, nimeni alta decât fiica jurnalistului românofob Petro Kobevko, redactor-șef al ziarului „Ceas”, specializat încă din 1990 în atacuri și insinuări la adresa românilor. Plângerea viza „infracțiunea” de afișare, în vitrina Librăriei „Mihai Eminescu” în ziua Paradei Portului Popular Românesc, la 13 mai 2018, a două hărți didactice cu tematică istorică – România și Bucovina interbelică. Hărțile au fost tipărite de editura „Eurodidactica” din Bucurerști în legătură cu jubileul Centenarului României.

Mandatul de percheziție emis de judecătorul de instrucție viza doar Centrul, dar au fost percheziționate, în plus, Librăria „Mihai Eminescu” și Cafeneaua „București”. Ne-am ales cu două dosare penale: unul în temeiul art. 110, alin. 1 C. P. (acțiuni premeditate vizând modificarea teritoriului sau a frontierei de stat a Ucrainei, nerespectarea ordinii constituționale, apeluri publice și difuzarea de materiale ce conțin astfel de apeluri), iar altul în temeiul art. 161, alin. 1 C. P. (incitare la ură etnică, rasială sau religioasă, umilirea demnității naționale, insultarea sentimentelor religioase, restrângerea sau privilegierea drepturilor cetățenilor pe criterii etnice, lingvistice sau de altă natură).

Pentru două hărți didactice – doi ani de anchetă. Scopul: punerea la index a Centrului și a conducerii sale, compromiterea în fața comunității, în România și în fața consumatorului intern. Pe site-ul centralei SBU de la Kiev, în ziua percheziției, a apărut un comunicat ambiguu, în care se menționa ca deja stabilită „existența unor hărți tipărite în scopul de a face propagandă omagierii pe teritoriul Ucrainei (sic!) a 100 de ani de la formarea României Mari” – informație preluată și de Direcția SBU din regiunea Cernăuți. Ceea ce erau două hărți didactice, tipărite în mii de exemplare cu ocazia Centenarului și difuzate în școlile din România, au fost prezentate ca „propagandă pe teritoriul Ucrainei”.

Echipa Serviciului de Securitate al Ucrainei, efectuând percheziție în biroul președintelui  Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, la 11 iunie 2018

Faptul că jurnaliștii l-au surprins pe fostul ministru ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, lângă o hartă istorică cu „Ucraina Mare”, pe un perete din incinta MAE, cu teritorii din România de azi, prezentând-o secretarului de stat american Antony Blinken, n-a deranjat pe nimeni.

Tendențiozitatea extremă în reflectarea acțiunilor strict culturale ale Centrului se regăsește și într-un raport al colonelului D. Melniciuk, inclus în dosar, în care Parada Portului Popular Românesc din 13 mai 2018 este descrisă drept „acțiune organizată în vederea răspândirii în rândul locuitorilor regiunii, inclusiv în rândul comunității române, a ideilor unioniste, având ca scop popularizarea ideii de apartenență nelegitimă la Ucraina a regiunii Cernăuți și a unei părți din regiunea Odesa”. No comment !

Ministerul Afacerilor Externe al României l-a convocat în aceeași zi, pe 11 iunie 2018, pe ambasadorul Oleksandr Bankov, pentru discuții privind perchezițiile efectuate de SBU. Cu acest prilej, „partea română a subliniat necesitatea ca autorităţile ucrainene să asigure respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina şi să evite orice acţiuni de natură să ducă la încălcarea acestora sau care să fie interpretate ca elemente de intimidare”. (Comunicatul MAE)

Subiectul percheziției a generat o întrebare parlamentară formulată de deputatul Constantin Codreanu, un studiu al Institutului de Studii Strategice din Kiev și numeroase articole în presa din România și din străinătate.

După evenimentele din 11 iunie 2018, Centrul s-a adresat OSCE și Consiliului Europei, solicitând intervenția pentru stoparea atacurilor și abuzurilor împotriva comunității românești. Apeluri similare au fost transmise și către conducerea de la Kiev. Federația organizațiilor românești din Centrul și Sud-Estul Europei a cerut, la rândul ei, încetarea presiunilor asupra liderilor comunității românești din Ucraina.

La 13 iunie 2018, deputatul Constantin Codreanu declara în Parlamentul României: „Prin descinderea SBU la Centrul Cultural Român din Cernăuți, Ucraina testează capacitatea de reacție a României.” Senatorul Viorel Badea adăuga: „Comunitatea românească din Ucraina așteaptă respect și încredere din partea statului vecin.”

Percheziția din 11 iunie 2018, efectuată de 12 angajați ai SBU și 2 martori (aduși tot de ei), a atins apogeul atacurilor la adresa comunității românești, dorindu-se intimidarea generală și transmiterea unui semnal de supunere către celelalte ONG-uri românești din Ucraina.

Interesant de observat: după tam-tamul mediatic și deschiderea dosarului penal în temeiul art. 110, alin. 1 C.P., atunci când acesta a fost clasat – la 22 aprilie 2020 – nimeni din partea SBU nu ne-a anunțat, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat în cei doi ani de anchetă și linșaj mediatic. Iar cel de-al doilea dosar, deși trebuia clasat la expirarea termenului maxim de anchetă, a fost transmis pentru clasare către poliție – pentru ca SBU să rămână cumva în umbră.

La fel de regretabil este și faptul că, la cinci ani după clasarea celor două dosare penale, Direcția SBU a regiunii Cernăuți refuză să restituie bunurile ridicate în ziua percheziției de la Centrul Hurmuzachi și Librăria „Mihai Eminescu” – într-o cantitate considerabilă. Deși ne-am adresat în repetate rânduri atât Direcției SBU, cât și Procuraturii regionale, bunurile nu au fost returnate. În prezent, ne aflăm într-un proces de judecată cu SBU pentru a reintra în posesia lor.

Pachete cu cărți și reviste românești confiscate la finalul percheziției și rămase nereturnate proprietarilor de drept nici până în ziua de azi

Un alt episod al „colaborării” SBU cu Centrul Hurmuachi a fost generat de discursul pe care l-am rostit în data de 28 mai 2024, în calitate de vicepreședinte al Centrului, în cadrul primei întâlniri a Avocaților Poporului din Ucraina și România, desfășurată la Universitatea din Cernăuți. Masa rotundă, intitulată „Consolidarea egalității și protecției drepturilor minorităților (comunităților) naționale din Ucraina conform standardelor europene, inclusiv în cadrul negocierilor privind aderarea la Uniunea Europeană”, își propunea identificarea problemelor și a soluțiilor optime pentru o mai bună gestionare a relației majoritate–minoritate.

Revista Mesager bucovinean a relatat deja, în numărul 2/2024, despre această întâlnire. În ce mă privește, ceva mai târziu urma să am parte de o surpriză. Îndemnați de organizatori să fim cât mai sinceri, am intervenit cu observații asupra situației românilor din Ucraina, precum și cu unele propuneri. Doar că simpla mea opinie privind identitatea etnică comună a românilor/moldovenilor, temă tratată în sute de lucrări în Republica Moldova și nu puține în Ucraina, inclusiv într-o monografie publicată de subsemnatul acum …26 de ani, a fost suficient pentru Direcția SBU a regiunii Cernăuți să-mi aplice o interdicție de intrare în Ucraina pentru trei ani.

Reproduc cele două propoziții din discurs, considerate de SBU drept instigatoare la ură interetnică între români și… moldoveni:

„Suntem cca. 500 de mii de români în Ucraina, chiar dacă Stalin ne-a divizat în două părți, în români și moldoveni. După cum din 16 noiembrie anul trecut am scăpat de limba moldovenească, inventată tot de Iosif Visarionovici, sperăm că la un moment dat să scăpăm și de acea divizare, absolut artificială, pentru că în sală sunt și cei care se consideră sau au fost considerați moldoveni, dar, Slavă Domnului, vorbim aceeași limbă, avem aceleași tradiții, avem același folclor, avem aceeași gândire, avem aceeași identitate, indiferent că unii sunt considerați români, alții sunt considerați moldoveni.”

Verdictul Direcției SBU, așa cum rezultă din întâmpinarea depusă la dosar în cadrul procesului de judecată, este următorul:

„În conținutul discursului reclamantului, împrejurările în care acesta a fost rostit, precum și obiectivele pe care reclamantul și le-a propus să le atingă, prin cele admise la adresa etnicilor moldoveni – locuitori ai Ucrainei, Direcția SBU în regiunea Cernăuți a identificat o propagandă distructivă cu utilizarea contradicțiilor sociale, incitarea la ură, provocarea de conflict, subminarea unității sociale (підрив суспільної єдності), iar drept urmare amenință integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei.”  În rest, las ca cititorii să aprecieze dilema.

Atacuri, provocări, marginalizări

a mai presus de toate” în timp ce românii, care protestau autorizat, cereau autorităților respectarea dreptului constituțional la învățământ  în limba maternă, Cernăuți, 17 octombrie 2017

Mediul asociativ românesc și liderii săi au constituit, în mod constant, obiectul atacurilor venite din partea autorităților, forțelor extremiste și mass-mediei de limbă ucraineană, în toată perioada de după 1991. Între aceste entități s-a simțit o strânsă conivență, neafișată public, dar evidentă. Un eventual studiu asupra acestei relații ar arăta că cel puțin 90% din informațiile care vizează comunitatea românească au avut un caracter vădit ostil.

S-a remarcat în mod special ziarul Час (Cias) și redactorul său-șef, Petro Kobevko, care a manifestat deschis un dispreț total față de români. Atacurile s-au intensificat în perioada post-Maidan, dar mai ales odată cu adoptarea legislației restrictive față de minoritățile naționale – legislație cu care, evident, nu puteam fi de acord. Doar că sloganurile pe cât se poate de ofensatoare la adresa românilor cumva nu sunt observate de apărătorii legii. Chiar dimpotrivă, i se mai acordă și titlul de jurnalist emerit al Ucrainei.

Situația a devenit deosebit de tensionată după adoptarea, la 5 septembrie 2017, a noii Legi a Educației, cu faimosul articol 7. La 27 septembrie 2017 a avut loc o primă pichetare a Consulatului General al României la Cernăuți, organizată de Corpul național și Sectorul de Dreapta, scandându-se sloganul „Moarte dușmanilor” și solicitându-se imperativ încetarea oricăror cerințe de modificare a legii. A urmat un marș prin centrul orașului, cu lozinca „Țara noastră – legile noastre”, având ca scop vădit intimidarea comunității românești.

Internetul a explodat cu știrea zilei, iar etichetările venite dinspre autorități și mass-media aliniată puterii ne-au încadrat în categoria „separatiști, provocatori, slujitori ai intereselor străine”. Din același registru a făcut parte și pichetarea Consulatului de către gruparea Pobratimî Ukrainî („Frații Ucrainei”), la 25 aprilie 2018.

„Protestatarii” din Corpul național sau din alte structuri paramilitare nu sunt decât interfața autorităților. Altfel, cum ar fi putut să se poziționeze deschis în fața clădirii Administrației Regionale de Stat Cernăuți, în ziua de 17 octombrie, fără nicio autorizație, în timpul mitingului legal al comunității românești împotriva Legii Educației ? Cu acceptul tacit al poliției și al autorităților, aceștia i-au huiduit și bruiat în fel și chip pe românii care pichetau pașnic sediul administrației.

„Corpul național” în timpul unei manifestații „spontane”, neautorizate legal, dar îngăduite, practic, de autorități, scandând lozinci naționaliste și afișând la ușa Administrației Regionale de Stat Cernăuți banerul „Limba de stat și Ucrain

Prin muțenia sa – sau prin interpretările eronate – societatea civilă ucraineană pactizează, de facto, cu forțele extremiste, prezentând într-un mod total distorsionat orice solicitare legală și legitimă a comunității românești. La capitolul dialog interetnic e încă mult de lucrat, dar fără schimbarea atitudinii autorităților față de anumite probleme ale comunității românești acest lucru va fi imposibil de realizat. Forum-izările lipsite de substanță din ultima perioadă e doar o perdea de fum, realitățile însă sunt altele.

De la atacuri mediatice permanente, s-a trecut la insinuări, falsuri și chiar amenințări fizice directe. Astfel, la 1 decembrie 2017 – Ziua Națională a României – un grup de circa 40 de extremiști din Corpul național, după pichetarea Consulatului General al României, și-au continuat calea spre Centrul Hurmuzachi, intrând cu forța în incinta acestuia și vociferând amenințări directe la adresa lui Vasile Tărâțeanu, în calitate de președinte al Centrului.

În timpul pichetării neautorizate, am fost amenințați cu violență fizică și cu escortarea forțată în România, dacă vom mai îndrăzni să organizăm vreun protest față de noua lege a educației sau alte acțiuni similare. Personal, Vasile Tărâțeanu a fost amenințat cu moartea. Vizitatorii aflați în Cafeneaua „București”, inclusiv copii minori, speriați la maximum, au ieșit în grabă pe ușa din spate a Centrului. 

Organizația de extremă dreapta „Corpul național”, huiduind Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” de Ziua Națională a României. 1 Decembrie 2017

Culmea insinuărilor a fost acuzația, absolut deșartă, adusă lui Vasile Tărâțeanu precum că ar fi primit din partea lui Putin și a FSB-ului rusesc suma de 3.000.000 grivne (de ce nu ruble?) pentru organizarea pichetării Administrației Regionale de Stat din 17 octombrie 2017 – zi în care am fost din nou huiduiți de aceiași extremiști, cu acceptul tacit al autorităților. Poliția, aflată la fața locului, nu a intervenit sub nicio formă. Ca de obicei, autoritățile nu au dat niciun semnal de dezaprobare, nici măcar în fața amenințărilor cu moartea adresate unui lider al mediului asociativ, deputat în Consiliul Regional, academician, poet, cetățean al țării. Or, dacă s-au făcut asemenea acuzații grave la adresa unei persoane, nu era cazul de pornit o acțiune penală pentru elucidarea situației ?

Violând Centrul, protestatarii și-au permis lipirea pe geamul exterior a două plăci provocatoare: „Vasile Tărâțeanu – reprezentantul lui Putin în Bucovina” și „Din partea lui Bortnikov, șeful FSB-ului rusesc”. Încercarea stângace de a crea o legătură artificială cu Rusia era evidentă. De fapt, este o teză frecvent utilizată de adversarii atunci când nu sunt argumente.

După pichetarea Centrului Hurmuzachi de către forțele paramilitare, președintele Centrului, Vasile Tărâțeanu, s-a adresat oficial Înaltului Comisar OSCE pentru Minorități Naționale, Lamberto Zanner, solicitând intervenția pe lângă autoritățile centrale și locale ucrainene pentru încetarea atacurilor și amenințărilor – atât la adresa sa personală, cât și la adresa comunității românești din Ucraina. În apelul său, academicianul Vasile Tărâțeanu menționa: „Orice dezacord exprimat azi în Ucraina de către o minoritate națională, inclusiv de noi, românii, este etichetat ca separatism, ca atentat la adresa integrității teritoriale a statului și e taxat ca atare. A nu fi de acord cu orice decizie a autorităților, chiar vădit greșită, înseamnă a te pronunța împotriva Ucrainei, riscând a suporta consecințele de rigoare.”

Starea de spirit cultivată de autorități și mass-media de limbă ucraineană a încurajat tot mai mult asemenea acțiuni nesăbuite, prezentate – de regulă – ca fapte de patriotism. În schimb, faptele legale și legitime ale comunității românești de a-și proteja limba maternă și propria identitate sunt prezentate ca acțiuni separatiste, antistatale.

Protestul din 17 octombrie 2017, desfășurat legal în fața Administrației Regionale de Stat din Cernăuți, a fost prezentat de adversari ca o nedorință a românilor de a învăța limba ucraineană. În timp ce forțele paramilitare ocupau loc în fața Administrației regionale de Stat, scandând lozinci ofensatoare la adresa românilor, riscând prin aceasta ca situația să degenereze, autoritățile, inclusiv poliția, păreau a fi într-un deplin consens cu forțele paramilitare. Scopul acțiunii a fost de a intimida comunitatea și de a o reduce la tăcere, astfel încât să accepte toate măsurile luate împotriva ei.

Prin această paradă a violenței antiromânești – culminând cu descinderea agresivă la cea mai activă asociație a românilor cernăuțeni, inițiatoarea protestului legal din 17 octombrie împotriva Legii Educației – s-a transmis un mesaj clar către liderii comunității românești din Ucraina, dar și către autoritățile române: un nou protest nu va fi tolerat, iar legile țării și tratatele internaționale nu ne vor ajuta cu nimic.

După incidentele regretabile din 27 septembrie, 17 octombrie și 1 decembrie 2017, un nou caz nefericit s-a produs în noaptea dinspre 15 spre 16 decembrie, când un grup de patru persoane a smuls de pe frontispiciul Centrului drapelele Uniunii Europene și al României. Incidentul a fost fixat de camerele de supraveghere, fiind sesizată și poliția. Doar că, în comunicatul oficial din 11 ianuarie 2018, se menționa că vinovatul ar fi un tânăr de 18 ani, „reprezentant al comunității române”. În realitate, tânărul, cu care mai târziu am discutat personal, era etnic ucrainean, absolvent al școlii ucrainene din Tărășeni, și nu cunoștea limba română. A urmat un proces de judecată, iar acesta s-a ales cu un înscris în cazierul judiciar.

În noaptea spre 19 februarie 2018, la ora 02:07, de pe fațada Centrului a fost furat drapelul de stat al Ucrainei. A doua zi, am depus o plângere la poliție. Făptașul nu a fost identificat nici până azi.

La 29 mai 2018, Uniunea Civică Regională „Maidan” (președinte Iurii Skoreiko) a adresat guvernatorului regiunii Cernăuți solicitarea provocatoare de a ucrainiza în proporție de 100% sfera învățământului din regiune, considerând că articolul 7 din Legea Educației este un „cal troian” care împiedică integrarea minorităților naționale.

Centrul a luat atitudine față de multiplele derapaje ale guvernatorului regiunii Cernăuți, Serhii Osaciuk, față de comunitatea românească. Din dispoziția sa, municipalitatea a demontat bannerul din Piața Centrală, care reproducea privilegiul dat în 1408 de domnitorul Alexandru cel Bun târgoveților din Liov – o mărturie istorică a prezenței românești în Bucovina. Am solicitat explicații, fără a primi vreun răspuns.

Tot din dispoziția acestui guvernator de tristă amintire, la 80 de ani de la evenimentele tragice de la Varnița, prin filmulețul „Masacrul de la Fântâna Albă”, Administrația de Stat a regiunii Cernăuți a prezentat cele întâmplate la 1 aprilie 1941 ca o acțiune organizată de serviciile secrete românești. Centrul a cerut dovezi istorice de la Administrația regională și de la Arhiva de Stat, care au rămas fără răspuns. Ambasada României la Kiev și-a exprimat atunci, la rândul ei, nedumerirea față de acel filmuleț tendențios.

La 6 iulie 2019, în timpul unei ceremonii comemorative, pe treptele Centrului Cultural-Artistic „Ivan Mîkolaiciuk”, guvernatorul a venit cu inițiativa de a retroceda (doar) comunității evreiești clădirea fostei Case Naționale Evreiești din Piața Teatrului (actualul Palat al Culturii). La 3 noiembrie 2021, același guvernator propunea reconstrucția Casei Naționale Ucrainene cu fonduri din bugetul regional. Am solicitat explicații privind aceste opțiuni selective, fără a primi un răspuns întemeiat.

Sloganul principal al forțelor extremiste, propus de Kobevko pe paginile ziarului său — „Ia aminte, străine, aici e stăpân ucraineanul!” – a prins tot mai mult contur. Multiculturalismul, multilingvismul și armonia interetnică își mai așteaptă să intre în drepturi la Cernăuți. Dar, deocamdată, au nevoie de apărare.  

„Paratrăsnetul” Centrului Cultural Român

De cele mai multe ori, credibilitatea unei instituții se identifică cu liderii săi. Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” a avut șansa și norocul de a-l avea președinte, de la data înființării până la data stingerii lui din viață, pe academicianul Vasile Tărâțeanu – un nume de rezonanță nu doar în Bucovina sa dragă, ci și în întreg spațiul românesc.

Mie personal, destinul mi-a hărăzit să-l secondez în toată această perioadă, inițiind împreună cele mai multe proiecte. Dragostea de Neam și Țară au stat la temelia curajului și neoboselii lui Vasilică al nostru – cum îi spuneau cu afecțiune majoritatea conaționalilor – curaj fără de care rezistența identitară ar fi fost atrofiată.

Mereu cu grijile comunității pe umeri, angajat în prima linie a revendicărilor colective, nu o dată mi-a spus că este „paratrăsnetul” Centrului. Iar de fulgere și trăsnete n-am dus lipsă. Adversarii, chiar dacă nu-l iubeau, îl respectau.

Fără „pelegrinul romantic” al Bucovinei, cum îl caracteriza prietenul său de Academie, scriitorul basarabean Mihai Cimpoi, multe din românismul cernăuțean de după ’91 ar fi arătat cu totul altfel. Iar Spovedania lui Vasile a devenit un adevărat strigăt de durere al Bucovinei pentru întreg spațiul de la Nistru pân’ la Tisa.

E de remarcat că, la cvazi-totalitatea demersurilor mediului asociativ românesc din Cernăuți către autoritățile din țară și din afara ei pentru respectarea drepturilor românilor din Ucraina, prima semnătură – de regulă – îi aparținea lui Vasile. Ceea ce spune tot.

Trecerea lui Vasile la cele veșnice la 8 august 2022 este și va fi îndelung resimțită de bucovineni.

Dincolo de praguri: unitate și speranță

La sediul Centrului, în data de 22 februarie 2020, s-a întrunit constituanta Consiliului Național al Românilor din Ucraina (CNRU), care reunește 20 de ONG-uri românești din Ucraina. Asociația a fost înregistrată de Direcția de Justiție a regiunii Cernăuți la 17 martie 2020, cu statut de uniune civică. Obiectivul: coordonarea activităților în vederea apărării drepturilor și intereselor comune ale comunității. Sediul CNRU se află în continuare la Centru.

În mod statutar, s-au ținut adunările generale ale Centrului. Noul președinte al Centrului „Eudoxiu Hurmuzachi” este doamna dr. Cristinia Paladian, șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică a Universității de Stat din Cernăuți – revenind astfel la etapa incipientă a mediului asociativ, ând anume catedra a stat la baza renașterii naționale.

Avem ce ne reproșa? Sigur. Atât timp cât comunitatea este în suferință identitară, nici noi nu putem avea liniștea cuvenită. Vom persevera în continuare, pentru a aduce cât mai multe bucurii comunității, pentru a nu dezamăgi așteptările prietenilor și simpatizanților Centrului „Eudoxiu Hurmuzachi”, în speranța unui dialog constructiv cu toți cei care își doresc binele comun.

Și încă ceva: atitudinea autorităților ucrainene față de comunitatea românească nu mai corespunde nivelului actual al relațiilor dintre Ucraina și România. Războiul a demonstrat, pe cât se poate de limpede, cine sunt prietenii adevărați ai Ucrainei. Iar România și Republica Moldova s-au dovedit a fi cei mai buni aliați dintre statele vecine, contrar celor debitate de întregul arsenal de propagandă pus în mișcare de-a lungul anilor.

Cele circa 200 de vieți omenești ale românilor din Ucraina, precum și sutele de răniți și dispăruți fără urme pe câmpurile de luptă pentru integritatea țării sunt și ele un argument pentru o schimbare de atitudine. Rămâne de sperat că înțelepciunea va fi suficient de puternică pentru a învinge.

Eugen PATRAȘ, vicepreședinte al Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”

Articol publicat inițial în „Mesager bucovinean”, 2025, nr. 2. Revista poate fi citită integral pe pagina biubliotecii digitale „Glasul Bucovinei” (AICI)

Eugen Patras